Cadrele medicale din Italia, însă și farmaciștii, vor trebui să se supună obligativității de vaccinare cu unul dintre serurile aprobate. În caz contrar, aceștia riscă să fie suspendați pe tot parcursul acestui an, fără a primi vreo indemnizație salarială. Hotărârea a fost aprobată de premierul italian, Mario Draghi, în dorința de a-i proteja pe pacienții din spitale, însă și pe cei care intră în incinta unei farmacii.

Obligativitatea de vaccinare a cadrelor medicale, pusă sub semnul întrebării

Cu toate că decizia pare bătută în cuie, opozanții guvernului italian critică măsura, catalogând-o ca fiind discriminatorie, informează Reuters, citat de Hotnews.ro. Cu sau fără critici, guvernul condus de Draghi are toată intenția de a pune în aplicare decizia, decretul fiind semnat în cursul zilei de miercuri. În plus, același decret li se garantează medicilor protecție juridică, după ce o parte dintre ei au fost acuzați și ulterior anchetați pentru omor. Cel mai cunoscut caz este cel al unui bărbat din Sicilia care a decedat, în urma administrării vaccinului. Cu toate că nu s-a dovedit că decesul acestuia a survenit în urma vaccinării, teoriile conspirației au continuat să curgă, transformând o simplă ipoteză într-un „adevăr absolut”.

Timișoara a ieșit din carantină, după mai bine de trei săptămâni

Situația din Italia se înrăutățește: creștere dramatică a cazurilor

Prima țară europeană profund afectată de pandemie, Italia, se află din nou în postura unei creșteri alarmante a numărului zilnic de infectări. De la începutul pandemiei, aici s-au întregistrat aproximativ 109.000 de decese, în momentul de față multe dintre spitalele din peninsulă fiind adevărate focare.

Articolul precedentCiolacu vrea reducerea restricțiilor, măcar etapizat
Articolul următorPSD și-ar fi dorit ca Iohannis și Cîțu să fie primiți cu colivă și lumânări la Institutul „Cantacuzino”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.