-1.3 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 98

PMP și Forța Dreptei își dau mâna la parlamentare și prezidențiale; Ludovic Orban, candidat pentru Cotroceni

Sursa: Facebook

PMP și Forța Dreptei au anunțat că au făcut o alianță pentru parlamentare și prezidențiale, candidatul comun care va fi susținut de ambele formațiuni pentru Cotroceni fiind Ludovic Orban.

Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, și-a anunțat intenția de a candida la președinția României. Forța Dreptei și Partidul Mișcarea Populară au pus bazele unei alianțe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an”, transmite partidul condus de Ludovic Orban.

Se repetă astfel parte din scenariul de la alegerile din vară, unde în această alianță a intrat și USR, cele trei formațiuni reușind să strângă laolaltă la europarlamentare un procent de 8,64%, sub PSD&PNL (48,65%) și AUR (14,95).

Însă noua alianță a PMP și Forța Dreptei se uită cu încredere spre viitor. Mai ales că, după cum se precizează pe pagina de Facebook a partidului condus de Orban, „în perioada următoare ne dorim să cooptăm în această alianță și partidele Alternativa Dreaptă și Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache”.

Mai comunicativi pe Facebook au fost însă cei de la PMP, care au explicat de unde această decizie. Cu citat frumos și din Eugen Tomac, liderul formațiunii:

O nouă alianță politică de dreapta s-a format pentru cele mai importante alegeri din acest an. (…) s-a născut un nou pol politic de dreapta, gata să lupte pentru cea mai importantă bătălie politică din acest an: alegerile prezidențiale.

Partidul Mișcarea Populară (PMP) și Forța Dreptei au decis să meargă împreună în această competiție, unindu-și forțele în sprijinul unui candidat care reprezintă valorile autentice de dreapta – Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei. Acesta este un lider care nu a cedat niciodată în fața PSD și care a demonstrat în repetate rânduri respectul său pentru Constituția României.

Eugen Tomac, președintele PMP: „Toți cetățenii români trebuie să știe un lucru esențial: un vot pentru PNL este un vot pentru PSD. Ei sunt la guvernare acum și își doresc ca după 1 decembrie să rămână împreună. Nu văd care este raționamentul pentru care cineva de dreapta ar mai fi înșelat încă o dată de acești oameni care mint.

Dar avem o veste bună – românii au cu cine să voteze! Suntem conștienți de bătălia ce ne așteaptă, dar considerăm că este o obligație morală a noastră, ca partide de opoziție, să le oferim o alternativă celor care vor o schimbare, atât la alegerile parlamentare, cât şi la cele prezidenţiale”.

Noua alianță rămâne deschisă la dialog cu toate forțele politice care împărtășesc obiectivul comun de a susține programul nostru politic, oferind astfel românilor o opțiune reală pentru viitorul țării”.

Iohannis, variantă de lucru: i s-ar pregăti funcția de președinte al Senatului

Sursa foto: g4media.ro

Ultimele zile au venit cu speculații privind un posibil nou loc de muncă pentru președintele Klaus Iohannis.

După ce toate variantele din afara țării au „picat”, se pare că lui Iohannis i s-ar face loc pe liste la Senat, iar ulterior să fie învestit președinte al acestui for.

Klaus Iohannis, conform Constituției, este apolitic. Și așa ar trebui să rămână, până la predarea mandatului, în 20 decembrie. Numai că, până la turul 2 al alegerilor prezidențiale, care vor desmna următorul ocupant al scaunului de la Cotroceni, sunt alegerile parlamentare.

În cazul în care se va decide să candideze la Senat, președintele Iohannis ar urma să ocupe primul loc pe listele PNL de la București, potrivit unor surse citate de G4 Media. Și, potrivit aceleiași surse, s-ar putea face o rocadă, iar Nicolae Ciucă ar ajunge președinte interimar.

Pentru că, dacă Iohannis ar candida la parlamentare, aceasta ar însemna să fie pe „față” om politic. Ceea ce ar duce la predarea mandatului de președinte de țară.

Vameși din Constanța, mită pentru a trece cu vederea mărfuri de contrabandă

Sursa: www.portofconstantza.com

Două persoane, care își desfășurau activitatea la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud, precum și un comisionar vamal, sunt cercetați pentru infracțiuni de luare, respectiv dare de mită, în cadrul unei anchete coordonate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Zilele trecute, pentru a proba activitatea infracțională a acestora, anchetatorii au derulat zeci de percheziții, în care au fost angrenați ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Constanța. Călărași, Tulcea, Ialomița, Buzău și Brăila. Totodată, în cauză s-a beneficiat de sprijin din partea IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale, Gărzii de Coastă din cadrul IGPF, Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța.

De aici, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, față de cei trei inculpați, care au fost ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile, la Tribunalul Constanța.

Cu atât mai mult cu cât, în cauză, unul dintre vameși chiar a fost prins în flagrant în timp ce primea 5.000 de dolari și 8.100 de lei de la un comisionar vamal, pentru efectuarea unor operațiuni de vămuire a unor mărfuri containerizate.

Concret, inculpați sunt un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud – pentru luare de mită în formă continuată, un fost lucrător vamal al aceluiași birou, în prezent suspendat din funcție și angajat al unei societății ce oferă servicii portuare, pentru complicitate la luare de mită și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, precum și un comisionar vamal al unei societăți comerciale – pentru complicitate la luare de mită.

Cercetările în cauză vizează modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud au încasat sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor și pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conțin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute.

Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităților vamale, importatorii obișnuiau să dea mită între 500 – 700 dolari/ container. Aceste sume puteau urca în funcție de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500 – 700 dolari se adăugau 30 – 50 dolari per colet, sume care ajung și la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE.

În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, primul inculpat, în calitatea menționată anterior, în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind efectuarea operațiunilor de import și de tranzit a mărfurilor prin Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alții de la persoane juridice și importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităților vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

În acest fel, inculpatul ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă și mărfuri subevaluate.

De asemenea, inculpatul ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanții unor persoane juridice și importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud. Imediat după colectarea sumelor de bani, cel de-al doilea inculpat ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, pentru a-i transporta în zone de siguranță și de a fi împărțiți ulterior între membrii grupului.

În data de 12 septembrie 2024, al treilea inculpat i-a remis lucrătorului vamal în activitate, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei, pretinși în mod indirect reprezentanților unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud a unor mărfuri containerizate.

La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, inculpatul fost lucrător vamal, ar fi luat discret de pe biroul din fața sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.

La percheziții, în autoturismul inculpatului fost lucrător vamal, au fost găsite sumele de 12.300 de dolari și aproximativ 1.000 de euro. În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane”, precizează DGA.

FBI anchetează „o presupusă tentativă de asasinat” asupra lui Trump

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Ex-președintele american Donald Trump, candidat pentru un alt mandat, a fost victima unei „presupuse tentative de asasinat”.

Aceasta este informația oficială a poliţiei federale americane FBI, care a transmis prin intermediul unui comunicat că anchetează „ceea ce pare a fi o tentativă de asasinat împotriva fostului preşedinte Trump”.

Nu ar fi primul incident de acest gen. Pe 13 iulie, fostul preşedinte a fost rănit la ureche de focuri de armă, în timpul unui atac armat soldat cu un mort şi doi răniţi în rândul participanţilor la un miting în Pennsylvania.

Acum, echipa de campanie a candidatului republican la alegerile prezidenţiale din SUA a transmis că Donald Trump este în siguranţă, după ce focuri de armă au fost semnalate în vecinătatea proprietății sale.

Și Secret Service, poliţia de elită însărcinată cu protecţia preşedinţilor, foştilor preşedinţi şi personalităţilor politice importante, a anunţat, de asemenea, o anchetă asupra acestor focuri de armă care au avut loc „cu puţin timp înainte de orele 14.00 (18.00 GMT)”, dar și că mai mulţi agenţi „au deschis focul asupra unui bărbat înarmat”.

Suspectul a reușit să fugă la volanul unei maşini negre, iar în apropiere a fost găsită o puşcă AK-47 cu lunetă, împreună cu două rucsacuri şi echipamente de înregistrare video. Ulterior, mașina a fost identificată, iar autorităţile l-au găsit pe posibilul autor:

Am reţinut pe cineva care este un potenţial suspect”, a declarat şeriful comitatului Palm Beach, Ric Bradshaw, la o conferinţă de presă, cu mențiunea că motivele presupusului atacator sunt necunoscute.

Ciucă, desemnat candidat la prezidențiale de Consiliul Național al PNL; liberalii îi aduc ode

Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube
Nicolae Ciucă/Captură video: Youtube

Nicolae Ciucă este pe un drum bun, cel puțin momentan. Și măcar în interiorul partidului pe care îl conduce. După ce pe 29 august, Biroul Politic Naţional al partidului l-a desemnat candidat pentru alegerile prezidenţiale, această decizie a fost „întărită” în weekend de Consiliul Naţional al PNL.

Iar liberalii au mai făcut ceva. Joi, Biroul Executiv al PNL a votat o derogare pentru ca Nicolae Ciucă să poată candida la alegerile prezidenţiale din partea formaţiunii politice, având în vedere că potrivit statutului, nu avea acest drept. Pentru a candida la preşedinţie era nevoie de cinci ani vechime, în condițiile în care Ciucă a intrat în partid în octombrie 2020.

Și, rezolvându-se și această problemă, Consiliul Național al PNL l-a desemnat pe Ciucă drept candidat al partidului pentru președinția României, urmând o serie de ode.

În primul rând, mesajul oficial a fost că desemnarea lui Ciucă drept candidat „va influența major viitorul nostru și traiectoria României în următorii 10 ani!”, iar „liberalii sunt garanția că România va rămâne pe calea dreaptă și promotorii politicilor de dreapta care aduc dezvoltare și asigură modernizarea statului”.

Mai ales că liberalii sunt convinși de succes: „Am dat ultimii președinți ai României și asta se va întâmpla și de această dată. Plecăm la luptă conștienți de avantajele noastre și de forța noastră politică!”, după cum a spus Lucian Bode, secretar general PNL.

La rândul său, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime, a afirmat în discursul său că, în cazul unui eșec la prezidențiale, „vom fi blestemaţi” în următorii ani. Iar Nicolae Ciucă este văzut de acesta drept „cel mai frumos preşedinte uman pe care l-a avut vreodată România”.

Dacă nu vom reuşi să câştigăm aceste alegeri, să avem o amprentă liberală la nivel de guvernare şi un preşedinte liberal în persoana domnului Nicolae Ciucă, vom fi blestemaţi patru ani şi poate mai mult. Nu există altă variantă! (…)

În matematica noastră de astăzi niciun alt candidat nu se poate compara cu Nicolae Ciucă, dar niciunul (…) Domnul Nicolae Ciucă este cel mai frumos preşedinte uman pe care l-a avut vreodată România, pentru că este un om care crede în oameni, care iubeşte familia, care iubeşte ţara şi are ceva în el omenesc”, a spus, printre altele, Iftime.

Și primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, îl vede pe Ciucă „viitorul preşedinte al României”, pentru că are „calităţile politice şi umane pe care românii îşi doresc să le regăsească într-un preşedinte, într-un lider al statului”.

Un om care a demonstrat servind patria că el atunci când aude o alarmă fuge spre pericol, ca noi ceilalţi să fim în siguranţă, acesta este Nicolae Ciucă. (…)

Cu Nicolae Ciucă preşedinte, românii vor fi în siguranţă, pentru că el va şti să ne apere în continuare de pericole, aşa cum a făcut-o întreaga lui viaţă. (…)

Dar, dragi colegi liberali, trebuie să ştim un lucru: niciun lider nu poate câştiga alegerile singur. De la Alexandru Macedon până la Napoleon, orice lider a câştigat pentru că a avut în spate o armată extrem de puternică şi motivată”, a atras atenția Boc.

Fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actualmente director, afaceri ilegale cu plase de pescuit

Sursa: Google maps

Un fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care acum deține o altă funcție de conducere, este acuzat de procurori de fapte de corupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au legat numele său de anumite afaceri ilegale derulate în cadrul Ministerului, astfel că zilele trecute au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta.

Gheorghe Ștefan este cercetat ca inculpat pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Totul, arată procurorii, derulându-se în perioada septembrie 2021 – august 2024. Gheorghe Stefan face parte din PNL, după ce anterior a fost vicepreședinte al ALDE Giurgiu, unde a ajuns tot din PNL.

A fost numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii în 2019, iar în martie 2021 a participat la un concurs pentru postul de director al Direcției Generale de Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit (DGP-AMPOP), concurs pe care l-a și câștigat.

Or acum, procurorii descriu și cum anume acționa Gheorghe Ștefan, din funcțiile de conducere pe care le-a deținut:

În calitate de secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ulterior director general al Direcției Generale de Pescuit, din cadrul aceluiași minister, în scopul obținerii unor sume de bani, ar fi desfășurat activități comerciale în numele unei societăți comerciale pe care o deține în fapt, constând în vânzarea de plase de pescuit, importate din Thailanda, către diverse persoane care dețin ferme de pescuit, activități incompatibile cu funcțiile pe care le deținea acesta.

În concret, procurorii au stabilit cu privire la societatea comercială respectivă faptul că importă din Thailanda plase de pescuit confecționate din nylon, pe care le comercializează în țară, chiar dacă nu are niciun angajat începând din anul 2015, iar din 2018 înregistrează cifră de afaceri 0 și datorii în fiecare an”.

Orban, supărat pe Avocatul Poporului: „Timp de 3 ani nu a deranjat cu nimic guvernele Ciucă și Ciolacu”

Sursa: Facebook

Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, anunță că Avocatul Poporului a intrat serios în „vizorul” său.

Și, nemulțumit de activitatea celei care deține mandatul – Renate Weber, anunță că parlamentarii săi vor iniția procedurile de numire a unui alt Avocat al Poporului.

Renate Weber a fost învestită în funcție în vara anului 2019, conform unei hotărâri adoptate de Parlament, pe vremea când Marcel Ciolacu era președinte al Camerei Deputaților, iar Senatul era condus de Călin Popescu-Tăriceanu.

Hotărârea 18 din 26 iunie 2019 pentru numirea în funcţie a Avocatului Poporului, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 524 avea un articol unic: „Doamna Renate Weber se numeşte în funcţia de Avocat al Poporului, pe o durată de 5 ani”.

Or Orban atrage atenția că mandatul acesteia a expirat de drept și, mai mult decât atât, Renate Weber „a depășit în slugărnicie și partizanat politic până și pe predecesorul ei, Victor Ciorbea”.

Și, într-o postare pe Facebook, Ludovic Orban detaliază și alte nemulțumiri vizavi de „prestația” Renatei Weber în cei 5 ani și peste de când își duce mandatul de Avocat al Poporului:

Renate Weber este menținută în funcția de Avocat al Poporului de majoritatea parlamentară PSD-PNL, deși mandatul ei de 5 ani a expirat în 26 iunie 2024.

Actualul avocat al poporului a depășit în slugărnicie și partizanat politic până și pe predecesorul ei, Victor Ciorbea. Weber a fost îngerul păzitor al specialilor, atacând la CCR legile adoptate de parlament în timpul gurvernării mele de desființare sau de supraimpozitare a pensiilor speciale.

Timp de 3 ani nu a deranjat cu nimic guvernele Ciucă și Ciolacu. Ultimul cadou oferit PSD și PNL de Weber a fost refuzul de declanșare a controlului de constituționalitate pe ordonanța comasării, în ciuda sesizării de către noi a neconstituționalității mai multor articole, similare cu articole din alte ordonanțe, care au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale.

Timp de peste 5 ani Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului ci avocatul PSD și PNL, protectorul abuzurilor guvernamentale împotriva drepturilor și libertăților cetățenești. Am fi putut să oprim mai repede această stare de fapt și să readucem această instituție fundamentală în democrație la dispoziția cetățeanului.

În 2021 am reușit să coagulez o majoritate parlamentară care a luat decizia de revocare a ei din funcție dar, din păcate, Curtea Constituțională, dominată de politrucii PSD, a repus-o în funcție, deși a existat o decizie anterioară a CCR din 2012 care a considerat ca fiind constituțională demiterea din funcție a lui Gheorghe Iancu.

Parlamentarii Forța Dreptei vor solicita luni Birourilor Permanente declanșarea procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului. pentru a pune punct cât mai repede acestei negre perioade în care această instituție s-a transformat într-o slugă a puterii”.

Ciucă, promisiuni de campanie: „Toată viaţa mea mi-am dedicat-o ca să slujesc ţării, şi asta voi face şi de acum înainte”

Sursa: Facebook

Nu doar membrii PNL sunt convinși că procentul de sub 10% asigură succesul candidatului propriu la prezidențiale, ci chiar și însuși candidatul nominalizat.

Nicolae Ciucă a explicat de ce este convins că va intra în turul 2 al prezidențialelor, după propriile calcule și propria opinie pe care o are despre sine.

S-a întâmplat ieri, la Antena 3, când Nicolae Ciucă, președinte și candidat PNL pentru fotoliul de șef al statului, a subliniat că are atuuri pe care românii le observă cu ochiul liber.

Mai precis, că „oamenii vor alege după cum simt foarte bine şi dincolo de ecranul televizorului, sau vocea auzită la radio, sau ce livrăm noi pe reţelele sociale, văd ochii şi sufletul omului”.

Toată viaţa mea mi-am dedicat-o ca să slujesc ţării, şi asta voi face şi de acum înainte. Nu am intrat în politică pentru un scop personal. Am intrat în politică pentru că, dacă ne uităm la tot ce se întâmplă în jurul nostru, consider că am în continuare această datorie, să vin să ofer posibilitatea cetăţenilor români să aleagă între toţi ceilalți şi unul care o viaţă întreagă nu a făcut altceva decât să îşi dedice toată activitatea, toată viaţa în slujirii ţării. (…)

În primul rând oamenii vor alege după cum simt foarte bine şi dincolo de ecranul televizorului sau vocea auzită la radio sau ce livrăm noi pe reţelele sociale, văd ochii şi sufletul omului. Acolo va fi diferența. Pentru că fiecare dintre noi am intrat în această competiție după o carieră profesională, după ce am stat de vorbă foarte serios cu mine să fac acest pas.

Nu a fost deloc ușor. Am fost un om tehnic, un militar care nu a făcut altceva decât să-mi urmez rigorile şi tot ce a ţinut de cariera militară. (…) Am o chestiune legată de convingere personală legată de faptul că am văzut mulţi care vorbesc, meșteri ai vorbelor şi mai puţin meșteri ai faptelor.

Eu cred că, în momentul de faţă, România, la oportunitățile pe care le are, trebuie să aleagă pentru cel care într-adevăr se angajează şi se dedică întru totul faptelor”, a subliniat Ciucă într-un interviu acordat Antena 3.

Polițist din Covasna, acuzat că ascundea probe din dosare

Sursa; Google maps

Un polițist din județul Covasna a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna pentru mai multe infracțiuni, fiind acuzat că, pentru suma „potrivită”, ascundea probe din dosare.

Agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna – Postul de Poliție Turia, omul legii este în acest moment sub control judiciar, Tribunalul Covasna urmând a stabili dacă acesta se face vinovat de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale), abuz în serviciu și fals intelectual.

Ancheta în dosarul polițistului a demarat ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor Serviciului Județean Anticorupție Covasna, în urma căreia procurorul de caz a dispus activități de procedură penală în vederea realizării probatoriului. Ulterior, cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Covasna, din cadrul BOS Brașov – IGPR, anchetatorii au stabilit că agentul de poliție își încălca flagrant atribuțiile de serviciu.

Alături de omul legii, în dosar mai este cercetat și un alt inculpat, sub control judiciar pe cauţiune, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată (3 acte materiale).

În datele de 22 noiembrie 2023, 19 ianuarie 2024 și 29 martie 2024, inculpatul, agent de poliție în cadrul IPJ Covasna – Postul de Poliție Turia, în timp ce efectua activitățile de cercetare penală în trei dosare penale diferite, pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a autorului unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, a primit de la tatăl autorului (cel de-al doilea inculpat în cauză, trimis în judecată pentru infracțiunea de dare de mită), de trei ori, foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea si urgentarea actelor ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, prevăzute de lege, în calitate de organ de cercetare penală.

Ulterior, dosarul în care se efectua urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe a fost declinat parchetului superior, ca urmare a schimbării încadrării juridice în infracțiunea de tentativă de omor, fiind dispusă și trimiterea în judecată a autorului, în stare de arest preventiv.

De asemenea, în data de 18 ianuarie 2024 inculpatul, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de agent de poliție cu aviz de poliție judiciară în cadrul IPJ Covasna – Postul de Poliție Turia, nu a consemnat şi nu a înregistrat plângerea prealabilă a unei victime a infracțiunii de violență în familie, nu a identificat probele apte să conducă la stabilirea existenței acestei fapte și nu a luat măsuri pentru limitarea urmărilor infracțiunii, cu consecința neasigurării protecției drepturilor fundamentale ale victimei cu privire la integritatea fizică de către organele de ordine ale statului.

În continuare, același inculpat a atestat în fals, în cuprinsul unui raport, faptul că nu a fost în măsură să-și îndeplinească obligațiile de organ de cercetare penală, respectiv să consemneze plângerea şi să desfășoare activitățile specifice urmăririi penale cu privire la infracțiunea de violență în familie, deoarece nu înțelegea limba vorbită de victimă.

Inculpatul a înaintat raportul organelor ierarhice superioare, deși, în realitate, acesta a constatat cu propriile simțuri săvârșirea unei infracțiuni, inclusiv prin purtarea unui dialog cu victima, dar a refuzat fără temei să își exercite atribuțiile de serviciu”, au detaliat cei de la DGA.

Viorica Dăncilă a intrat într-un alt partid: PNCR, noua sa alegere

Sursa: Facebook

Ex-premierul Viorica Dăncilă a schimbat din nou partidul. Dacă anul 2022 a „prins-o” atât în PSD cât și în Partidul „Națiune Oameni Împreună” (NOI), anul 2024 este pentru aceasta un nou început alături de echipa Partidului Naţional Conservator Român (PNCR).

Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Cristian Terheş, preşedintele acestei formaţiuni și totodată candidat la prezidențiale:

Prima #FemeiePremier a României, în perioada 2018 – 2019, devine membră PNCR – Partidul Național Conservator Român!
Îndemnul meu pentru unirea partidelor conservatoare, naționale și creștin-democrate din România, pentru a crea o forță politică puternică în Parlamentul României, continuă să aibă rezultate!

Astfel, anunț că doamna Viorica Dancilă a decis să adere la inițiativa noastră de a crea un pol conservator puternic pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.

Ca președinte al PNCR și candidat la Președinția României, sunt deschis la colaborări pentru a avea cât mai mulți parlamentari patrioți și creștin-conservatori pe 1 decembrie 2024, care să apere interesele noastre ca români și ale României. Votul continuă!”, a precizat acesta pe Facebook.

De altfel, anterior, anunțul a fost făcut cu „surle și trâmbițe”, într-o conferință de presă transmisă în direct pe Facebook. Iar Dăncilă, dacă ar fi să ne luăm de pe declarațiile lui Terheş, ar fi unul dintre oamenii care „au demonstrat că au reprezentat România aşa cum se cuvine”.

În conferința de presă, europarlamentarul Terheş a precizat că nu se pune problema împărțirii unor funcții, ci se lucrează „cu doamna Dăncilă şi cu alţi specialişti la programul de guvernare. (…) Cred că doamna Dăncilă ar fi, din nou, un premier extraordinar pentru România. Vom avea liste complete pentru alegerile parlamentare sub sigla PNCR, motiv pentru care am demarat fuziuni cu alte partide conservatoare care se alătură acestui proiect„.

La rândul său, Viorica Dăncilă a asigurat că „uşile PNCR sunt deschise pentru toate forţele politice, dar şi pentru cei care nu au mai făcut politică şi vor o schimbare pentru România”. Iar Dăncilă a avut și o explicație vizavi de plecare din NOI, partidul pe care l-a condus, un „partid bun”, cu „oameni care nu au mai făcut politică”:

Opţiunea lor a fost de a nu merge în alegeri. În momentul în care ai un obiectiv, trebuie să lupţi”. Cât despre plecarea din PSD, fostul premier a punctat că nu a fost vorba despre trădare, deoarece „Viorica Dăncilă nu are trădarea în sânge”:

Oameni aflaţi azi la conducerea partidului m-au trădat pentru a ocupa nişte posturi, nu pentru că ar vrea binele acestei ţări. Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis au fost cei care au creionat trecerea moţiunii de cenzură în 2019. De ce? Probabil pentru că am luptat prea mult pentru România (…).

Nu am trădat PSD şi am apreciere pentru mulţi oameni din PSD, adevăraţi pesedişti care au fost daţi la o parte pentru a veni prietenii sau cei care l-au ajutat pe domnul Ciolacu să dea jos propriul guvern PSD. (…) Şi acum ţin legătura cu mulţi oameni, care au fost trecuţi în plen secund.

Am speranţa şi certitudinea că toţi oamenii din PSD care nu se regăsesc alături de actuala conducere ni se vor alătura. Toate femeile care am luptat pentru familie şi pentru viitorul copiilor noştri vor veni alături de noi”, a arătat Dăncilă.

Cândva, Terheș și Dăncilă au mai fost colegi. Terheș a candidat în 2019 la europarlamentare pe listele PSD, apoi a trecut la PNȚCD, de unde a fost dat afară pe motiv că nu și-a achitat niciodată cotizația. Ulterior, în noiembrie 2023, Terheș și-a dat demisia din PNȚCD. Aproape un gest „de onoare”

Adjunctul IPJ Dâmbovița, sub control judiciar pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual

Mâna dreaptă a șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița a fost pus începând de ieri sub control judiciar, pentru mai multe fapte de corupție.

Este vorba despre Ionuț Denis Pîrvu, comisar șef de poliție și adjunct al inspectorului șef al IPJ Dâmvovița, care la acest moment este cercetat pentru trei infracțiuni: favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).

Acestuia i se impută că a îngreunat ancheta într-un dosar legat de o persoană urmărită internațional. Acum, dosarul său este instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și, potrivit ordonanței privind control judiciar, trebuie să respecte o serie de obligații, inclusiv de a nu părăsi teritoriul României, a comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, a exercita funcția de adjunct și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

În perioada iulie 2023 – august 2023, inculpatul PÎRVU IONUȚ-DENIS, în calitatea menționată mai sus, deși avea cunoștință despre faptul că o persoană, inculpată într-un dosar penal, se sustrăgea executării unui Mandat European de Arestare nu a oferit autorităților competente numărul de telefon al acestuia deși coresponda cu persoana respectivă, îngreunând activitățile de urmărire și localizare a inculpatului dat în urmărire.

De asemenea, ofițerul de poliție Pîrvu Denis i-ar fi dat indicații persoanei urmărite să nu vorbească cu o persoană întrucât exista posibilitatea ca terminalele mobile ale acestuia să fie interceptate, astfel încât acesta să fie localizat și arestat în vederea extrădării.

Ulterior, în cadrul unui raport înregistrat la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița ar fi menționat în mod nereal faptul inculpatul urmărit l-ar fi contactat pe el, iar în cadrul corespondenței cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ar fi susținut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul care se afla dat în urmărire internațională nu a fost găsit, deși în realitate comisarul șef de poliție Pîrvu Denis deținea informații despre acesta și coresponda cu el”, detaliază DNA.

Ministrul PNL al Dezvoltării este convins că șeful său de partid „va câștiga Președinția României”

Sursa: Facebook

Adrian Veștea, liberalul care conduce Ministerul Dezvoltării, are mari speranțe că viitorul președinte al României va fi candidatul PNL.

Nu doar speranțe, ci o mare încredere, așa cum și-a exprimat-o Veștea astăzi, la B1 TV.

Astfel, ministrul Adrian Veștea este convins nu doar că șeful său de partid – Nicolae Ciucă – va intra în turul 2 al prezidențialelor, ci chiar că acesta va câștiga. Nu a spus Veștea dacă Ciucă va câștiga sau nu detașat, în rest se pare că totul este „stabilit”. De destin. Sau de votul românilor:

Am toată convingerea, exact cum am spus-o de fiecare dată în spațiul public, că Nicolae Ciucă va fi candidatul care va intra în turul 2 și, de altfel, va fi și candidatul care va câștiga Președinția României.

Este un demers pe care românii l-au făcut în ultimii 20 de ani, de fiecare dată candidatul dreptei a reușit să obțină acest portofoliu. Cred că este normal, pentru a avea în continuare un parcurs democratic și echilibrat, să avem o persoană care pune interesele țării înaintea altor interese”, a declarat Adrian Veștea pentru sursa citată.

Iar ministrul mai are o convingere. De fapt două. Una dintre acestea, legată de „În slujba țării”, cartea semnată de Ciucă, despre care ministrul a admis că nu a reușit să intre „în posesia ei”, deoarece a avut „o perioadă destul de aglomerată”. Însă Veștea a subliniat că „am toată convingerea că în perioada următoare o să o am la dispoziție și o să o parcurg”.

Cât despre cea de-a doua convingere a celui care conduce Ministerul Dezvoltării, aceasta ține de pronosticul procentelor obținute de candidații la președinție și al „finaliștilor”:

Am toată convingerea că, având două partide mari în România, cred că acest lucru a fost demonstrat în urmă cu trei luni de zile, PSD și PNL, cele care au cele mai multe structuri locale, cel mai mare număr de primari, de consilieri locali, cele care practic acoperă fiecare secție de votare, atât Partidul Național Liberal, cât și Partidul Social Democrat, de fapt, candidații celor două partide, sunt creditate pentru avea candidații în turul 2”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-1.3 ° C
-1.1 °
-2 °
89 %
4.1kmh
100 %
S
-1 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
1 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...