Sursa foto: Facebook/ Dan Cărbunaru

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat, marți, după ce jurnalista Emilia Șercan a acuzat acțiuni de intimidare din partea statului, că Executivul susține „total libertatea presei” din România.

Acesta a spus că țara noastră este o țară democratică unde dreptul la libera exprimare este sacru.

„România este o ţară democratică, în care dreptul la informare şi  libertatea de expresie sunt sacre. Premierul Nicolae Ciucă solicită autorităţilor competente ca orice formă de intimidare a jurnaliştilor sa fie investigată, iar vinovaţii traşi la răspundere”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit News.ro.

Banii fac „să dispară” adevărurile incomode despre politicieni

Cu toate acestea, jurnalista Emilia Șercan a precizat, în urmă cu o zi, că după ce autoritățile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa, din cauza dezvăluirilor făcute privind teza de doctorat a lui Ciucă, s-a încercat mușamalizarea acestei acțiuni.

De asemenea, jurnalista a fost amenințată și intimidată în decursul unei luni de trei ori. Una dintre acestea a fost făcută cu complicitatea unor persoane care lucrează în instituțiile statului.

„În prezent, se aşteptă un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităţilor procedurale”, subliniază IGPR.

Emilia Șercan a precizat că la jumătatea lunii februarie a acestui an a primit un mesaj pe Facebook, prin care o persoană necunoscută i-a transmis mai multe poze  personale ce au fost realizate în urmă cu două decenii. Ea apare alături de logodnicul său din acea perioadă, în apartamentul în care trăiau.

Jurnalista a mai precizat că pe 9 martie a trimis mai multe scrisori de informare președintelui României, premierului Ciucă, ministrului Lucian Bode și șeful Poliţiei Române.

Nu este pentru prima dată când Guvernul se laudă cu „dreptul de liberă exprimare”, dar evită să spun sumele colosale pe care le-a oferit televiziunilor din România pentru a spune „adevărul comandat.”

Spre exemplu, Guvernul României a plătit aproape 140 de milioane de lei către diverse site-uri și televiziuni de știri pentru „așa-numita” campanie de informare cu privire la Covid-19. Acest lucru s-a întâmplat în plină campanie electorală, când au fost puși la bătaie 200 de milioane de lei printr-o Ordonanță de Urgență.

Mai exact, între iunie-decembrie 2020, în plină campanie electorală, Guvernul Orban a plătit 88 de milioane de lei mass-mediei din România.

Și Guvernul Cîțu a plătit între ianuarie-mai 2021 suma de 52 de milioane de lei.

Citește și articolul: Emilia Șercan: ”Am decis să vorbesc public despre operațiunea de intimidare a cărei țintă sunt”

Articolul precedentDefecțiune Metrorex: Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate printr-un tunel
Articolul următor Klaus Iohannis se plânge că descentralizarea administrativă se face cu pași de melc
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.