Şoferii care circulă fără rovinietă pe drumurile din România vor plăti amenzi duble. Proiectul, care a fost elaborat de către Guvern, a fost adoptat de senatori. Proiectul a fost adoptat de Senat cu aproape 100 de voturi pentru şi 15 voturi împotrivă. Potrivit proiectului, şoferii trebuie să verifice valabilitatea rovinietei înainte de a pleca la drum.
Care sunt noile amenzi
Amenzile pentru autoturisme vor fi cuprinse între 275 şi 550 de lei, iar în cazul vehiculelor de transport persoane amenzile pornesc de la 3.100 de lei şi pot ajunge până la 11.000 de lei . Valoarea sancțiunii este stabilită în funcţie de numărul de locuri. Amenzile au crescut şi pentru vehiculele de transport marfă. Astfel, pentru vehiculele de până 3,5 tone amenzile pornesc de la 950 de lei şi pot ajunge până la 23.800 lei, în funcţie de masa totală admisibilă tehnic. Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.
Argumentele Ministerului Transporturilor pentru dublarea amenzilor
„Motivul acestei inițiative rezidă în recunoașterea că în ultimii şase ani a crescut exponențial numărul de abateri în acest domeniu de activitate. Considerăm că o dublare a amenzilor susţine recunoașterea că valoarea actuală a amenzilor nu este în măsură să descurajeze fenomenul contravențional, motiv pentru care propunem această modificare.
În consecință, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine proiectul de act normativ în forma aprobată de Guvern”, a explicat Gabor Sandor, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Autorităţile au stabilit, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ca, de la sfârşitul lunii aprilie, cei ce deţin roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile să fie anunţaţi, prin e-mail, de expirarea lor.
„Este, practic, o facilitate pentru acei șoferi uituci pentru a-i ajuta le oferim această facilitate, nu este obligatoriu, dar cei care vor își vor da adresa de e-mail iar noi le vom trimite această notificare anunțându-i că le expiră rovinieta într-o anumită perioadă”, a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.