Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

O treime din locatarii unui cartier din Ploiești nu beneficiază de un contract cu vreo firmă de salubrizare.

Constatarea a fost făcută de către poliţiştii locali din Ploieşti într-un cartier de la marginea oraşului, aici o treime dintre gospodăriile verificate nu au contracte pentru ridicarea gunoiului, arată Radio Eco Natura.

În cartier, oamenii aruncă pur și simplu gunoiul în saci ori cutii, pe stradă

În urma acţiunilor efectuate în cartierul Bereasca, zona cuprinsă între străzile Bradului şi Trandafirilor, până la limita cu strada Drumul Sării şi în zona străzilor Stânjeneilor –  Perilor, până la limita cu strada Dumbravei, au fost verificate 156 de proprietăţi, fiind aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 90.000 lei”, se precizează în comunicatul de presă al Poliției Locale din Ploieşti.

9 proprietari de terenuri au fost sancționați cu amenzi în cuantum total de 18.000 lei

Conform comunicatului, poliţiştii locali au verificat şi terenurile insalubre din cartierul Bereasca (strada Drumul Sării), fiind sancţionaţi 9 proprietari de terenuri cu amenzi în cuantum total de 18.000 lei, pentru neasigurarea curăţeniei, împrejmuirii incintelor, precum şi a zonelor cuprinse între imobil şi domeniul public (până la limita de proprietate),

În zonă, cei care nu au contract pentru ridicarea deşeurilor le depozitează fie pe stradă, fie pe terenuri virane, saci sau cutii cu gunoi putând fi văzuţi pe lângă stâlpii de electricitate, inclusiv în apropierea parcului din cartier, amplasat vizavi de o şcoală, mai arată sursa citată.

Sunt şi localnici care preferă să depoziteze deşeurile menajere, amestecate cu materiale reciclabile, pe terenuri virane, chiar lângă case, odată cu încălzirea vremii mirosurile din acele zone fiind greu de suportat.

Articolul precedentCel mai cunoscut critic al lui Putin, în vizită la București. Ce a discutat cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu  
Articolul următorGabriela Firea: „Apăr drepturile femeilor din România”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time