Ludovic Orban (captură video)

Președintele Forța Dreptei Ludovic Orban a criticat în termen duri modul în care s-a desfășurat videoconferința în care Zelenski a vorbit Parlamentului României.

Acesta a precizat că a așteptat „cu emoție” acest eveniment cu o importanță deosebită pentru întreaga clasa politică. Orban a făcut și o caracterizare a poporului ucrainean, precizând că este „într-o luptă pe viață și pe moarte pentru supraviețuire.”

Nemulțumirea acestuia vine în contextul în care, în prima parte a discursului, nu s-a auzit nimic. Totodată, după ce sunetul a revenit, a lipsit traducerea.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski își continuă turul mondial de discursuri prin Legislativele din toată lumea

„Când a început să vorbească traducătorul, mi-a părut rău că a început să traducă. A arătat că ori nu ştie limba ucraineană, ori nu ştie limba română”, a scris Orban pe o rețea de socializare.

De asemenea, fostul premier al României a susținut că traducătorul a avut „puterea” de a distruge orice emoție, orice fir epic și logică. Mai mult, președintele partidului Forța Dreptei a precizat că discursurile lui Cîțu, Ciolacu și Ciucă au reprezentat „un calvar” pentru toți cei din sală.

„La un moment dat am rămas şi fără imagine. Şi a trebuit să mai suportăm şi calvarul de a asculta silabisirile pline de poticneli ale lui Cîţu, Ciolacu şi Ciucă. Într-un moment în care atenţia opiniei publice internaţionale era îndreptată spre România, submediocrii aflaţi din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”, a concluzionat Ludovic Orban.

Reamintim că ieri, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a adresat Parlamentului României. Acesta a prezentat situația dramatică din Bucea, unde sute de civili nevinovați au fost torturați de către armata rusă. Zelenski a mulțumit României pentru sprijinul continuu pe care îl oferă, de la izbucnirea războiului, față de cetățenii ucraineni.

De asemenea liderul de la Kiev s-a arătat convins că țara noastră va participa, alături de alte state din Europa, la reconstrucția țării după terminarea războiului și că are de gând să aibă un dialog pentru susținerea comunităților românești din Ucraina.

Citește și articolul: Zelenski, apel către România: Trebuie să închideți porturile pentru navele rusești. Nu importanți resurse din Rusia

Articolul precedentGrindeanu știe de ce Cîțu nu s-a simțit bine alături de PSD
Articolul următor255 de amenzi au fost aplicate șoferilor din Bacău, într-o singură zi
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.