Boc: „Să votezi cot la cot cu PSD moţiunea e autodesfiinţare”

Face apel la USR să pună românii pe primul loc şi nu congresul intern

Fost premier, Emil Boc a reacționat, dur, după ce USR PLUS a anunțat că îi retrage susținerea politică a lui Florin Cîțu, dar mai ales pentru că vrea să semneze moțiunea de cenzură a social democraților. De altfel, aceștia din urmă ar fi cei mai câștigat din toată criza politică a momentului.

„După ce s-au înfiinţat ca partid anti-PSD, să votezi cot la cot cu PSD moţiunea e autodesfiinţare. Să verifice îndeplinirea condiţiilor legale pentru adoptare, să modifice, să actualizeze.şi după aceea să îl promoveze pentru România. Nu pentru PNL, nu pentru USR, nu pentru UDMR, ci pentru modernizarea ţării. Ne plângem că românii pleacă din ţară. Păi, când nu avem nici această infrastrutură minimală, cum să le cerem să stea acasă? Este o chestiune de bun-simţ să modernizăm acest spaţiu rural, atât de drag nouă în declaraţii politice, dar trebuie să ne fie drag şi în fapte”, a declarat Emil Boc la Digi24.

La rândul său, ca fost premier, și Boc a avut parte de crize, de coaliții la fel de grele sau chiar mai grele decât aceasta. Mai mult, edilul Clujului face apel la USR să pună românii pe primul loc, nu alegerile interne din cadrul alianței. „România are nevoie de decizii rapide, să nu pierdem bani, iar dacă ne vom certa… Când doi se bat al treilea câştigă. Şi ăla e PSD. Aşteaptă să vadă că această Coaliţie, ultima speranţă, eşuează”, a mai spus Boc.

Proiectul Anghel Saligny, fără culoare politică

Boc a precizat că proiectul de investiții Anghel Saligny, cel de la care a pornit tot scandalul, cu acuzații spre premier, de „mituire” a primarilor liberali înaintea Congresului PNL, nu are nici o conotație politică directă, el adresându-se tuturor românilor, mai mult, a subliniat că primarii PSD sunt cei mai avantajați. „Că au cei mai mulţi primari. Proiectul se adresează comunităţilor din mediul rural fără fonduri europene. Ajută toţi românii să aibă drumuri asfaltate, şcoli fără toalete în curte, să avem sisteme de canalizare”, a declarat Boc. În opnia sa, acest proiect trebuie să meargă mai departe şi să fie aprobat. „Premierul şi-a făcut datoria. În discuţiile cu liderii trebuie găsită şi soluţia politică şi tehnică de adoptare. Prin calm şi responsabilitate. Nu se poate lucra în regim de ultimatum! Nu putem face politica viitorului cu politica trecutului”, a concluzionat Emil Boc.

Victor Ponta are soluția pentru ieșirea din criza politică: alegeri anticipate sau formarea de către PSD a unui nou guvern

Articolul precedentSindicatul Europol, raport către ministrul Bode: „În Secția 3 Poliție din capitala României, în anul 2021, cade tavanul peste birourile polițiștilor!”
Articolul următorStelian Ion, pe punctul de a fi demis, a venit în această dimineață la muncă