Ministrul Energiei, Virgil Popescu, o prezență mai degrabă ștearsă cu toată funcția pe care o deține, a transmis aseară – pe Facebook, că personal va trece la represalii în privința colegilor care vor vota pentru inițiativa de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

Ieri, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că a demarat procedura pentru suspendarea președintelui Iohannis, „pas cu pas” – sintagma pe care acesta a avut-o în campania electorală din 2014, referendumul urmând a fi organizat în același timp cu alegerile anticipate.

Și, în acest context, ministrul Energiei consideră că AUR nu face decât să destabilizeze țara, lăsând să se înțeleagă că fără Iohannis, ar fi un haos (și mai) mare. În plus, avertizează Virgil Popescu, inițiatorii acestui demers nu fac altceva decât să „exploateze cinic” situația din țară, cel mai probabil făcând referire la criza sanitară, energetică și politică în care ne aflăm într-o perioadă în care România este condusă de Guvernul Cîțu,în prezent interimar. Din care inclusiv Virgil Popescu face parte.

Chiar și așa, ministrul consideră că nu sunt motive de suspendare a președintelui țării, ci totul este „pe vorbe”:

Știu că traversăm o perioadă delicată, în care, din păcate, durerea unora este exploatată în mod cinic de persoane fără scrupule. Care, culmea, se dau “apostolii” națiunii și a celor “năpăstuiți”. În mod agresiv, de multe ori, prin stilul lor strident încearcă să își ascundă adevăratele intenții: să destabilizeze România! Și astăzi au mai făcut un pas în a crea o nouă falie în societate: demararea procedurilor de suspendare a președintelui. Fără un motiv real. Așa…pe vorbe!

Condamn această fățărnicie politică pusă în scenă de cei de la AUR! Și, totodată, le-am cerut colegilor din BEX să fie de acord să îi excludem din partid pe parlamentarii PNL care semnează această tentativă de adâncire a crizei si de a zgudui democrația. Regret că au existat momente când și alți colegi de pe scena politică au preferat să se “facă frate cu…” crezând că vor trece puntea, când…din păcate…au pus doar umărul la “scufundarea” României.

P. S. Întrebare retorică: Cum poți avea alegeri anticipate și totodată să suspenzi și Președintele României?!?”.

Virgil Popescu pare a fi convins că liberalii care au „sărit” în barca lui Ludovic Orban au ceva intenții de a pune umărul pentru înlăturarea președintelui. Aceasta în condițiile în care până acum nu s-a dat în lături în a-și exprima nemulțumirile împotriva celui care l-a susținut și care l-a promovat, la rândul său, acum nu foarte mult timp în urmă. Momentan, fostul președinte al PNL se gândește dacă va pleca definitiv din partid sau dacă va își va continua cariera politică, remunerată, ca deputat.

Articolul precedentCsoma Botond, liderul grupului de deputați UDMR: „Va fi greu să mai avem o majoritate cu PNL”
Articolul următorOlguța Vasilescu susține că PSD trebuie să intre la guvernare