Guvernul a adoptat OUG privind compensarea prețului la energie

„Mecanismul va fi unul foarte simplu. Oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, doar trebuie să urmărească să se încadreze în tranşele de consum”, a precizat ministrul Energiei, Virgil Popescu

Guvernul a aprobat, luni, în ultima ședință dinaintea moțiunii de cenzură, o serie de acte normative printre care și Ordonanța de Urgență cu privire la compensarea prețului la energie electrică și gaze naturale. De altfel, ministru Energiei a afirmat că mecanismul de implementare este unul foarte simplu, compensare realizând-se la consum și nu la venitul consumatorilor.   

„Am aprobat OUG cu privire la compensarea preţului la energie electrică şi gaze naturale. Vorbim despre o compensare de 5,2 milioane de gospodării la energie electrică, aproximativ 13 milioane de români şi de 2,2 milioane de gospodării conectate la reţeaua de gaze, aproximativ peste 65 la sută din totalul populaţiei”, a declarat, luni seară, la finalul şedinţei de Guvern, Virgil Popescu. 

Ministrul a precizat că mecanismul de compensare este în funcție de consum și nu de venit. „Mecanismul va fi unul foarte simplu. Oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, doar trebuie să urmărească să se încadreze în tranşele de consum. Pentru energia electrică vorbim despre un consum mediu lunar între 30 şi 200 de kilowaţi”, a mai spus ministrul, precizând că abaterea ce urmează să fie luată în calcul este de 10%, iar compensarea va fi de 21 de bani pe kWh, valoarea reprezentând media aritmetică a tarifelor reglementate de transport, distribuție și de sistem a energiei electrice pe toate cele 8 regiuni ale României.

„Practic, de la bugetul de stat, din dividentul suplimentar al Hidroelectrica compensăm tariful de transport, distribuție și de sistem. Compensarea se va face față de un preț de referință de 68 de bani pe kWh, astfel că orice preț mai mare de acești 68 de bani va beneficia de compensare”, a explicat Virgil Popescu.

În privința compensării la gaze naturale, prețul de referință este de 150 de lei, „vom compensa 25% din valoarea gazului”, a mai spus ministrul Energiei.

Compensarea facturilor, în funcție de consum

Articolul precedentFacebook, Whatsapp și Instagram, „picate” în întreaga lume
Articolul următorCodul Muncii a fost modificat, iar „munca la gri” va fi drastic sancționată