Co-președintele USR PLUS, Dacian Cioloș consideră că PNL i-a subestimat și, mai mult, aceștia vor suporta consecințele, „dacă ei cred că ne pot cumpăra cu niște funcții”, iar cea mai la îndemână metodă de a-i taxa este prin depunerea moțiunii de cenzură.
„Moțiunea USR PLUS există și merge mai departe. Este scrisă de noi și este o consecință a comportamentului profund iresponsabil al domnului Cîțu. PNL va trebui să își asume ceea ce a făcut Florin Cîțu și să înțeleagă că atunci când am zis că nu girăm hoții și bătaia de joc la adresa banului public am vorbit serios. Textul moțiunii ajunge la toate partidele, inclusiv PNL, și către reprezentanții minorităților. Orice parlamentar care înțelege că Florin Cîțu a vrut să folosească 10 miliarde de euro din banii României pentru a-și cumpăra voturi în partid e liber să o semneze”,a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Acesta a precizat că semnarea este o chestiune de conștiință individuală, dar și una de corectitudine politică. „Și membrii PNL o pot semna, știm că există parlamentari ai acestui partid care sunt în profund dezacord cu modul imoral de a proceda al premierului Cîțu”, a declarat Cioloș, care a adăugat că orice interpretare cum că ar fi o moțiune comună a USR PLUS și AUR este „răuvoitoare și nu ne intimidează”.
De asemenea, europarlamentarul ținut să sublineze faptul că moțiunea este inițiată chiar de USR PLUS, dar că are nevoie de mai multe semnături decât are formațiunea, fiind 80 de parlamentari, iar necesarul este de 117 pentru depunerea acesteia. „Dacă acesta a fost calculul politic al PNL, aveți dovada că cei care au gândit asaltul asupra banilor și asupra justiției se înșală. Nu ne intimidează nicio campanie de imagine sau de terfelire a noastră pe care susținătorii lui Florin Cîțu o pun în scenă în aceste momente. Lucrurile sunt simple. Actualul premier a băgat țara într-o criză politică pentru a câștiga puncte electorale interne”, a mai scris Cioloș. Totodată, reprezentanții USR PLUS vor să termine rapid criza. „Românii ne-au votat să facem reforme, nu scandal. Prin plecarea lui Florin Cîțu, încheiem rapid criza declanșată de el”, a concluzionat președintele PLUS.
Moțiunile de cenzură și matematica politică
Până în acest moment au fost anunțate trei moțiuni de cenzură. PSD o va depune abia când va avea 234 de voturi, pentru a fi siguri că aceasta și trece. „234 de voturi e nevoie şi avem 157. Eu nu depun moţiunea dacă nu am 234 de semnături. Nu se folosesc de PSD ca să îşi negocieze ei nemerniciile lor din Guvern şi funcţiile lor”, a fost opinia vehementă a liderului PSD, Marcel Ciolacu, la adresa USR PLUS, exprimată la România TV.
AUR a precizat, joi, că a făcut deja un text de moțiune, ce mai putea suporta modificări pentru a fi agreat și de USR PLUS. De altfel, cele două formațiuni au împreună 123 de potențiale semnături, peste numărul minim de semnături necsare pentru depunerea moțiunii de cenzură.
Pentru depunerea unei moțiuni de cenzură este nevoie de semnătura a 25% din numărul parlamentarilor, urmând ca aceasta să fie dezbătută după trei zile de la data la care a fost prezentată în ședința comună a celor două Camere.
În cazul în care moțiunea de cenzură este respinsă (are nevoie de 234 de voturi pentru a trece), parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.
Barna desparte apele: „Nu e vorba despre o alianță nici cu PSD, nici cu AUR”