Traseul deșeurilor electrice: de la reciclare, direct la penalități

Anul 2021: un an cheie în ceea ce privește deșeurile electrice

Deşeurile de echipamente electronice şi electrice (DEEE – frigidere, televizoare, laptopuri, telefoane) sunt deosebit de nocive pentru mediu și pot cauza diverse probleme de sănătate. De aceea, în momentul în care nu mai sunt utilizate, este necesară o gestionare adecvată, prin colectare, tratare și reciclare.

Valentin Negoiţă, preşedinte Ecotic, a declarat că anul curent este primul an în care se vor aplica penalităţi dacă nu se colectează 65% din media cantităţilor de deşeuri electrice puse pe piaţă în ultimii 3 ani.

Infrastructura de colectare de deşeuri electrice, becuri, neoane şi baterii din România este formată, în prezent, din peste 8.600 de puncte de colectare la nivel naţional, arată Ziarul Financiar.

Valentin Negoiţă, preşedinte al organizaţiei Ecotic, organizație care se ocupă cu managementul integrat al deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice (recuperare, reciclare şi revalorificare), a afirmat că acest an va reprezenta o provocare pentru reciclatori.

Preşedintele organizaţiei și-a motivat afirmația explicând că ţinta de colectare a produselor electrice puse pe piaţă în ultimii trei ani creşte de la 45% la 65%.

Ținând cont de această pondere, dacă obiectivul nu va fi atins, reciclatorii vor fi nevoiți să suporte multiple penalități.

Ținte greu de atins, atât pentru România, cât și pentru oricare alt stat din Europa

Piaţa deşeurilor electrice trece printr-un moment dificil, 2021 fiind primul an în care se va aplica penalitatea de 4 lei/kg (dacă nu atinge obiectivul de colectare a 65% din media cantităţilor de produse electrice puse pe piaţă în ultimii 3 – n.red.) în contextul în care ţinta de colectare creşte de la 45% la 65%, ţintă neatinsă anul trecut de nicio ţară membră a UE”, a afirmat Valentin Negoiţă.

De asemenea, președintele Ecotic a adăugat că această creştere, dublată de aplicarea penalităţii, poate avea un impact negativ asupra sistemului de management al deşeurilor electrice.

În cursul anului 2019, Comisia Europeană făcea anunțul conform căruia România înregistrează mari deficiențe legate de transpunerea normelor UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (Directiva 2012/19/UE).

Articolul precedentPoliția din Germania a destructurat o rețea uriașă de pornografie infantilă
Articolul următorDe vineri, fără programare la centrele de vaccinare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time