Sursa: Facebook

Ministrul PNL al Educației, Ligia Deca, i-ar fi retras atribuțiile unui secretar de stat PSD, după ce acesta a criticat pe Facebook modul în care se „coc” Legile Educației.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de secretarul de stat în cauză, Florin Lixandru, care aseară a explicat că gestul său nu a fost chiar atât de critic pe cât a părut, ci doar a solicitat „o dezbatere reală”. Totodată, secretarul de stat a precizat, la B1 TV, că ministrul PNL ar fi revenit asupra deciziei.

Lixandru făcea public că „pentru un delict de opinie” îi fuseseră retrase atribuțiile. „Delictul” consta în postarea de pe Facebook, unde Lixandru sublinia că „perspectiva PSD asupra Legilor Educației este ca sunt proiecte mult prea importante ce trebuie dezbătute temeinic, pe îndelete” și că „PSD va pune în discuția Coaliției stabilirea unui calendar extins de analiză publică și adoptare”. Aceasta în condițiile în care de ceva timp în spațiul public există discuții privind opacitatea de care dă dovadă coaliția de guvernare când vine vorba despre acestea.

Și, chiar dacă totul a părut o critică pentru ministrul Educației și o încercare a părții social democrate de a se plia pe cererile opiniei publice, Florin Lixandru a ținut să sublinieze că totul a fost doar o neînțelegere, care se va tranșa la masa coaliției.

Până la acest moemnt nu știu ce s-a decis în coaliție, nu am fost prezent la ședința coaliției. Înțeleg că s-a revenit asupra deciziei, dar acum nu cred că mai lucrează nimeni în minister pentru că redarea atribuțiilor presupune redactea unui nou Ordin de ministru, care să stabilească atribuțiile.

După postarea pe care am făcut-o pe Facebook (…), azi dimineață am fost chemat la dumneaei (ministrul Deca) în birou și mi s-a spus că, urmare a acestei poziții avute pe Facebook, a decis să-mi retragă atribuțiile până când această problemă va fi tranșată în cadrul coaliției.

Ordinul inițial a fost abrogat – atribuțiile care țineau de învățământul preuniversitar și de relația cu Parlamentul. Teoretic merg la serviciu și aștept să mi se dea atribuții! Sarcini de serviciu din partea șefului ierarhic superior, ministrul Educației”, a declarat aseară Lixandru, pentru B1 TV.

Articolul precedentO nouă moțiune împotriva lui Bode: „Este un hoț dovedit. A plagiat. A eșuat în procesul de aderare la Schengen”
Articolul următorPercheziții la șase polițiști din Brașov, bănuiți de luare și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu și fals intelectual