Un gest controversat, la adresa românilor, a fost făcut de primarul din Târgu-Mureș, Soos Zoltan, un apropiat al UDMR-ului. Acesta a dezvelit bustul voievodului Iancu de Hunedoara, pe care nu este inscripționat niciun cuvânt în limba română. Pe piatra monumentului se poate citi doar cuvintele „Iohannes de Hunyad”, lucru care a stârnit reacția unui istoric român.
La ceremonia de dezvelire a monumentului, primarul Sooz Zoltan a declarat că Ioan de Hunedoara este personajul istoric favorit al tuturor istoricilor, atât români cât și maghiari, devenind o legendă în timpul vieții sale
Monumentul a fost realizat de un artist maghiar, statuia fiind amplasată în incinta Cetății Medievale Târgu Mureș, la eveniment fiind prezent și Martonyi Janos, fost ministru al Afacerilor de Externe al Ungariei, potrivit romaniatv.net.
„ Aproape că nu există carte de istorie despre Evul Mediu în care să nu se dedice cel puțin câteva pagini generalului și guvernatorului. A devenit o legendă în timpul vieții sale și un erou preferat al scriitorilor de balade”, a declarat primarul Soos Zoltan.
Istoric român, critici virulente la adresa ceremoniei: Românii au ajuns iarăși extra-muros în Ardeal
Istoricul român Ionuț Țen a declarat că ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureș este o încercare de mistificare a istoriei. Potrivit acestuia, numele transcris Ioannes de Hunyad, pe soclul bustului voievodului Iancu de Hunedoara este o struțo-cămilă lingvistică, între limbile germană și latină, necorespunzand adevărului istoric.
„Numele transcris Ioannes de Hunyad, pe soclul bustului voievodului Iancu de Hunedoara este o struțo-cămilă lingvistică, între limbile germană și latină și nu corespunde adevărului istoric, eliminând elementul românesc din genealogia celui mai important voievod al Transilvaniei, care a ajuns guvernator al Ungariei. Românii au ajuns iarăși extra-muros în Ardeal, în timp ce politicienii de la București visează să doarmă pe băncile parlamentului european, repetenți la ora de istorie a românilor ardeleni?”, a scris istoricul Ionuț Țen.
Evenimentul a avut loc pe fondul tensiunilor apărute după vizita premierului Viktor Orban la Băile Tușnad, săptămâna trecută, unde acesta a susținut un discurs controversat, considerat ca fiind unul xenofob de oficialii europeni.