În curând niciun ministru al actualului Guvern nu va scăpa probabil de votul de neîncredere al opoziției din Parlament, transpus în moțiune.
După ce Marcel Ciolacu a avertizat că social democrații vor veni cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, aseară liderul PSD a anunțat că se lucrează la un document similar și împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Potrivit lui Ciolacu, moțiunea simplă împotriva lui Cristian Ghinea are legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență și va fi depusă înaintea moțiunii de cenzură. Cu toate acestea, liderul PSD admite că moțiunea are mici șanse de reușită.
„O să depunem, în primul rând, o moțiune simplă împotriva domnului Ghinea și moțiunea de cenzură, să ne încadrăm cu ea ca să fie votul până la sfârșitul sesiunii.
Vom veni cu o moţiune simplă împotriva domnului Ghinea. E posibil să nu treacă, dar vreau şi eu să văd şi pe PNL-işti şi pe UDMR-işti şi pe cei de la minorităţile naţionale cum nu votează să rămână în continuare un ministru care a făcut aşa ceva.
S-au împrumutat cu 15 miliarde de euro într-un an şi jumătate, se mai împrumută 15 miliarde de euro acum în PNRR, dar avem 15 miliarde de euro pe exerciţul financiar 2014-2020 neatraşi. Granturi, deci bani cadou de la Uniunea Europeană”, a spus Ciolacu aseară, la B1 TV.
Pe același subiect, Marcel Ciolacu a afirmat că PSD are semnăturile necesare pentru moțiuni, însă a respins ideea că ar exista o alianță cu cei de la Alianța pentru Unirea Românilor, explicând că este vorba doar despre „o colaborare parlamentară normală”.