Foto: Facebook/Radio Eco Natura
Foto: Facebook/Radio Eco Natura

500 de voluntari au fost mobilizaţi de Asociaţia Our Lifetime.

Oamenii au strâns, printre altele, damigene, canapele, cauciucuri și alte gunoaie care s-au adunat, în timp, în Valea Mureșului.

Asociaţia Our Lifetime s-a alăturat Campaniei Naţionale ‘Curăţăm România!”, într-o locaţie emblematică de pe Valea Mureşului, la Pădurea Rotundă din Reghin.

 Deși, inițial, a fost estimat un număr de 200 de voluntari, oamenii s-au mobilizat și echipa a fost formată din 500 de persoane

Ne-am setat ca obiectiv o componentă socială, una educaţională şi una de mediu. Avem peste 30 ha de pădure, plus platoul pe care ne-am propus să le curăţăm. Ne-am organizat pe 8 trasee”, au arătat organizatorii.

Printre voluntari, s-au aflat și copii. Conform reprezentanților, cei mici au dat o lecție de ecologie atât părinților, cât și autorităților.

”Copiii sunt foarte reactivi şi foarte deschişi, în plus, pot să transmită mesajul părinţilor despre ce înseamnă curăţenia. E un mesaj şi pentru autorităţile locale că putem să exploatăm această bogăţie şi să ne aplecăm mai serios asupra ei”

Ca şi componentă socială, avem conectarea generaţiilor, avem elevi, studenţi, oameni maturi, sunt voluntari din toate categoriile”, au declarat membrii asociației.

De asemnea, aceștia au precizat că au există cantităţi foarte mari de deşeuri abandonate ilegal pe tot cuprinsul ţării.

”Aceste deșeuri ne obligă să facem ceva. Avem o responsabilitate morală pentru ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare”

Conform declarațiilor oferite de preşedintele Asociaţiei Our Lifetime din judeţul Mureş, Mihai-Dan Farcaş, au fost adunate 1.2 tone de deşeuri, inclusiv damigene, canapele şi cauciucuri.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor derulează în lunile aprilie şi mai Campania Naţională „Curăţăm România!”, sub sloganul ”O ţară fără deşeuri abandonate!”.

Articolul precedentNereguli grave în două magazine din București: zone cu rugină, fire de păr, praf și grăsime
Articolul următorCu cartonașul în mână în fața Papei. Cum a motivat Patriarhul Kirill războiul din Ucraina
Jurnalist full-time / Pesimist part-time