Florin Cîțu îi acuză pe cei de la USR PLUS că nu vor ca România să se dezvolte

„Dacă USR PLUS nu susţine dezvoltarea României, să iasă în faţă şi să spună”

Florin Cîțu (Facebook Guvernul României)

După ce ministrul Justiției Stelian Ion a declarat că nu ar fi primit documentul în mod oficial la minister, premierul Florin Cîțu a simțit nevoia să dea USR PLUS dreptul la replică, acuzându-i pe aceștia, însă în mod deosebit pe ministrul Justiției, că nu ar vrea ca România să se dezvolte, de vreme ce programul Anghel Saligny este refuzat. Trebuie reamintit că cei din USR PLUS au condiționat votul pentru acest program cu desființarea SIIJ, susținând că cea din urmă măsură ar trebui adoptată de urgență.

Florin Cîțu: „Aş vrea să discutăm despre program pentru că nu e unul pentru mine, pentru PNL, USR PLUS sau UDMR”

Premierul a mai spus, de asemenea, că ar fi reamintit în repetate rânduri că România nu-și mai permite să aibă parte de localități nedezvoltate. „PNDL dezvolta Romania, acele localităţi care nu pot accesa fonduri europene. Dacă USR PLUS nu susţine dezvoltarea României, să iasă în faţă şi să spună. În ceea ce priveşte şantajul, acea chestie cu SIIJ, am susţinut toate soluţiile de la MJ pentru a desfiinţa SIIJ. Politica nu se poate face cu condiţionări. Acest proiect e în dezbatere publică de aproape o lună de zile, e în procedură de avizare. Nu e un secret pentru nimeni că România e în urmă cu dezvoltarea localităţilor. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem şi eu mă aştept de la miniştri să facă acest lucru, nu să obstrucţioneze activitatea guvernamentală”, a punctat premierul Florin Cîțu.

Cu toate astea, premierul a dat asigurări că după acest episod nu vor exista alte remanieri, așa cum s-a întâmplat în cazul ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și în cazul ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare.

Citește și: Barna înmoaie tonul: „Deocamdată discutăm scenarii și variante”

Articolul precedentAutorul unei crime, plasat în arest la domiciliu de Tribunalul Prahova
Articolul următor200 de lei, mită pentru 20 de puncte amendă și reținerea certificatului de înmatriculare
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.