Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei a precizat că ieri, 3 noiembrie, a participat la Conferința de alegeri a organizației PSD Dâmbovița.

Aici au fost prezenți mai mulți lideri și politicieni, printre care Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Adrian Câciu, Petre Daea, Florin Spătaru, Lucian N. Romașcanu, Victor Negrescu, Marian Neacșu, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, vicepreședintele Consiliului Județean, Luciana Cristea, dar și președintele TSD, Mihai Alexandru Ghigiu.

În egală măsură, au participat și parlamentarii din județul Dâmbovița, aleșii locali, consilierii locali, consilierii județeni, membrii organizației de tineret, femei și seniori din județ.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Gabriela Firea, despre PSD Dâmbăvița: ”O echipă puternică, unită, luptătoare și dornică de implicare, cu lideri energici și cu viziune, o echipă al cărui exemplu ar trebui urmat”

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Familiei, Corneliu Ștefan a fost reales ca președintele al organizației PSD Dâmbovița.

Corneliu Ștefan este, în egală măsură, cel care conduce, de doi ani, Consiliul Județean.

Știu exact ce înseamnă administrația publică la nivel local, ce eforturi se fac pentru a oferi servicii de calitate locuitorilor unui oraș.

În Dâmbovița se văd rezultate pentru că s-a muncit mult de întreaga echipă condusă de Corneliu Ștefan”, a precizat ministrul Familiei.

Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei: ”Sunt sigură că împreună, cu toate forțele unite, întreaga echipă politică votată astăzi la Dâmbovița va aduce în județ proiecte în interesul cetățenilor”

Gabriela Firea a vorbit și despre orașul Târgoviște, explicând că edilul de aici, Daniel Cristian Stan, a dat și continuă să dea dovadă de implicare și să găsească soluții pentru nevoile comunității.

Noul birou executiv al PSD Dâmbovița este condus cu ajutorul secretarul general Titus Corlățean și a secretarul executiv Cristian Daniel Stan”, a adăugat ministrul.

Reamintim că, în data de 28 octombrie, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, fost edil al Capitalei, a fost prezent la Buzău, alături de mai mulți membri PSD, cu ocazia desfășurării Conferinței de alegeri a organizației PSD din Buzău.

Aici, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a devenit noul președinte al organizației PSD Buzău.

Articolul precedentRareș Bogdan: ”PNL a modernizat România”
Articolul următorLocuitorii din Giurgiu plantează prima pădure comunitară din România, Pădurea Cama
Jurnalist full-time / Pesimist part-time