Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă a declarat, la Digi 24, că infrastructura feroviară din România „este praf” , dând exemplu magistralei București-Craiova, unde timpul de parcurgere a acestei distanțe aproape s-a dublat în ultimii 30 de ani. Totodată, ministrul a precizat că ia în considerare desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară, instituție creată în 2016, al cărei principală activitate era cea de achiziționare a material rulant, cu fonduri europene, dar care a eșuat.
„S-au mai făcut lucrări ample în zona de șine, dar din păcate doar pe un singur coridor, acest coridor 4, care traversează România de la Est la Vest, ori România e mai mult de atât. București-Craiova este praf, în momentul de față se fac 3 ore și jumăte, se făceau două ore în 1989, aproape tot restul rețelei este decăzut”, a mai spus Drulă.
Modernizarea nu este suficientă doar la calea de rulare, multe dintre trenurile care circulă pe calea ferată fiind depășite, atât fizic, cât și moral. Potrivit ministrului, care nu utilizează în mod frecvent trenul, dar și-a dori asta, „unele (n.r. trenuri) sunt mai Ok, dar în general starea materialului rulant este deplorabilă în România”.
Desființarea Autorității pentru Reformă Feroviară
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că Autoritatea pentru Reformă Feroviară, o instituție creată special în 2016 ca să cumpere trenuri moderne pe fonduri europene, nu a reușit de doi ani să finalizeze licitațiile pentru achiziția trenurilor.
„Este absolut incredibil și pentru mine, și revoltător, că aceste licitații sunt deschise de doi ani și că n-am ajuns la o concluzie cu ele. Chiar am făcut o analiză în aceste săptămâni dacă această instituție, și aici sunt aliniat cu sindicatele, pentru că sindicatele au zis desființați această așa-zisă Autoritate pentru Reformă Feroviară care n-a făcut nimic, ori asta e o opțiune pe care o luăm serios în considerare”, a declarat, la Digi24, Cătălin Drulă.