Foto: Facebook/David Popovici
Foto: Facebook/David Popovici

Impresionat de povestea unei mame care se luptă pentru viața ei, David Popovici a ales să își doneze casca și ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta.

Prin această metodă, sportivul încurajează strângerea de bani pentru tratamentul Florentinei Filipovici, mamă a trei copii.

Persoanele care vor dona, vor participa, automat, la tragerea la sorți pentru casca și ochelarii lui David Popovici, accesând acest link

Cei trei copii, o fetiță și doi băieți, au vârste cuprinse între 4 și 8 ani. În acest moment, cei patru nevoie și de o casă, aflându-se într-un context familial dificil.

Este motivul pentru care sportivul român s-a alăturat fundației Hope and Homes for Children, cu scopul de a strânge donații.

Campania se va desfășura între 1 și 26 august 2022.

Până la acest moment, David Popovici a reușit să strângă aproape 30.000 de lei

Dacă pot ajuta, eu nu stau niciodată pe gânduri. Iar dacă echipamentul cu care am concurat la Mondiale poate aduce bucurie, siguranță și puțin bine, eu îl donez cu toată inima. Pentru a fi cât mai mulți cei care ajută un fost sportiv de performanță, aflat într-o situație de viață dificilă, vă invit pe voi, cei care mă susțineți și îmi sunteți aproape, ca această lună să faceți o donație pentru căsuța Florentinei”, a transmis sportivul.

Articolul precedent Locuitorii municipiului Botoșani nu au voie în parcuri sau locuri de joacă dacă au consumat produse afrodisiace
Articolul următorÎn 2022, tot mai mulți tineri preferă să rămână acasă, evitând cluburile și discotecile
Jurnalist full-time / Pesimist part-time