Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, nu pare tocmai îngrijorat că mai toate categoriile profesionale sunt aproape decise să iasă în stradă, la proteste, din cauza nemulțumirilor legate de salarizare.
Răspunsul acestuia ar fi acela că atât se poate în acest moment și că Guvernul a adoptat soluții pe care le poate susține, deși, la nivel declarativ, voință ar fi pentru rezolvarea tuturor nemulțumirilor.
Explicațiile ministrului Câciu au fost oferite în cadrul unei emisiuni la Realitatea, în cadrul căreia acesta a subliniat că protestele, în acest moment, sunt un mod de a încerca să fie forțată „mâna” Guvernului. Iar Câciu a avut chiar și un avertisment pentru cei care se pregătesc de proteste.
„Haideți să nu șantajăm statul pentru că nu ne-am primit dreptul. În acest moment încercăm să dăm drepturile. Nu suntem în situația în care nu vrem să acordăm drepturi.
Să se uite și la oamenii care trăiesc din salariul minim sau la oamenii care nu au ce pune pe masă și apoi să protesteze. Fiecare e liber să facă ce dorește”, a atras atenția ministrul Finanțelor.
Cu toate acestea, Câciu a admis că „dreptul de a protesta este al tuturor”, însă a subliniat că trebuie avut în vedere întregul tablou social.
„Trebuie corelat cu ceea ce se întâmplă în jur. E adevărat, doi ani de zile grila profesorilor a fost înghețată. Acest guvern a reușit să găsească o sumă pentru a începe o recuperare pentru profesori și pentru sănătate.
Ne legăm de benefiaciarii sistemelor publice că ei nu mai primesc beneficii… trăim într-o țară care nu este stabilizată. Dacă nu înțelegem că suntem la porțile valului 5, economia nu s-a revenit, economia este în suferință și începem să facem proteste… cei de la poliție fac greve. Încercăm să stabilizăm țara și la rectificare să revenim cu o recuperare pentru polițiști și profesori.
Noi vom face totul să se recupereze aceste drepturi. A rămas să ne vedem după sărbători, sunt surprins să văd în fiecare zi amenințarea cu proteste. Suntem deschiși la dialog, nu aș vrea să inducem panică în părinți, copii, populație. Vom avea discuții și cu personalul din sănătate, pentru că TESA a rămas fără creșteri salariale. Trebuie găsită o soluție la rectificare”, a declarat Adrian Câciu, pentru sursa citată.
Totodată, ministrul s-a arătat ușor deranjat că tocmai acum, în mandatul său, se anunță mișcări ample de protest. Aceasta în condițiile în care sindicaliștii au tot pichetat Guvernul sau Parlamentul, fără rezultat, inclusiv în anii din urmă. Însă Câciu califică formele de protest drept „nervozități”.
„Anul trecut, când nu s-a dat nimic, nu au fost astfel de nervozități. Acum, lucrurile stau altfel. O fi crescut ea, economia, dar nu a crescut ca un efect al unor politici reale. Nimeni nu vrea răul nimănui. Nu acționăm în sfidarea cuiva, din contră, vrem să ajutăm”, a mai punctat ministrul.