Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, se arată destul de încrezător după vizita în România a omologului său austriac.
În continuare, Bode susține că România este aproape de a intra în spațiul Schengen, potrivit unor declarații pe care le-a făcut aseară la TVR, preluate de Știri pe Surse.
Astfel, Lucian Bode a explicat că vizita ministrului austriac de Interne Gerhard Karner a fost una programată, parcurgând „toate uzanţele diplomatice” și că omologul său „a fost invitat, nu a venit de capul lui”. Totodată, Bode a reiterat „răspicat” că „România este pe deplin pregătită pentru a adera la Spaţiul Schengen, nu de acum, ci din 2011. Cu toate acestea, din 2011 şi până în 2021 s-au găsit tot felul de explicaţii şi motive pentru ca România să nu fie primită în Spaţiul Schengen, motive care nu aveau legătură cu aquis-ul Schengen”.
Ce nu a punctat Bode a fost dacă afirmațiile de mai sus le-a făcut și în fața ministrului de Interne austriac, subliniind totuși că votul exprimat de Austria în decembrie nu a fost unul „împotriva României”, „ci a unui sistem care nu funcţionează şi vorbea de sistemul Schengen”.
„Domnia sa a venit la Bucureşti şi ce a spus în finalul vizitei? A spus că România a făcut progrese foarte importante, a spus că a remarcat progresul poliţiştilor români, a remarcat modul în care suntem organizaţi la Poliţia de Frontieră Română în Centrul Operaţional de Comandă unde nu foarte multe state Schengen deţin tehnică şi lucrează după coordonate bine coordonate. (…)
Decizia este una politică, şi sunt convins că la nivel diplomatic vor continua discuţiile dintre România şi Austria astfel încât acest obiectiv de ţară al României, aderarea la Schengen, să se realizeze pe parcursul anului 2023. Este posibil ca acest lucru să se întâmple ţinând cont de dorinţa Spaniei care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene din iulie.
Spania a spus că va pune pe agenda prioritară acest subiect. De asemenea a spus la Viena că pe agenda preşedinţiei spaniole va fi reîntregirea spaţiului comun cu România şi Bulgaria. Cred că odată ce s-a mai lămurit ce trebuia să se lămurească, eu cred că de aici vorbim strict de o decizie politică, de altfel şi decizia din decembrie a avut 100% o motivaţie politică internă”, a spus Lucian Bode.
Pe Facebook, atunci când ministrul de Interne al Austriei a fost în România, Bode explica că trebuie depășirtă „emoția momentului „8 decembrie 2022”, e nevoie să acționăm constructiv și în spiritul valorilor europene, pentru că România este parte a soluției, nu a problemei, iar Austria este un partener pentru România”, cu promisiunea că este determinat „de a coopera strâns” pentru a găsi „o soluție în cursul acestui an”, astfel încât România să intre în spațiul Schengen.
A avut Bode și o promisiune la acel moment: „Austria s-a convins că spațiul Schengen va fi mai puternic și mai rezilient cu România, ca țară membră Schengen”.