Foto: Facebook/Agent Green
Foto: Facebook/Agent Green

Agent Green, o organizație independentă, apolitică și care nu dispune de fonduri publice, dă în judecată Guvernul României din cauza tăierilor ilegale care vor avea loc în Parcul Național Domogled.

Parcul Național Domogled –din Valea Cernei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național, zonă specială de conservare), situat în partea sud-vestică a României, pe teritoriile județelor Caraș-Severin, Mehedinți și Gorj.

În ciuda promisiunilor făcute de ministerul Mediului, această zonă este vizată de defrișări, toate acțiunile fiind ilegale.

Donațiile lunare îi ajută pe membrii organizației să lupte împotriva mafiei lemului și să elaboreze planuri concrete

Chemăm din nou la judecată Guvernul. Avem nevoie astăzi de 7140 de lei pentru a salva 20.000 de hectare cu păduri din Parcul Național Domogled care sunt din nou vizate de tăieri abuzive”, se arată într-un comunicat publicat astăzi, 2 august, de organizația Agent Green.

Agent Green: ”Ministerul Mediului a mințit că parcul va fi primul strict protejat”

Agenția de Protecția Mediului tocmai a aprobat noul amenajament silvic în care nu s-a ținut cont de observațiile Agent Green depuse pe parcursul dezbaterilor. Pentru a începe acest proces cu scopul de a bloca tăierile planificate avem din nou nevoie de generozitatea ta. Îți mulțumim”, au transmis membrii organizației pentru protecția mediului din România.

Încă din luna iulie a anului 2009, membrii mai multor organizații ecologiste au protestat împotriva reluării lucrărilor la tronsonului de 19 kilometri de șosea care urmează să fie construiți în continuarea drumului național, prin Parcul Național Domogled-Valea Cernei.

Aceștia susțineau că șoseaua care ar urma să tranziteze aria protejată printr-o zonă aproape virgină, va duce la distrugerea ecosistemului.

Articolul precedentVIDEO: Doi gemeni, uniți în zona creierului, au fost separați după 33 de ore de operații
Articolul următor Locuitorii municipiului Botoșani nu au voie în parcuri sau locuri de joacă dacă au consumat produse afrodisiace
Jurnalist full-time / Pesimist part-time