AUR fură startul și anunță că are pregătită o moțiune de cenzură împotriva premierului

Pentru ca oricare dintre moțiuni să treacă, este de nevoie de 234 de voturi

George Simion și Claudiu Târziu (copreședinții AUR); preluare Digi 24.

AUR a anunțat că are de gând să fure startul, atunci când vorbim despre moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu, dacă tot cea promisă de PSD se lasă așteptată. Așadar, partidul lui George Simion și al lui Claudiu Târziu vrea să ia „taurul de coarne” și să inițieze moțiunea de cenzură căruia aceștia i-au găsit și un nume: „Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!”.

AUR este de părere că „Guvernul Cîțu trebuie să părăsească cât mai repede Palatul Victoria pentru că este un pericol la adresa românilor”

AUR a dat asigurări că are de gând să înceapă strângerea de semnături aferente moțiunii de cenzură chiar astăzi, în sesiunea comună a Camerei Deputaților și Senatului, „și sperăm ca până la sfârșitul săptămânii viitoare, românii să fie eliberați de acest guvern. Colegii de la minorități, colegii de la UDMR, USRPLUS, de la PSD și chiar și din interiorul PNL, dacă sunt într-adevăr nemulțumiți, ar trebui să nu îl mai lase pe Florin Cîțu în funcția de prim-ministru și să dea voturile pentru această moțiune de cenzură”, a declarat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

În paralel, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a insistat că are de gând să facă același lucru, însă aceasta va fi concretizată atunci când va fi sigur de voturile necesare pentru ca moțiunea să treacă, iar premierul demis.

Pentru ca oricare dintre moțiuni să treacă, este de nevoie de 234 de voturi. Opoziția susține că, în momentul de față, beneficiază de 204.

Citește și: Florin Cîțu îi acuză pe cei de la USR PLUS că nu vor ca România să se dezvolte

Articolul precedent200 de lei, mită pentru 20 de puncte amendă și reținerea certificatului de înmatriculare
Articolul următorVlad Voiculescu: „PNDL 1 a fost o hoţie. PNDL 2 a fost o hoţie. PNDL 3 nu va fi altceva decât o altă hoţie”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.