Sursa foto: G4media

Președintele Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană alături de premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, informează Digi24.

Acesta a declarat că cererea va ajunge în următoarele zile la Bruxelles, menționând faptul că Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar și să se rupă definitiv de „mâna Rusiei.”

„Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană. Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, hotărât, vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor din Moldova”, a declarat Maia Sandu.

„Maturizarea ne-a luat 30 de ani”

Președintele Moldovei a mai spus că în ciuda războiului din Ucraina, visul de a face parte din UE nu a fost spulberat, din contră, a devenit mai puternic.

„Rămânem maturi și oferim ajutor vecinilor noștri. Ne păstrăm neutralitate și rămânem calmi, generoși. Maturizarea ne-a luat 30 de ani. Acum cu lecțiile învățate suntem gata să ne asumăm viitorul”, a concluzionat Maia Sandu.

Într-o postare pe pagina de Twitter, președintele Moldovei a declarat, înaintea începerii războiului din Ucraina, că gestul lui Putin de a recunoaște cele două republici separatiste ucrainene, Donețk și Lugansk, contravine dreptului internațional.

„Republica Moldova rămâne ferm angajată în sprijinirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, a scris Maia Sandu pe Twitter.

În urmă cu două zile, Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. Acesta a precizat că Ucraina trebuie primită în UE în procedură de urgență.

Printre Moldova și Ucraina, statut de candidate la aderare se numără Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Cu toate acestea, negocierile sunt blocate de ani buni, iar oficialii europeni sunt sceptici în ceea ce privește o posibilă aderare la UE în următorii ani.

Evident, statutul de candidat la aderarea la blocul comunitar oferă și unele beneficii, spre exemplu aceasta devină mai atractivă pentru investiții, iar fluxurile comerciale devin mai ușoare.

Ucraina se pregătește să adere la Uniunea Europeană. Moment istoric pentru blocul comunitar

Articolul precedentCum otrăvește statul apa. „Marii poluatori” sunt chiar firmele de stat
Articolul următor „Efectul Zelenski” ia amploare. Georgia vrea în Uniunea Europeană
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.