Klaus Iohannis (captură video)

Criza politică se poate încheia miercuri, 3 noiembrie, dacă parlamentarii vor vota Guvernul Ciucă. Cu toate acestea, în momentul de față, matematic, guvernul minoritar PNL-UDMR nu are șanse să treacă. Altfel spus, îi lipsesc 63 de voturi din cele 234 de care au nevoie pentru a învesti guvernul. Liberalii au 124 senatori și deputați, UDMR se prezintă cu 29 de senatori și deputați, iar minoritățile 18. Totalul este 171 de voturi, prea puține pentru ca Guvernul Ciucă să fie învestit.

Marți, 2 noiembrie, miniștrii propuși vor fi audiați în comisiile parlamentare celor două Camere, urmând ca miercuri să fie votul final. Premierul desemnat Nicolae Ciucă nu e prea încrezător că Parlamentul îi va acorda votul de încredere.

Guvernul minoritar PNL-UDMR și criza politică din România

El a făcut apel, în aceste 10 zile de negocieri, la responsabilitatea liderilor politici pentru depășirea situației critice în care se află România din cauza pandemiei de COVID-19.

„Nu putem să facem abstracţie de cifre, dar am convingerea că guvernul în actuala formulă, cu actualul program, va întruni minimul necesar de voturi”, a spus Nicolae Ciucă după depunearea listelor cu miniștri la Parlament. Chiar dacă cei de la UDMR vor continua să sprijine PNL, liderul acestora, Kelemen Hunor, e sceptic cu privire la un viitor vot pentru guvernul condus de Nicolae Ciucă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că nu va susține guvernul PNL-UDMR, fiind nemulțumit că cele 10 cereri propuse de social-democrați nu au fost trecute în programul de guvernare. „Ştiu că au existat guverne minoritare în România, dar nu într-o astfel de situaţie de criză”, a mai spus Ciolacu cu câteva zile în urmă. USR nu și-a schimbat strategia și încă susține refacerae coaliției de guvernare. Cei de la USR sunt de părere că dacă guvernul propus de Ciucă va trece, acest lucru se va întâmpla doar cu ajutorul PSD-ului.

E evident că negocierile purtate în aceste 10 zile nu au reușit să-i confere lui Nicolae Ciucă voturile necesare pe care să se bazeze. Mai mult, în cazul în care guvernul va fi respins, președintele României poate dizolva Parlamentul și începe demersurile pentru alegeri anticipate. PSD și AUR sunt partidele ce și-au arătat interesul pentru astfel de alegeri.

Marcel Ciolacu, despre guvernul minoritar PNL-UDMR: „Taie, fără milă, din veniturile românilor”

Articolul precedentValeriu Gherghiță: „Nu este exclus să se genereze o nouă tulpină”
Articolul următorIohannis nu a depus coroana de flori la Colectiv. Ponta: „Era obosit după vizita din Egipt”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.