Sursă foto: captură Twitter
Sursă foto: captură Twitter

Nu e o singură poveste de acest gen care circulă pe Facebook.

Dar asta mi s-a părut de-a dreptul savuroasă.

Context: războiul din Ucraina a împărțit România mai ceva ca alegerile parlamentare sau pandemia și vaccinarea.

Sunt oamenii care tac, cei care ajută, cei care se informează, cei care țin cu Rusia și cei care au ajuns, din prea mult zel, să amestece istorie, cu mituri, cu paranoia. Parcă văd că răsare o nouă generație de scriitori de SF.

După cum spuneam, am văzut diverse povestioare de acest gen. De la ”Ucraina ne-a furat Bucovina”, până la ”nu-s bombardamente, e un film făcut de oculta mondială”. Dar povestea de mai jos mi-a amețit total neuronii.

Poveste cu evrei, sataniști și-un Putin salvator

Doamna aceasta a reușit, cu succes, să amestece masoneria, Israelul, Ucraina, prostituția, spălarea de bani, crimele satanice, Trump, niște virusuri necunoscute și 100% letale, precum și-un Putin care vrea să ne salveze de Oculta Mondială.

Da, am avut răbdare să citesc tot, pentru că eram curioasă să văd ce se mai întâmplă. Ce nouă amenințare, ce joc murdar, ce dezvăluiri uluitoare ne mai arată doamna?

De notat încrederea cu care scrie toate acestea. Ea chiar crede. Ea știe exact. Și ce se întâmplă în Ucraina și în lume, și ce a discutat Putin cu Trump, și ce gândește Putin. Nu știu cum de n-a angajat-o, până acum, niciun serviciu secret, la câte informații prețioase deține.

La inepții din astea, nu știu dacă e de râs sau de plâns. Prefer să mă amuz, zâmbind amar.

iPad-ul care trebuie să moară!

Următoarea poveste e despre un rus care decide să distrugă un iPad. Cu ciocanul. Pentru că iPad-urile sunt inamicul, fiind în strânsă legătură cu America. Cea rea și malefică.

Repet: iPad distrus cu ciocanul.

Cred că ar trebui să verifice și întreaga casă. Posibil să fie, dintre materiale, de altă producție decât cea rusească. Și să le distrugă și pe ele. Eventual, tot cu ciocanul.

Ușă de termopan vs soldat rus: 1-0

Nu știm ce a avut rusul cu ușa. ce i-a făcut. L-o fi înjurat, probabil.

Cert este că n-a reușit s-o cucerească. Nici cu gloanțe, nici cu patul puștii, nici cu umărul.

Până și ușile din Ucraina li se împotrivesc rușilor.

În altă ordine de idei: mai râdem, mai și glumim. Atât timp cât nu uităm că, la graniță cu noi, se duce un război. Că bombe cad, orașe sunt distruse și oameni mor.

Înainte de a lua de bune poveștile SF care s-au înmulțit îngrozitor de mult în ultimul timp, informați-vă. Cum spun mereu, din mai multe surse. Și, dacă ceva nu sună cum trebuie, săpați. Săpați adânc. Și, dacă nici așa nu merge, duceți-vă și verificați direct. În această perioadă, e cel mai sigur.

Articolul precedentBolt susţine Ucraina, donând 5% din valoarea comenzilor
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, recomandă cetățenilor ucraineni care nu au documente să solicite azil în România
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.