Ludovid Orban (Forța Dreptei) s-a arătat foarte indignat de faptul că Guvernul Ciucă a adoptat certificatul verde prin Ordonanță de Urgență, și nu prin trecere prin Parlament, dar mai ales că aceste măsuri de restricționare sunt luate în contextul în care mare parte dintre țările europene se „deschid”, iar România și-a prelungit starea de alertă cu încă o lună.
Mai mult, deputatul a explicat, la România TV, că este OUG, care este semnat doar de premierul Ciucă, trebuie atacată de Avocatul Poporului, subliniind că „există deja precedente clare cu privire la această situație”, ba chiar face comparație între această Ordonanță de Guvern și OUG 13, din urmă cu 5 ani.
„CCR a decis foarte clar că nu pot fi restrânse drepturi constituţionale, fundamentale decât în anumite situaţii şi din anumite motive care nu pot fi stabilite decât conform prevederilor Constituţiei, prin lege adoptată de Parlament.
Chiar în perioada de vârf a pandemiei, dacă ţineţi minte, am avut o perioadă de aproximativ 23 de zile în care nu am putut adopta nicio măsură de protecţie a sănătăţii ca urmare a deciziei CCR şi a fost necesară adoptarea de către Parlament a prevederilor legii. Guvernul nu poate să adopte nicio OUG prin care să aducă limitări la drepturile constituţionale ale cetăţenilor români”, a declarat Ludovic Orban, în direct la România TV.
Potrivit Secretariatului General al Guvernului, Ordonanța de Urgență adoptată, joi, de Guvern prevede „adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind Covid pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de Covid 19”. Concret, este vorba de limitarea la nouă luni a valabilității certificatului european digital pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar după imunizarea cu schema completă, măsura a fost luată de Comisia Europeană pentru a încuraja vaccinarea cu doza booster, și carea intrat în vigoare de la 1 februarie, fiind obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.
La nivel intern, măsurile impuse de autorități, după anunțul privind prelungirea stării de alertă cu ncă o lună, au rămas în mare parte la fel ca și până acum, cu o „ajustare” în ceea ce privește accesul în magazinele alimentare din marile centre comerciale. Astfel, se permite accesul tuturor persoanelor, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în şi din acestea, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare client. Această noutate între măsuri a fost considerată o lacună legislativă în octombrie 2021, când a intrat în vigoare obligativitatea prezentării certificatului verde (vaccinare, test negativ Covid sau trecere prin boală) pentru participarea la diverse activități, precum și accesul în centrele comerciale.
Noi măsuri de relaxare. Se permite accesul tuturor persoanelor în supermarketurile din malluri