De vineri, fără programare la centrele de vaccinare

O nouă schimbare în campania națională de vaccinare

Dorința autorităților de a se vaccina cât mai multe persoane, pentru ridicarea unora dintre restricții, aduce o nouă schimbare a campaniei naționale de vaccinare. Pe lângă maratoanele vaccinării, centrele drive-thru, dar și intrarea câtorva dintre spitalele militare în circuitul civil, medicul Valeriu Gheorghiță (coordonatorul campaniei) a anunțat o nouă schimbare. Astfel, începând de vineri, doritorii se vor putea vaccina fără programare, prioritate vor avea totuși persoanele de peste 60 de ani, dar și cei care au deja programare prin platformă.

„Începând de vineri, din 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare. Pentru că vinerea se face aprovizionarea centrelor pe perioada zilelor de sâmbătă, duminică și luni, foarte probabil că vom stabili următoarea modalitate: persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare; de asemenea, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14, până la finalul programului, ora 20, fără programare”, a declarat Gheorghiță, în conferința de presă săptămânală.

Acesta a precizat că persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului, de la 8 dimineața până la orele 20. De asemenea, prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au un loc deja ocupat și trebuie să aibă vaccinul asigurat, însă suplimentar, în funcție de capacitate de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrul de vaccinare, dar numai pentru diferența dintre persoanele deja programate și cele neprogramate.

Premierul Cîțu a anunțat data la care vom putea să ne punem măștile „în cui”

Vaccinarea personalului HoReCa

Vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu a anunțat, marți, că 105 operatori economici au demarat acțiunea de vaccinare în propriile sedii, fiind deja imunizate peste 5.000 de persoane, dintre care cele mai multe (1.800) în București. Dintre operatorii economici, 31 sunt din industria HoReCa. Au mai fost vaccinate multe persoane în Bihor, Dolj şi Braşov. Cei mai mulţi operatori economici care au demarat activitatea sunt în judeţele Alba şi Hunedoara, respectiv câte 15. „Sunt şi judeţe unde această activitate încă nu a demarat şi aş profita de ocazie pentru a încuraja această activitate”, a precizat Baciu.

Potrivit premierului Cîțu, redeschiderea economie va putea fi posibilă când se va atinge „borna” de 35% din totalul persoanelor, vaccinate.

Marius Dunca cere redeschiderea restaurantelor la interior în Brașov

Articolul precedentTraseul deșeurilor electrice: de la reciclare, direct la penalități
Articolul următorPărintele cu copil de grădiniță: mai vocal și mai agitat decât părintele de licean