Renate Weber, Avocatul Poporului, avertizează că în România s-a dat liber din nou la discriminare în momentul în care a fost eliminată posibilitatea testării ca modalitate de obținere a certificatului verde.
Discuția a avut loc în contextul în care noile reglementări în contextul creșterii ratei de incidență la nivelul întregii țări prespun că persoanelor nevaccinate li se interzice accesul în anumite spații, dar și circulația pe timp de noapte – cu anumite excepții motivate de o declarație pe proprie răspundere.
Avocatul Poporului a punctat că atât timp cât certificatul digital Covid poate fi obținut de persoanele vaccinate, de cele care au trecut prin boală, precum și de cele care au dovada că nu sunt purtătoare ale virusului – respectiv un test negativ, inclusiv această ultimă opțiune ar trebui luată în seamă.
„Cel mai evident lucru care iarăși ne face unicat în toată Uniunea Europeană este faptul că certificatul verde, practic, în România nu mai există. Din momentul în care ai scos posibilitatea testării, asta înseamnă într-adevăr discriminare, că până la acest moment, câtă vreme lumea se putea testa, aveai de ales între cele trei opțiuni.
De aia și-au bătut capul atâta în Parlamentul European, de aia au negociat cu toate statele membre și ăsta este certificatul verde european. Cum numai în România el nu mai este în ordine? Așa cum internările alea obligatorii numai la noi au fost…
Este incredibil că la un an și opt luni de când s-a declanșat pandemia asta noi continuăm să avem poziții care ne singularizează în ansamblul statelor Uniunii Europene”, a subliniat Renate Weber la Antena 3.
De altfel, zilele trecute Avocatul Poporului a reacționat și vizavi de proiectul de lege prin care se vrea a se institui, pentru personalul sanitar, obligația de a se prezenta la locul de muncă doar cu în baza unui certificat Covid. Potrivit unui comunicat de presă al instituției condusă de Renate Weber, condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale prin vaccinare ori prezentarea unui test plătit de salariați încalcă mai multe drepturi ale acestora.