Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a afirmat la Digi 24 că va lua o decizie cu privire la susținerea unuia dintre cei doi candidați pentru șefia PNL abia după jumătatea lunii iulie, când va avea loc Conferința Județeană de alegeri. Deși este o persoană care poate înclina, încă de pe acum, balanța spre unul sau altul dintre cei doi contracandidați, Bolojan a precizat de ce nu participat la lansarea niciuneia dintre candidaturi, tocmai pentru a nu-și desconsidera colegii. Mai mult, Bolojan a făcut o „radiografie” a celor două candidaturi: omul cu experiența și finanțistul liberal.
„Eu am avut discuţii cu ambii candidaţi în această perioadă, pentru că discutăm probleme administrative, legislative sau inclusiv probleme politice. Am luat o decizie în organizaţia PNL Bihor să nu ne poziţionăm din două raţiuni: pe de-o parte, dacă aş fi participat la o lansare sau la alta, lângă un candidat, mi-aş fi desconsiderat colegii, din punctul meu de de vedere, pentru că eu nu sunt doar preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, sunt şi preşedintele organizaţiei judeţene”, a spus Bolojan, la Digi 24.
A criticat Bucureștiul la negocierile pentru formarea guvernului
Totodată acesta a reamintit situațiile din trecutul recent, când și-a criticat colegii din Capitală pentru luarea unor decizii administrative, fără consultarea celor cu expertiză, așa cum a fost de exemplu la negocierile pentru formarea guvernului de coaliție. „Dacă aş fi făcut la fel, nu s-ar fi pus problema periclitării poziţiei mele de preşedinte, dar nu m-ar mai fi respectat colegii şi deci, din respect pentru dânşii, decizia pe care noi o vom lua se va face după Conferinţa Judeţeană de alegeri, care va avea loc la jumătatea lunii iulie, după consultarea primarilor noştri, a parlamentarilor şi a oamenilor alături de care în aceşti ani am obţinut rezultate administrative”, a afirmat Ilie Bolojan.
Avantajele lui Orban, dar și ale lui Cîțu, în viziunea lui Bolojan
Șeful CJ Bihor a explicat de asemenea, care sunt avantajele fiecăruia dintre cei doi candidați la Congresul din toamnă, dar fără a da de înțeles că unul este mai bun decât celălalt. „Orban are o experienţă mai mare pentru că este activ politic de foarte mulţi ani de zile, deci are o anumită predictibilitate pentru că îl cunosc colegii, are o experienţă destul de mare în administraţie (…) şi a dovedit o capacitate de negociere destul de bună”, a spus Bolojan, adăugând că premierul este un „finanţist liberal într-o perioadă în care datorită dezechilibrelor pe care le are ţara noastră e nevoie totuşi de oameni care stăpânesc mecanismele financiare în aşa fel încât să poată face reglajele bune şi, sigur, are poziţia de premier, care este o poziţie importantă, e o poziţie de jucător în care în perioada următoare poate să demonstreze ceea ce vrea să facă”.
Mai mult, Bolojan a subliniat că în perioada următoare, încă de criză, actul de guvernare contează foarte mult, indiferent de cine va conduce partidul.