Raluca Turcan (captură video)

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, după şedinţa de Guvern, că a fost modificat Codul Muncii, iar prin această modificare se va sancţiona „munca la gri”.

„Modificarea Codului Muncii prin care definim munca subdeclarată şi introducem ca şi contravenţii folosirea muncii subdeclarate. În România există un fenomen îngrijorător cu privire la munca la gri care pe de-o parte disimulează contractele pe termen lung cu contracte pe termen scurt şi  aceste contracte care conţin şi altfel de plăţi, în plic cum s-ar spune, dăunează tuturor părţilor implicate în contractele de muncă”, a declarat Turcan, care a precizat că sancțiunile sunt „între 8.000 şi 10.000 de lei pentru fiecare salariat”.

Guvernul a adoptat OUG privind compensarea prețului la energie

 Totodată, a fost extinsă perioada de compensare a muncii suplimentare prin zilele libere plătite de la 60 la 90 de zile. „În cazul în care angajatorul depăşeşte cu mai mult de o lună termenul stabilit în contract pentru plata salariului, sancţiunea prevăzută este  între 5.000 şi 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul şi, de asemenea, sancţionăm şi întârzierea la plata salariului din partea angajatorilor”, a mai spus Raluca Turcan.

 Printre actele normative aprobate în cadrul ședinței de guvern de luni se numără și cele cu privire la normele metodologice pentru punerea în practică a Legii consumatorului vulnerabil.

„Adoptarea normelor metodologice pentru punerea în practică a legii consumatorului vulnerabil. Legea se completează cu Ordonanţa de compensare a facturilor pentru consumatorii casnici. Am majorat nivelul de venituri, astfel că până la 1.836 lei pe persoană în cadrul unei familii sau 2.053 pentru o persoană singură pot să acceseze legea consumatorului vulnerabil ceea ce înseamnă subvenţionarea facturilor şi un supliment la energia consumată care se scade din factură”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

De asemenea, a fost adoptată și creșterea salariului minim pe economie, de la 2.300 de lei (1.386 lei „în mână”) la 2.550 de lei (1.524 de lei net), începând de la 1 ianuarie 2022.

Năsui: „Pe ultima sută de metri, Florin Cîțu face un cadou de rămas bun bugetarilor”

Articolul precedentGuvernul a adoptat OUG privind compensarea prețului la energie
Articolul următorIohannis i-a pus cheia de gât lui Cîțu și a plecat în Slovenia, în ziua moțiunii