Social democratul Lucian Romașcanu a ironizat-o pe Raluca Turcan, ministrul Muncii, după ce aceasta a declarat că „nu are o lampă a lui Aladin în care să privească și să spună cum vor crește prețurile”. Conform poveștii inițiale, lampa lui Aladin trebuia frecată, totul ca ulterior din aceasta să iasă un duh care îndeplinește dorințe. Remarcând încurcătura de povești a Ralucăi Turcan, Romașcanu nu s-a putut abține și a taxat-o de îndată pe liberală, afirmând că ceva „mai stupid nu există în politica românească”, uitând în mod intenționat (sau nu) de fostul premier al României, Viorica Dăncilă sau de europarlamentarul susținut de PSD, Maria Grapini.
Lucian Romașcanu: „Ceva mai stupid nu există în politica românească!”
„Și nici n-a existat”, continuă social democratul Lucian Romașcanu. „După propaghează, statul se zdrobește, oul la 6 lei și luni e miercuri (pe lângă muuuuulte altele) acum madam Turcan a re-comis-o: Nu are o lampă a lui Aladin sa se uite în ea să vadă viitorul prețurilor…(hint – să se uite la ceafa lui Cîțu prin ochii lui, va vedea acolo). Duamna, în globul de cristal ne uităm, lampa se freacă… Ca menta pe care o întrebuințați in activitatea curentă.”, a mai scris Lucian Romașcanu, pe Facebook.