Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

Copiii din Rusia, care, alături de părinţii lor, au protestat pentru pacea din Ucraina, au ajuns în secţii de poliţie.

De asemenea, conform comunicatului făcut public de un deputat din opoziţie, cei mai mulţi copii nu au împlinit, încă, vârsta de 10 ani. Deputatul a publicat mai multe imagini pe contul de Twitter.

Copiii protestatarilor, cu vârste de sub 10 ani, au fost arestați

Deputatul de opoziție din Rusia, Ilia Iașin, a publicat imagini în care apar copii în secția de poliție și chiar în spatele gratiilor din duba poliției.

Protestele împotriva războiului s-au înmulţit în Rusia. Au avut loc multiple demonstrații de stradă, scrisori deschise, demisii, dar şi postări pe rețelele sociale.

Toți fac asta fără să-și facă griji pentru propriul viitor și amenințări”, a declarat Dmitri Muratov, editor la Novaya Gazeta, laureat al premiului Nobel pentru Pace.

Sursa foto: Twitter

În semn de protest, cei mici au ţinut în mână flori, desene şi pancarte pe care au scris “Fără război”, în rusă

Copiii au avut flori în mâini, iar o una dintre fete a ţinut un banner pe care scrie “Fără război”, în rusă.

De asemenea, protestarii au pictat, în jurul cuvintelor, mici steaguri rusești și ucrainene.
În dreapta, pe pancartă, e o mică inimă roz, cu sensul „Rusia plus Ucraina egal dragoste”. Într-o altă fotografie, copii se văd printre barele metalice din interiorul dubei. O altă poză sugerează că micuții au fost duși la o secție de poliție, informează Libertatea.

Nimic ieșit din comun: doar copii în dube cu pancarte anti-război. Asta este Rusia lui Putin, oameni buni. Trăiți aici”, a spus Ilia Iașin.

Articolul precedentCel mai bogat rus a fost pus pe lista neagră a Uniunii Europene
Articolul următorActori celebri, prieteni ai lui Vladimir Putin, îi cer acestuia oprirea războiului
Jurnalist full-time / Pesimist part-time