Preluare Ora de Sibiu

Mai multe echipe de comisari ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat o serie de controale în lanțul de magazine ale Lidl Discount SRL, în întreaga țară, în urma unor sesizări primite de către ANPC. De altfel, președintele ANPC, Mihai Culeafă a ținut să precizeze că astfel de controale vor mai avea loc și în perioada imediat următoare, în contextul în care sărbătorile de iarnă umplu magazinele, iar cei mai mulți dintre cunpărători, luați de valul cumpărăturilor ar putea cădea în „plasa” reducerilor sau a „țepelor” privind calitatea produselor.

ANPC propune închiderea zonei alimentare a IKEA Pallady pentru șase luni


În urma acestor verificări, până în acest moment au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei, plus măsuri complementare. Unele dintre ele vizau retragerea de la comercializare a produselor neconforme,  oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conțineau vitrine de refrigerare sau de congelare, dar și propuneri de suspendare a activității pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din județul Ilfov, potrivit OradeSibiu.

De altfel, cele mai frecvente abateri constatate au fost: utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare, comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depășit,  comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic, prezența unui strat gros de gheață pe lăzile frigorifice, prezența unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecțiuni de funcționare, neconcordanța prețurilor de la raft cu cele de la casa de marcat, nerespectarea regulilor privind promoțiile, deficiențe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie, utilizarea unor agregate de coacere neigienizate, deficiențe frecvente de etichetare și informare a consumatorilor.

„Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găsești insecte congelate într-o vitrină depre care reprezentantul operatorului economic spune ca sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă și îi anunț pe toți operatorii economici că vom intensifica și mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară”, a declarat Mihai Culeafă, președintele ANPC, citat de sursa menționată.

Reamintim că în ultima lună ANPC a avut o acivitate intensă, fie că vorbim de controale la lanțuri de magazine alimentare și non-alimentare, ori în zona de alimentație publică a unui magazin de bricolaj sau multiplele acțiuni din perioada Black Friday, care s-au lăast cu amenzi, magazine închise și suspendarea activității.   

ANPC propune închiderea unor magazine Mega: gândaci pe lângă produsele de patiserie, capcane pentru șoareci

Articolul precedentRaed Arafat a câștigat în fața postului România TV
Articolul următorCota unică de impozitare, „mărul discordiei” în Guvernul PSD-PNL-UDMR