Foto: Ziua de Constanța

Elena Udrea a vorbit despre condamnarea pe fond din dosarul finanțării ilegale din campania lui Traian Băsescu la prezidențiale și despre ceea ce ar fi în stare să facă acesta în cazul în care sentința ar rămâne definitivă. Într-o intervenție recentă, citată de Știri pe Surse, Udrea a spus că fostul președinte ar fi dispus chiar să facă închisoare în locul fiicei sale. Dacă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost condamnată azi de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, Ioana Băsescu a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Fac o apreciere umană. Nu am nicio îndoială, ar face asta ca părinte, dacă ar putea”, a zis Udrea referitor la ceea ce ar face fostul președinte Băsescu pentru fiica sa. Aceasta rămâne ferm convinsă că în dosar „ținta este Traian Băsescu”, în condițiile în care acuzațiile l-ar viza direct pe acesta.

De menționat că în ianuarie, la ultimul termen din proces, procurorul anticorupție a cerut pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani, iar pentru Ioana Băsescu de până la 15 ani, adică pedepse mult mai mai decât ceea ce a decis azi Curtea de Apel București. În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) a primit 6 ani pentru luare de mită, Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, iar Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare. Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Dosarul a fost trimis în instanță prin rechizitoriu în mai 2017, iar între timp, până la sentința de azi, a existat și un acord de recunoaștere a vinovăției: „În data de 19 decembrie 2018, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul FRANCESCO GIOVANNI – MARIO, om de afaceri, pentru evaziune fiscală și spălare de bani (2 infracțiuni).
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni
”.

Articolul precedentConstanța: celebra roată a lui Făgădău ar putea fi relocată
Articolul următorCodrin Ștefănescu se consideră un social democrat curajos și cinstit