Deputatul PNL Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății, a declarat, în cadrul unei videoconferințe, că este nevoie de un declic pentru tot ceea ce înseamnă sănătate în România, în contextul actual, într-un an pandemic, transmite Agerpres. Totodată, acesta a ținut să mulțumească cadrelor medicale ce s-au implicat în luptă, în ciuda vorbelor grele ce le-au fost strigate săptămâna trecută, din fața spitalelor.
„Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc are nevoie de un declic. Haideţi să recunoaştem că sistemul medical românesc, în acest moment, că este minister, că este în subordinea autorităţilor locale beneficiază de Consilii de administraţie mai puţin profesioniste, numite politic. La fel nu mă feresc să repet că 80% dintre manageri nu au ce căuta acolo. Haideţi să lăsăm oamenii competenţi să conducă aceste unităţi medicale. Haideţi să nu lăsăm politicul să infiltreze anumite interese, anumiţi oameni, pentru a putea face un act medical de calitate”, a declarat fostul ministrul al Sănătăţii, la o videoconferinţă pe teme medicale.
Valul 3, surprinzător pentru unii, motiv de revoltă pentru alții
Potrivit președintelui comisiei de sănătate din Camera Deputaților, România se află în valul trei al pandemiei cu noul coronavirus, un val care a luat lumea prin surprindere, dar în același timp a stârnit numeroase proteste în rândul populației.
„Încă suntem pe un val trei, care, poate, pe mulţi i-a luat prin suprindere, dar era previzibil un val trei. Poate virulenţa lui este un pic cam mare. (…) A fost un an în care a trebuit ca sistemul medical să se adapteze. (…) A fost un an în care o primă jumătate a fost lipsită de politic şi cred că acea primă jumătate a fost cea în care sistemul medical a avut capacitatea să înceapă o adaptare la noua situaţie, dar şi la vechile cutume pe care le avea. (…) Astăzi, mă uit oarecum cu durere când văd că din eroi am ajuns asasini. Mă uit cu durere când ştiu că toţi, cu mâinile goale, fără echipamente, fără materiale sanitare, fără teste, doar cu perspectiva la orizont a unui vaccin, au fost acolo”, a mai spus Tătaru.
Premierul Cîțu a anunțat posibilitatea revenirii la normal, de la 1 iunie