Constanța: celebra roată a lui Făgădău ar putea fi relocată

Noua administrație, cea post-Făgădău, este de părere că respectiva roată nu ar fi decât un moft al fostului edil

Roata din Constanța sau Tomis Eye, așa cum a fost ea numită, ar putea să-și schimbe locația, relatează anumite zvonuri care fac obiectul unor controverse. Beneficiind și de un al treilea nume neoficial, „Roata lui Făgădău”, celebrul simbol al falezei riscă să dispară de sub ochii turiștilor în scurt timp, conform actualei administrații din Constanța, din pricina lipsei autorizației de funcționare, relatează Replica Online.

Ce se va întâmpla cu roata din Constanța, totuși?

În plus, noua administrație, cea post-Făgădău, este de părere că respectiva roată nu ar fi decât un moft al fostului edil, astfel că în viitorul apropiat există posibilitatea ca aceasta să dispară. Însă ce se va întâmpla cu Tomis Eye?

Potrivit sursei citate anterior, obiectivul turistic ar putea să se reinventeze în Costinești, localitate cunoscută odinioară ca fiind stațiunea tineretului. Conform informațiilor, locuitorii din această localitate și-ar fi manifestat dorința de a primi „cu brațele deschise” roata, cu toate că stațiunea deține deja un simbol consacrat, și anume Obeliscul.

Făgădău, prietenul italienilor, „groparul” constănțenilor. Primăria Constanța moștenește datorii colosale

Foto: studentocratia.com

Auzind ca proprietarii roții iau în calcul reloacarea acesteia, oamenii au început să speculeze, ba chiar să glumească pe alocuri și să sugereze relocarea roții lângă groapa de gunoi din Costinești, pentru constrast. Optimiștii văd din acest zvon, caz în care el va deveni realitate, o modalitate de a atrage turiști în număr cât mai mare, dat fiind faptul că stațiunea pare să-și fi pierdut, în ultimii ani, strălucirea de altă dată, fiind astfel nevoie de o nouă atracție turistică.

Deznodământul dezamăgește

Nu poate fi vorba de amplasarea roții panoramice în Costinești. Nici nu s-a pus problema de așa ceva, în primul rând că nu ar putea fi folosită decât 2-3 luni pe an și în rest ar rugini, iar în al doilea rând că nu s-a discutat cu nimeni despre așa ceva. Cel care a adus în discuție așa ceva nu a vorbit în numele administrației ci în al firmei sale.” au declarat pentru ziarul Replica de Constanța, reprezentanții primăriei din Costinești.

Articolul precedentElena Udrea, opt ani cu executare, Ioana Băsescu, doar 5 ani. Decizia nu este definitivă
Articolul următorUdrea știe ce ar face Băsescu dacă sentința în dosarul finanțării ilegale din campanie ar rămâne definitivă. Dacă ar putea
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.