Cu prilejul Zilei Națioanale a României, președintele Klaus Iohannis a susținut, la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul unei ceremonii de decorare a mai multor cadre medicale, profesori și membri ai societății civile.
Șeful statului a precizat că ziua de 1 Decembrie reprezintă o oportunitate de a mulțumi unor personalități care prin activitatea lor de zi cu zi, „fac România mai bună.” „Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată și se cuvine ca acum să arătăm recunoștința noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea și de viața noastră”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni.
Președintele României a participat la Parada militară din Capitală
De asemenea, în discursul susținut la Palatul Cotroceni, Iohannis a lăudat curajul și munca titanică de care au dat dovadă medicii pentru a proteja sănătatea „semenilor.”„Prin dragostea pentru viață și pentru oameni, v-ați avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei”, a mai menționat Klaus Iohannis.
Nici cadrele didactice nu au fost trecute cu vederea de șeful statului. El a precizat că profesorii care au văzut „educația ca pe o chemare, nu ca pe o meserie”, au reușit să lupte în slujba interesului copiilor, într-o periadă dificilă din cauza pandemiei de coronavirus. „Vă numărați printre cei care pun deja bazele României Educate și pentru asta vă mulțumesc!”, a conchis președintele României. La sfârșitul discursului, Klaus Iohannis a decorat zeci de cadre medicale, membri ai corpului didactic și reprezentanți ai societății civile.
Reamintim că șeful statului s-a aflat, de la ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf din București, la parada militară de 1 Decembrie. Iohannis a depus o coroană de flori în memoria soldaților căzuți în cele două războaie mondiale, dar și a celor căzuți în teatrele de operații din Afganistan și Irak.
103 ani de la Marea Unire
Paradă militară s-a desfășurat și la Alba Iulia, unde peste 550 de forțe terestre au defilat în fața tribunei oficiale și publicului.
Ceremonia militară de la Alba Iulia s-a desfășurat în prezența ministrului Apărării Naționale, Vasile Dîncu și a șeful statului major al Apărării, general Daniel Petrescu, alături de autorități județene și locale.
Mesaj de Ziua Naţională: “Când totul pare gri, trebuie să ne căutăm energia și credința”