Foto: Facebook/Octavian Mazilu
Foto: Facebook/Octavian Mazilu

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara a fost ridicat de polițiști pentru luare de mită.

Octavian Mazilu este șeful Secţiei de Chirurgie Generală Oncologică al Spitalul Municipal din Timișoara, dar și unul dintre cei mai cunoscuți medici din oraș.

Renumitul medic a fost ridicat marrți, 31 mai, de poliţişti şi procurori pentru infracțiunea de luare de mită

Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au organizat un flagrant în urma căruia l-au prins pe medicul Octavian Mazilu, în timp ce ar fi luat mită de la pacienţi, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor”, se precizează în comnunicatul publicat de Gândul.ro.

Medicul Mazilu a fost monitorizat două luni. În tot acest timp ar fi primit mită de la pacienţi, de aproximativ 20 de ori, scrie hotnews.ro.

Medicul câștiga, lunar, peste 9.000 de euro. Intervenția procurorilor vine după mai multe plângeri făcute de pacienți

Medicul ar fi încasat sume cuprinse între 100 şi 2.000 de lei.

Acesta a luat mită în propriul cabinet din cadrul unităţii medicale în care activa ca şef Secţie Chirurgie Generală Oncologică.

În momentul de față, Șeful Secţiei de Chirurgie Generală Oncologică din Timișoara urmează să fie audiat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Mazilu a declarat că are în conturile bancare peste 150.000 de euro. De asemenea, acesta are şi credite de peste 300.000 de lei şi 34.000 de euro. 

Articolul precedentTransalpina se redeschide pe 1 iunie. Ce restricții de circulație vor fi în vigoare
Articolul următorMesajul premierului, cu ocazia zilei de 1 iunie: ”Copiii de astăzi vor face faţă mai bine transformărilor sociale”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time