datele, PSD, Partidul Social Democrat
PSD Foto: Facebook

Așa cum a și anunțat la finalul lunii august liderul PSD Marcel Ciolacu, au fost luate primele măsuri politice după tragedia de la Crevedia.

Ciolacu afirmase că un primar ca Florin Petre – Crevedia „nu are ce căuta în PSD” și că va propune excluderea acestuia „în următorul Consiliu Politic Național”.

Ceea ce s-a și întâmplat și votat la sfârșitul săptămânii, Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Palatul Parlamentului, luând decizia ca primarul din Crevedia să fie exclus din PSD. În același timp, primarul din Caracal a fost suspendat din PSD.

Florin Petre anunțase de altfel că se retrage din PSD, în timp ce Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal, a făcut un pas în spate, după ce s-a aflat că firma care gestiona stația GPL din Crevedia îi aparține fiului său.

Din ce a precizat Ciolacu, după ședința social democraților, cei doi primari au cam ajuns la finalul carierei în administrație:

Deciziile în ceea ce priveşte candidaturile primarilor reşedinţă de judeţ şi a preşedinţilor de condiţii judeţene sunt conform statutului o decizie luată de către Consiliul Politic Naţional. Deciziile de candidatului la primărie sunt luate de către preşedinţii de organizaţii judeţene.

Ce pot să vă spun cu certitudine – că am vorbit cu ambii preşedinţi unde au activat până acum din interiorul Partidului Social Democrat, atât la Dâmboviţa cât şi la Olt. N-am văzut niciun preşedinte care ar mai dori să susţină candidatura lor”.

Articolul precedentTomac, avertisment: Guvernul pedepsește studenții „prin propria incompetență”
Articolul următorEchipele de intervenție ale societății RAJA lucrează pentru a remedia o avarie