Sursa foto: m.zf.ro

După ce membrii Guvernului s-au întrunit ieri în ședință pentru a discuta și a adopta diverse acte normative, astăzi aceștia sunt din nou chemați la Palatul Victoria.

Discuțiile se vor centra însă pe un singur punct, din ceea ce s-a anunțat până acum, anume nevoia ca țara noastră să facă rost de un avocat pentru a ne fi reprezentate interesele „ca la carte” în procesul intentat de compania Pfizer.

Imediat după ședința de ieri, Guvernul a transmis că sunt „acte normative incluse” și în agenda de astăzi. În fapt, este vorba despre un singur act, un memorandum.

Astfel, actul are în vedere „aprobarea împuternicirii Ministerului Finanțelor pentru contractarea de servicii de asistență juridică și reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, aflată pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles, cu prim termen de judecată la data de 20.02.2024”.

Ar mai fi timp pentru stabilirea tuturor detaliilor și pregătirea apărării, dat fiind că o notificare de deschidere a acestui litigiu a fost primită de oficiali chiar la finele anului trecut.

Pe scurt, compania producătoare de vaccin anti-Covid ne cere în instanță să cumpărăm 28 de milioane de doze de ser pe care România le-ar fi comandat și, în caz contrar, să plătim măcar pentru jumătate din cantitate, respectiv 550 de milioane de euro.

Articolul precedentCiolacu: „Sunt mulţumit de tot Cabinetul şi chiar funcţionăm ca o echipă”
Articolul următorJudecătoare de la Tribunalul Suceava, braț la braț cu interlopii, inculpată alături de ei