Sursa: Captură video

Mircea Geoană a declarat, vineri seară, la B1 TV, că nu există niciun pericol după ce forțele rusești au bombardat cea mai mare centrală nucleară din Europa. Oficialul a precizat că reactoarele au fost închise în mod sigur și că nu există riscul unei explozii.

„Simpla bombardare și asaltul unei astfel de facilități este o acțiune nesăbuită pe care noi o condamnăm. Ea se coroborează cu o retorică agresivă pe care președintele Putin a adoptat-o care reprezintă o manieră neobișnuită de a exercita presiune”, a spus Geoană, potrivit stiripersurse.

Rusia a bombardat totul în Ucraina: de la spitale, la școli

Secretarul adjunct al NATO a mai precizat că Alianța nu a decretat o creștere a gradului de alertă a forțelor nucleare, după ce Putin a pus în alertă armele nucleare.

„Considerăm că fac parte din arsenalul de intimidare și de perversiune de comunicare strategică pe care Federația Rusă o exercită foarte agresiv împotriva poporului ucrainian și a opiniilor noastre publice”, e de părere Geoană.

De asemenea, acesta a spus că retorica publică a lui Putin este „nesăbuită și periculoasă”, precizând că există între puterile nucleare „punți de dialog, există linii de comunicare.”

„Din punctul de vedere al comunicării strategice, publice, președintele Putin face astfel de declarații, nu constatăm o activitate neobișnuită la nivelul forțelor strategice ale Federației Ruse. Nu sesizăm altceva decât o folosire nechibzuită și periculoasă a unei retorici. Este profund periculos, practic nu vedem lucruri care să ne îngrijoreze”, a concluzionat secretarul general adjunct al NATO.

Reamintim că cea mai mare centrală nucleară din Ucraina a fost bombardată azi –noapte de forțele rusești, un obuz lovind clădirea administrativă ce a declanșat un incendiu în incinta sitului centralei.

Chiar dacă incendiul a fost stins, iar nivelul de radiații se menține în prezent normal, Kievul i-a acuzat pe ruși pentru că recurg la „teroarea nucleară.”

De asemenea, vineri, un atac aerian rusesc asupra mai multor zone rezidențiale din regiunea Kiev a ucis cel puțin cinci persoane, dintre care trei erau copii.

Când viața bate filmul. Volodimir Zelenski, transformat în idolul generației căreia îi este teamă să meargă în Armată, este actorul de comedie care a ajuns președintele Ucrainei

Articolul precedent„Sectorul Verde”, transformat în „marea betoniadă”. Primarul Robert Negoiță nu respectă legea și a intrat abuziv pe terenul Clubului Sportiv Olimpia
Articolul următorUcraina nu cedează. Zelenski: „Vom continua să luptăm”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.