foto cu caracter ilustrativ: pixabay

Ministerul Sănătății a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București și Colegiul Medicilor, în cazul Adrianei, tânăra mamă din România care luptă să afle de ce fiul său a decedat la Spitalul „Marie Curie” din Capitală. Printr-o adresă semnată la data de 29 septembrie ac, Avocatul Poporului o înștiințează pe Adriana că Ministerul Sănății a constatat, în cele din urmă, că raportul de expertiză A17863/2017 din 22.10. 2018 a fost întocmit ilegal, fără participarea unui expert, recomandat la expertiză. Din acest motiv, documentul este nul de drept.(n.r. foto)

Ministerul Sănătății a sesizat Parchetul și Colegiul Medicilor , deoarece raportul de expertiză în cazul lui Ionuț Gurgu este nul

Ziarul de Investigații a prezentat pe larg acest caz, încă din luna februarie 2022. Colegiul Medicilor ne-a răspuns parțial la întrebările formulate și a recunoscut că medicul medicul primar legist Tudor Mariea nu are drept de liberă practică. Cu toate acestea, instituția NU a specificat de când acest medic e „inexistent” profesional și cum a fost posibil să semneze e rapoarte de expertiză care ajung la organele de urmărire penală, așa cum s-a întâmplat în cazul Adrianei.

Adriana, tânăra mamă din România care încă luptă să afle de ce fiul său a decedat, a dovedit că raportul de expertiză medico-legal a fost întocmit ilegal. Ministerul Sănătății a sesizat Parchetul

Medicul legist Tudor Mariea a efectuat raportul de expertiză nr A1/7863/2017 prin care a stabilit o cauză a decesului nesusținută medical de nicio probă de laborator. De altfel, opinia experților internaționali solicitați de Adriana, este că rezultatele testelor de laborator nu confirmă diagnosticul „pus din pix”: hiperglicinemie.

Deși nicio analiză în plasmă, nici în LCR nu au susținut diagnosticul, tratamentul instituit a rămas cel pentru hiperglicinemie”.

Au urmat ani de suferință, de întrebări, de cercetări individuale, de uși în nas, de respingere a plângerilor penale. Medicul curant al micuțului care a sfârșit la Spitalul „Marie Curie”, Cătălin Cîrstoveanu, este cel care a cerut deconectarea acestuia de la aparate, fără niciun fel de empatie față de părinții îndurerați. În instanță, a recunoscut că a primit probe din dosarul penal în care era cercetat din cauza acestui deces, însă, niciun procuror nu a fost tras la răspundere pentru acest lucru. Mai mult decât atât, Cîrstoveanu, supranumit „Îngerul Copiilor”, s-a arătat supărat că statul român a cheltuit bani cu tratamentul micuțului Ionuț.

Medicul Cătălin Cîrstoveanu: „Uneori, îmi este rușine de Dumnezeu!”(…)

La Parchet, domnul Cîrstoveanu a trimis declarații în care afirma că plângeam teatral la comanda pentru a impresiona. Dealtfel și organelor de cercetare le-a spus același lucru, că statul a cheltuit INUTIL cu Ionuț câteva sute de mii de euro”, a menționat Adriana, al cărei caz a fost prezentat pe larg de Ziarul de Investigații. Doctorul Cîrstoveanu nu s-a oprit aici, ci pe întreg parcursul procesului penal a încercat din răsputeri să obțină clasarea(închiderea dosarului), contactându-l chiar și pe avocatul Adrianei.

Într-un interviu recent, oferit postului de radio public, Cătălin Cîrstoveanu a încercat să pară smerit: „Uneori, îmi este rușine de Dumnezeu, pentru că nu mă rog atât cât aș fi vrut”, s-a exprimat el. Zin.ro a făcut demersuri pentru a obține un punct de vedere al medicului Cîrstoveanu, însă, nu s-a stabilit un dialog. Urmează ca organele penale să constate cine se face vinovat de întocmirea unui raport de expertiză nul.

Citește și: Justiție „paralizată”. Medicul Cătălin Cîrstoveanu, „scutit” de toate cercetările penale. Colegiul Medicilor se va pronunța dacă se face vinovat de malpraxis

Articolul precedentPreședintele USR: „Președintele Iohannis și premierul Ciucă lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist”
Articolul următorProcuror Alexandra Tomescu: „Îi instig pe colegii mei să se specializeze. Altfel, vom rămâne în beznă”
Georgiana DRAGOMIR
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”