Sursă foto: Facebook/Silviu Gurlui
Sursă foto: Facebook/Silviu Gurlui

Toţi senzorii montaţi în şase zone ale oraşului Iași au înregistrat valori de şase ori mai mari decât limita maximă admisă.

Specialiştii trag noi semnale de alarmă pentru ca ieşenii să se protejeze în această perioadă, împotriva poluării masive, scrie Adevărul, citat de Radio Eco Natura.

Profesor de fizică: ”Peste zi, concentraţiile de azot şi benzen ating cote de avarie”

Creşterile sunt de peste şase ori peste limita maximă la particule mari. Practic înghiţim praf la kilogram. În Iaşi în mare parte este numai praf. Este şi inversiune termică. Dar cui îi mai pasă?”, a transmis cercetătorul Silviu Gurlui, profesor de fizică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

De asemenea, profesorul este cel care măsoară poluarea din oraş cu aparate profesionale, din proprie iniţiativă.

Nu doar traficul cauzează o poluare record în Iași, ci și incendiile de vegetație

Incendiile de vegetaţie au loc în fiecare zi în Iași, contribuind la poluarea majoră din județ.

Conform unui comunicat emis de Garda de Mediu Iaşi, numai în ultima săptămână au avut loc cca 80 de incendii, din care un număr de 30 în Zona Metropolitană Iaşi în aria de influenţă a staţiilor de monitorizare, în întreg judeţul arzând peste 500 de ha cu vegetaţie uscată, 2,5 tone deşeuri, precum şi bunuri materiale.

Facem apel la populaţie de a nu mai incendia vegetaţia sau deşeurile, de a se implica activ în identificarea incendiilor/surselor suplimentare de poluare a aerului, să anunţe la numărul unic de urgenţă 112, pentru sprijinirea autorităţilor la identificarea autorilor unor astfel de acţiuni nu doar ilegale, dar care pun în pericol viaţa şi sănătatea noastră, biodiversitatea şi calitatea mediului în general”, au mai spus reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Sursa foto

Articolul precedent Klaus Iohannis se plânge că descentralizarea administrativă se face cu pași de melc
Articolul următorRațiile de mâncare ale armatei americane, vândute pe internet în România
Jurnalist full-time / Pesimist part-time