Potrivit sondajelor de opinie, în orice vreme au fost făcute acestea, Biserica ocupă primul loc în încrederea românilor, motiv pentru ca cei de la CURS să îl iau în calcul pe ÎPS Teodosie ca un potențial candidat la alegerile prezidențiale, relatează Antena3, citând sondajul realizat de sociologul Bruno Ștefan, la DC News.
„Este imposibil. Eu sunt slujitor al lui Dumnezeu. Nu m-aș amesteca în politică chiar dacă mi-ar spune Dumnezeu. Eu asta vreau să rămân, ce sunt acum, slujitorul lui Dumnezeu. Aceasta ipoteza (n.r. – de a candida la prezidențiale) este ori glumă, ori ceva neserios. Nu se poate gândi așa ceva”, a declarat ÎPS Teodosie, la Antena3.
Ideea acestui sondaj a pornit după modelul cipriot, din anii 60-70, când Cipru era condus de arhiepiscopul Makarios.
„Biserica Ortodoxă slujește pe Dumnezeu, iar Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Dumnezeu ne trimite lumina, avem atâtea repere în care ni se arată că Dumnezeu rămâne cu noi și ne ocrotește și ne ajută (…) În Vechiul Testament este bine delimitat, Moise și Aron, Moise a fost conducătorul politic al poporului, Aron conducătorul religios. Nu îi stă bine unui slujitor al lui Dumnezeu să se amestece în politică și să devină o figură politică. Își pierde tot rostul său! De aceea am socotit că e o glumă!”, a mai adăugat ÎPS Teodosie.
ÎPS Teodosie îl „taxează” pe purtătorul de cuvânt al BOR
Arhiepiscopul Tomisului l-a „taxat” pe Vasile Bănescu, care a avut curajul de a face aprecieri la adresa clericilor anti-vacciniști, considerându-l doar un „laic”, care nu înțelege.
„Sigur că Hristos este doctorul suprem, iar cel care comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ceea ce trăiește un slujitor care are grijă de păstoriții săi. Este un joc de cuvinte care nu își găsește locul. Am citit și m-am mirat. Mi-a fost student, dar cred că, vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele”, a declarat ÎPS Teodosie, citat de DC News. Totodată, acesta a precizat că preoții trebuie să rămână neutri în campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid.
„Aceasta este treaba medicilor, ei să se implice. Sunt și medici care sunt împotrivă. Noi ce să înțelegem? Noi nu ne amestecăm. Noi vorbim despre adevărul curat, nu despre aceste lucruri care nu sunt sigure și care le contestă chiar cei din breasla medicilor. Sunt departe de menirea noastră. Mai mare protecție ca cea a lui Dumnezeu nu poate să o aibă nimeni. Avem chiar din viața Sfântului Vasile cel Mare un medic iscusit care îi spunea că moare și nu a murit când a zis medicul ci a murit când a vrut Dumnezeu. Să nu amestecăm lucrurile. Nu este treaba noastră. Noi suntem neutri”, a mai spus ÎPS Teodosie.