3.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 94

Cui i-e frică de PSD și tipărește pliante false?

Pliante electorale false

Toți par puternici, toți se cred stăpâni peste un popor deja sărăcit și o țară pe marginea prăpastiei. În campanie, politicienii se „îmbracă” în popor, lacrima de la colțul ochiului e pregătită pentru ședințele foto cu bătrânii care au muncit o viață întreagă la CAP. Dar aceleași mâini muncite și brăzdate de frig sunt ignorate după poza perfectă.

Ăștia vând România bucată cu bucată și își construiesc campania pe suferința lor, fără vreun sentiment real. „Așa a vrut echipa de campanie”! Așa funcționează mașinăria electorală.

Trebuie ca lumea să vadă că ei sunt din popor. Doar unii dintre voi sunt într-adevăr ”din popor”, restul sunteți niște golani, niște coate goale și mațe fripte care v-ați vinde și sufletul pentru un pumn de galbeni!

Din ciclul ”așa a vrut echipa de campanie, creierul campaniei” face parte și mișcarea disperată care arată clar câștigătorii. Este vorba despre un pliant care circulă cu abundență și viteză prin București!

Nu că m-am hotărât deja pe cine am să pun ștampila, dar ”echipa de campanie” recită o poezie pe care unii o știm, poate că am și folosit-o.

Un pliant pus pe clanța (!!) ușii de la intrare, n-are cum să nu fie văzut. Este plin de promisiuni care seamănă cu un discurs pesedist. Cu promisiuni frumoase, dacă n-ar fi urâte! Pentru a fi credibili folosesc în poză Pasajul Europa Unită pe care l-a făcut Băluță! Par a fi profesioniși, însă sunt doar niște diletanți! Și se vede disperarea născută din neputință! Sunt slabi și neștiutori cu mesajele politice! Pot fi de la USR, PNL, Forța Dreptei sau chiar AUR.

Citind cu atenție mizeria, totul este conceput să te facă să-ți aduci aminte de toate promisiunile PSD-ului. A fost gândit ca după citire, omul să înjure PSD-ul! Deci nu pe Marcel Ciolacu, ci pe PSD. O linie fină, pe care ei cred că nu o distingem! Dar creierelor care ați gândit asta, faptele au luat-o puțin înaintea voastră, ați pierdut din vedere planșeul Unirii. Da, oricât de prieteni sunteți cu Nicușor, omul v-a dovedit zilele trecute, chiar dacă voi încă n-ați prins-o, că deja v-a mințit! O să înțelegeți peste niște timp. Nu mult!

O să închei cu un citat care va deveni un laitmotiv – Ce bine-mi pare că ai luat țeapă, ce bine-mi pare că ai pierdut

PS – dintre partidele enumerate mai sus, cel mai pretabil pare a fi totuși, PNL-ul, pentru că USR-ul nu mai contează…     

Șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, reținut pentru luare de mită

Sursa foto: www.g4media.ro
Sursa foto: www.g4media.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au „decapitat” parte din conducerea Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, șeful instituției fiind reținut pentru luare de mită.

Alături de acesta, în dosar mai este cercetat și un agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Bogdan Niță, acesta fiind cercetat trafic de influență.

Iar din ce detaliază DNA, cei doi „lucrau” împreună – pe căi mai puțin legale, în soluționarea unor dosare de imigrare, dată fiind funcția de conducere deținută de Gabriel Rareș Bulimej.

Într-un comunicat oficial, se fac referiri la perioadele în care cei doi au acționat, dar și la sumele care erau în „joc”. Mai mult, lui Bulimej i-a fost organizat și un flagrant, motiv pentru care s-a și solicitat Tribunalului București arestarea preventivă:

În perioada 2022 – 2023, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani în schimbul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, pentru urgentarea mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă/ angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene și, implicit, pentru urgentarea soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.

Astfel, la data de 03 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la suspectul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 25 de cereri de angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene depuse de mai multe societăți comerciale, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior, la data de 02 octombrie 2024, agentul de poliție Niță Bogdan, printr-un intermediar, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 31.400 de euro în parcarea unui centru comercial din București ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suma respectivă ar fi fost solicitată de suspectul Niță Bogdan pentru obținerea permiselor de muncă pentru 38 de cetățeni străini din Asia”.

O nouă decizie BEC privind candidaturile la prezidențiale

Rămâne cum a stabilit Curtea Constituțională a României, privind candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale.

După ce Șoșoacă și-a depus a doua oară dosarul pentru prezidențiale, având în vedere decizia CCR, Biroul Electoral Central a respins la rândul său înregistrarea candidaturii.

S-a întâmplat ieri, la o zi după decizia CCR. Iar aseară, BEC a publicat cele mai recente decizii privind candidaturile. Astfel, din ce se arată într-un comunicat de presă, au fost admise înregistrările candidaturilor și semnelor electorale ale lui Cristian Diaconescu, Cristian-Vasile Terheș, Ana Birchall, Marcel Ciolacu, Silviu Predoiu, Ludovic Orban, Sebastian Constantin Popescu, Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru.

Pe de altă parte, au fost respinse candidaturile depuse de Elena Tufecciu, Gheorghe Ghelcea, Ion Popa, Cristina Tufănoiu, Oana Crețu, Ciprian Romeo Mega, Petru Mîndru, Răzvan Nicolae Constantinescu, Diana Ivanovici Șoșoacă și Maria Marcu.

Conform ordinii de zi, au fost discutate dosarele depuse de aceștia, dar și solicitări, contestații și adrese, inclusiv cea transmisă de Curtea Constituțională a României. Acestea fiind zise, deciziile BEC se adaugă la informarea privind candidații – SIMION GEORGE-NICOLAE (AUR), LASCONI ELENA-VALERICA (USR), GEORGESCU CĂLIN CANDIDAT (independent), CIUCĂ NICOLAE-IONEL (PNL), KELEMEN HUNOR (UDMR), GEOANĂ MIRCEA-DAN CANDIDAT (independent).

Investiție de 64.1 milioane lei pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii în zona centrală a Constanței

La ora actuală, pe bulevardul Mamaia se execută lucrări importante în cadrul contractelor CL 1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei.

Aceste lucrări vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura un sistem mai eficient și durabil.

În zona intersecției de la Delfinariu, se intervine pentru reabilitarea și extinderea colectoarelor, cu diametre ce ajung până la 1.000 mm.

Inițial, s-a intervenit pentru schimbarea conductelor de peste 70 ani, pe tronsonul de la intersecția cu strada Ion Rațiu către Delfinariu, inclusiv cu înlocuirea sistemelor de pe străzile adiacente și preluarea acestora în rețeaua principală de pe bulevard.

Înlocuirea ovoidului cu DN 1.000 mm este esențială, mai ales că, pe anumite porțiuni, acesta a fost edificat în anii 1960

În anumite zone traversa domenii private, ceea ce făcea imposibilă intervenția în cazul unor avarii.

Mai mult, prin reabilitarea acestui ovoid unitar de mari dimensiuni, se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere reducând riscul de inundații în caz de ploi abundente.

Lucrările propriu-zise au fost demarate în zona intersecției cu strada Zorelelor, prin executarea unor sondaje de verificare, pentru o poziționare cât mai exactă a noului ovoid.

În urma realizării acestor pichetări, s-au descoperit rețele de utilități nesemnalizate prin avizele obținute

În această situație, a fost necesară schimbarea soluției tehnice, în sensul modificării traseului noii conducte. Practic, noul ovoid va ocoli/supratraversa magistrala de gaz, ce alimentează întreaga zonă. Pentru schimbarea direcției, este nevoie de montarea a două noi cămine de vizitare, de mari dimensiuni.

În vederea edificării acestora, pe bulevardul Mamaia au fost blocatedouă benzi de circulație pe sensul de mers către stațiunea Mamaia.

Având în vedere traficul intens din zonă, întimpul zilei acesta va fi dirijat de către un echipaj al Poliției Rutiere

Pentru fluidizarea circulației, conducătorii auto sunt rugați să folosească ruta alternativă de ocolire, pe strada paralelă Unirii, cu intrare din bulevardulMamaia de pe străzile Ion Rațiu, Ciprian Porumbescu, Onești, Viceamiral Ioan Murgescu și Tabla Buții.

Lucrările de montare a celor două cămine de schimbare a direcției sunt preconizate a dura până la data de 16 octombrie, urmând ca ulterior, acestea să se desfășoare conform planului inițial, în sensul desființării scuarului pe o distanță de aproximativ 100 metri și asfaltarea zonei pentru a permite desfășurarea traficului auto pe două benzi pe fiecare sens.

Având în vedere dezvoltarea zonei, pe lângă înlocuirea ovoidului DN 1.000, se vor reabilita și colectoarele de preluare a apelor pluviale DN 600 și DN 1000.

În plus, pe strada Zorelelor se vor monta noi grătare pluviale în scopul preluării apelor meteorice, în vederea reducerii riscului de inundații locale.Aceste lucrări urmează să se desfășoare etapizat,pentru a nu bloca accesul total pe strada Zorelelor.

RAJA: ”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pentru eventualele inconveniente, pe care îi asigurăm că echipele constructorilor fac eforturi ca durata de intervenție să fie cât mai redusă, astfel încât traficul afectat să poată fi redat circulației în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții”

În prezent, RAJA SA derulează la nivelul municipiului Constanța, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), 18 contracte de lucrări cu o valoare totală de peste 652 milioane lei. Investițiilevor avea ca finalitate peste 76 km de rețele noi de apă și de canalizare, pe 264 de străzi din municipiu,contribuind astfel la creșterea calității vieții și asigurarea unor servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde înalte.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții”, au transmis reprezentanții societății.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

România, fără un candidat la prezidențiale, după o decizie CCR. Ce spun liderii PSD&PNL

sursă foto: CCR

Curtea Constituțională a României a intervenit în alegerile prezidențiale. Mai precis, în ceea ce privește candidaturile, CCR luând decizia de a scoate din cursa pentru Cotroceni unul dintre candidați.

Într-un comunicat de presă se precizează că judecătorii Curții Constituționale au analizat o serie de contestații la candidaturile depuse.

Și, singurele contestații admise au fost cele împotriva Dianei Șoșoacă, președinta SOS, care astfel a fost lăsată pe dinafară la candidatura pentru prezidențiale.

Decizia CCR, fiind definitivă, a fost comunicată Biroului Electoral Central. Însă ulterior, Diana Șoșoacă şi-a depus din nou candidatura, la 23.50, adică în termen, dat fiind că termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24.00.

După ce a fost invalidată decizia Biroului Electoral Central privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu a opinat că „hotărârea CCR (…) pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales”:

Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.
Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice.
Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale
”.

Pe de altă parte, liderul PNL Nicolae Ciucă lasă a se înțelege că la mijloc este „mâna” PSD:

„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele.

Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!
Principiul fundamental al liberalismului este libertatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câștigat acest drept la Revoluția din 1989.

Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație.
Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat.
Finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții. Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum.

Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are TOT: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională.
O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României.
Românii au o vorbă: de ce îți e frică, nu scapi! PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!
”.

Firește, Șoșoacă acuză că scoaterea sa din cursă s-a făcut „în folosul liderului AUR, George Simion, care are astfel șanse mai mari să intre în turul al doilea, iar Marcel Ciolacu ar avea un adversar mai accesibil în finala prezidențială”.

Revenind la ședințele și hotărârile CCR, ieri a fost o zi destul de încărcată în acest sens. Curtea a admis doar două dintre contestaţiile privind candidaturile, ambele care o vizau pe Dianei Şoşoacă.

În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

I. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională: Cu majoritate de voturi,
– A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, se arată într-un comunicat CCR.

Pe de altă parte, aceeași sursă precizează că, „cu unanimitate de voturi,

A respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”.

În aceeași ședință au fost amânate însă alte discuții, fiind reluate ulterior, tot sâmbătă, astfel, CCR a comunicat ulterior că, „în ședința de la ora 21.00 din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere trei contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

Cu unanimitate de voturi,

A respins contestația formulată de domnul Talpoș Ioan împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de domnul Stan Valerian împotriva candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de Asociația Europeană pentru Opoziție Economică împotriva candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”.

Rareș Bogdan dezvăluie că Nicolae Ciucă vrea ca diaspora să se întoarcă în țară

Sursa: Facebook

Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte al PNL, știe tot ce se întâmplă în jurul său – așa cum ne-am și obișnuit.

Este, mai ales, la curent cu toate lucrurile bune pe care partidul din care face parte le aduce țării, iar ieri a ținut să aducă la cunoștința opiniei publice ce noutăți mai sunt „pe piață”.

Poate din cauza încrederii de o cifră cu care este cotat prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă, liberalii s-au gândit că ar cam fi cazul să își atragă simpatia diasporei, astfel că subiectul adus în atenție de Rareș Bogdan tocmai aceasta vizează – o inițiativă legislativă în ajutorul românilor plecați în afară.

Inițiativă legislativă depusă de chiar PNL și prezentată pe larg de Nicolae Ciucă, care este și șef al Senatului. Ca de obicei, Rareș Bogdan a limitat comentariile la postarea prin care anunță lucrurile bune pe care le face PNL, postare care are 11 distribuiri și 127 de reacții – cele mai multe, într-adevăr, de aprobare. Cine știe câți dintre cei care au reacționat la postare or fi și români plecați în afară.

Revenind la inițiativa legislativă anunțată de Rareș Bogdan, aceasta a fost prezentată chiar de Ciucă, în cadrul unui eveniment RePatriot – RePatriot Summit 2024 – Romania Performance Excellence Program:

PNL a depus o inițiativă legislativă care-i sprijină atât pe românii din Diaspora care vor să se întoarcă acasă, cât și pe românii care vor rămâne în afara țării. Președintele Nicolae Ciucă a prezentat (…) în cadrul Summitului Repatriot propunerea legislativă liberală care prevede:

acces prioritar al românilor care revin în țară la programele Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră, programe care oferă finanțări cuprinse între 10.000 și 100.000 de euro pentru proiecte Agricole;

acces prioritar la Programul Anual pentru Investitii în Turism. Se susțin investițiile destinate dezvoltarii infrastructurii turistice, inclusiv agroturism, pensiuni si puncte culinare, cu sume de până la 200.000 de euro;

posibilitatea de a-și putea cumpăra case prin programul Prima Casă din diaspora sau scutiri de impozite.

Susținem reîntregirea familiilor și revitalizarea economiei naționale”.

Primarul din Brezoi, acuzat de corupție, a fost suspendat din funcție

Sursa: Facebook

Doi angajați ai Primăriei Brezoi, județul Vâlcea, printre care inclusiv primarul PNL al orașului, sunt principalii inculpați într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru fapte de corupție.

„Principali”, deoarece în aceeași cauză, procurorii fac cercetări și în ceea ce îi privește pe alți trei inculpați – administratorii unor societăți, în legătură cu obținerea unor sume defalcate din TVA.

Edilul Robert Schell este acuzat de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate şi spălarea banilor în formă continuată și a fost plasat sub control judiciar, motiv pentru care a fost suspendat din funcția pe care o deține de câteva mandate.

Mai precis, Schell conduce Primăria orașului Brezoi din 2008, după ce anterior, timp de un mandat, a fost viceprimar. Acum, potrivit procurorilor,pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Schell Robert și Berbece Rodica trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească terictoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu extercite funcția de primar, respectiv șef serviciu contabilitate la Primăria orașului Brezoi, în exercitarea căreia au săvârșit faptele, și să nu dețină, să nu foloseasă și să nu poarte arme”.

Ancheta în cazul primarului a demarat cu ani în urmă, iar pe parcursul cercetărilor, polițiștii din cadrul DGA – SJA Vâlcea au desfășurat numeroase activități procedurale pentru administrarea probatoriului.

În urmă cu trei ani, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Olt, Dolj, Gorj, Alba și Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 18 percheziții domiciliare pe raza județului Vâlcea, respectiv la sediul Primăriei orașului Brezoi, locuințele unor funcționari și ale altor persoane fizice, precum și sediile unor societăți comerciale, ocazie cu care au fost ridicate documente, sisteme informatice și alte bunuri care prezentau interes pentru cauză.

Acum, oficial, DGA face cunoscut faptul că faptele cercetate se întind cu mult timp în urmă, respectiv anul 2018. Iar prejudiciul reținut este pe măsură.

Primii doi inculpaţi, în calitate de primar al orașului Brezoi, respectiv contabil-șef al primăriei, cu încălcarea mai multor dispoziţii legale, în scopul obţinerii fără drept de la bugetul de stat a unor sume defalcate din TVA, în luna octombrie 2018, au întocmit cererile pentru solicitarea de sume defalcate din TVA, cu ajutorul unuia dintre inculpați, administrator al unei societăţi comerciale, societate care pretindea a fi furnizor de bunuri, servicii şi lucrări ale oraşului Brezoi.

Cererile menționate le-au folosit şi prezentat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, împreună cu alte documente şi date false ce atestau în mod nereal calitatea de furnizor către oraşul Brezoi a societăţii comerciale administrate de inculpatul menționat anterior, precum şi existenţa unor obligaţii de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială, cu consecinţa obţinerii în mod nelegal de la bugetul de stat a sumei de 590.350 de lei, în baza a două decizii ale A.J.F.P. Vâlcea, corelativ cu stingerea obligaţiilor de plată restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale societăţii comerciale administrate de persoana în cauză.

De asemenea, în perioada 2015 – 2020, cei doi inculpați, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și cu complicitatea reprezentanților legali ai mai multor societăţi comerciale, inclusiv a ultimilor doi inculpaţi în cauză, administratori ai unor societăți comerciale, în derularea mai multor contracte de achiziţie publică, au efectuat mai multe plăţi nelegale, nedatorate, fără bază legală şi fără a avea legătură cu activitatea Primăriei oraşului Brezoi, în favoarea a patru societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit acestor societăţi de aceeaşi valoare şi cauzând o pagubă oraşului Brezoi în sumă de 915.992 de lei.

Totodată, în perioada noiembrie 2015 – iulie 2021, aceiași inculpați, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat 68 de plăţi nelegale, nedatorate, cu titlu de „drepturi salariale” în valoare totală de 213.056 de lei către o terţă persoană şi anume către fiul unuia dintre inculpați, care nu este și nu a fost angajat al Primăriei oraşului Brezoi, fără a avea la bază un temei legal în baza căruia să poată realiza aceste plăţi, cu activitatea instituţiei primăriei, cauzând o pagubă oraşului Brezoi şi totodată obţinând un folos necuvenit fiului inculpatului de aceeaşi valoare, respectiv de 213.056 de lei.

În luna august 2019, după ce unul dintre inculpați, administrator al unei societăți comerciale, a obţinut foloase necuvenite, urmare a comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, suma de 600.671,59 de lei a fost introdusă de către acesta într-un circuit financiar, fiind transferată nejustificat prin intermediul utilizării abuzive a instrumentelor şi circuitelor financiare, precum şi prin utilizarea de acte false, prin conturile societăţilor comerciale administrate de inculpat şi prin contul Primăriei Brezoi, astfel că cei doi inculpaţi, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cunoscând faptul că cel puţin o parte din aceşti bani provin din infracţiunile de abuz în serviciu comise, au acceptat să participe la acest circuit fraudulos cu implicarea instituției publice, iar în final, au restituit această sumă de bani parţial obţinută din infracţiuni în conturile societăţii administrate de unul dintre inculpați, toate acestea în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor sume de bani, precum şi în scopul de a ajuta persoanele care au comis infracţiunile din care au provenit sumele de bani ilegale să se sustragă de la răspunderea penală.

În cursul anului 2021, cei doi inculpaţi, în calitate de angajați ai primăriei orașului Brezoi, au încheiat trei contracte de achiziţie publică peste limitele maxime ale creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Brezoi, aferent anului 2021, fără să se asigure că au fost rezervate şi fondurile publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar curent.

În plus, cei doi inculpați, în calitate de primar al oraşului Brezoi/ ordonator de credite, respectiv de şef serviciu contabilitate în cadrul Primăriei oraşului Brezoi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat în luna octombrie 2021, o plată nelegală, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local Brezoi şi o solicitare a unei unităţi centrale de cult, în favoarea unei societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit de aceeaşi valoare unităţii de cult din oraşul Brezoi, căreia societatea comercială i-a efectuat diverse lucrări de reparaţie, lucrări fără legătură cu patrimoniul sau activitatea instituţiei Primăriei oraşului Brezoi, cauzând o pagubă oraşului Brezoi în valoare de 226.745,72 de lei”.

Kelemen Hunor – candidatură repetată cu rezultate știute

Kelemen Hunor - Foto Facebook

Depunerea candidaturii lui Kelemen Hunor pentru alegerile prezidențiale din 2024 este cel puțin o mișcare predictibilă, având în vedere că este a patra oară când liderul UDMR încearcă să ajungă în cea mai înaltă funcție din stat. În mod evident, Hunor joacă o carte deja cunoscută: aceea de a reprezenta interesele minorității maghiare.

Însă, deși discursul său se concentrează pe problemele comunității pe care o reprezintă, există o realitate evidentă care subminează candidaturile sale repetate – lipsa de relevanță reală în contextul general al alegerilor naționale.


Kelemen Hunor a devenit un „obișnuit” al campaniilor prezidențiale, iar rezultatele sale din trecut demonstrează că susținerea sa nu depășește granițele electoratului tradițional UDMR. De fapt, se pune întrebarea dacă acest tip de candidatură nu este mai mult un exercițiu de formalitate decât o încercare autentică de a accede la funcția de președinte.

A patra candidatură nu face altceva decât să repete același model, lăsând în urmă o întrebare legitimă: pentru ce se mai depune acest efort dacă rezultatele sunt aceleași la fiecare ciclu electoral?


Deși Hunor insistă că vrea să „spună lucrurilor pe nume” (ciudat, vrea să le spună pe nume doar dacă iese Președinte, altfel nu) și să aducă în prim-plan problemele reale ale românilor și maghiarilor, adevărul este că platforma sa politică este limitată la subiecte specifice comunității pe care o reprezintă.

Această abordare îi reduce semnificativ șansele de a fi perceput ca un candidat serios la nivel național. România are nevoie de un lider care să adreseze problemele tuturor cetățenilor, nu doar ale unei minorități etnice. Deși importantă, această platformă este insuficientă pentru a galvaniza un electorat divers.


Unii ar putea afirma că Kelemen Hunor este conștient de lipsa sa de șanse reale și că intrarea sa în cursă este mai degrabă o strategie menită să mențină vizibilitatea UDMR și să asigure o prezență constantă a partidului în dezbaterile naționale. Este, așadar, o tactică de autopromovare, care are mai puțin de-a face cu intenția autentică de a câștiga alegerile și mai mult cu dorința de a consolida poziția partidului în viitoarele alianțe politice post-electorale.


Candidatura lui Kelemen Hunor pentru președinția României în 2024 este un act politic repetat, cu un rezultat previzibil. În ciuda declarațiilor sale, rămâne puțin probabil ca el să depășească pragul minoritar de voturi pe care l-a obținut în trecut.

Dacă Hunor vrea să fie luat în serios pe scena politică națională, ar trebui să depășească platforma limitată pe care o propune și să abordeze, cu adevărat, problemele majore care afectează întreaga țară.

Dar el preferă o semi-jertfă pe altarul politic pentru a ridica scorul partidului care pare că se încăpățânează acum să fie real sub 5 procente. Dar, așa cum s-a mai văzut, sunt sigur că, comunitatea maghiară din Oltenia istorică îi va da o mână de ajutor pentru că nevoia de guvernare (deci, nu de guwernare) este mai mare ca niciodată.

Ciucă „exclude total” să îi fie premier lui Ciolacu

Sursa foto: Facebook/ Ciucă Nicolae ( captură video)

Chiar dacă liderul PSD Marcel Ciolacu a făcut un „gest” și și-a arătat încrederea în liderul PNL Nicolae Ciucă de a-l numi premier, acesta din urmă e departe de a fi încântat de idee.

Ciolacu are încredere în capacitățile lui Ciucă, afirmând în acest sens, într-un interviu la Digi 24, că îl poate vedea chiar în postura de premier, declarând că nu are „nici cea mai mică reținere”, mai ales că vrea „continuitate şi stabilitate”.

Și, dacă era clar din declarațiile sale anterioare că Ciucă nu are aceleași intenții cu Ciolacu, rămânea întrebarea ce ar face liderul PNL în perspectiva în care PSD ar da următorul președinte al țării. Va accepta o eventuală nominalizare ca premier, din mâna lui Ciolacu?

Discuția pe acest subiect s-a derulat aseară, la RTV, ocazie cu care liderul PNL a subliniat din nou, că în ceea ce îl privește, nu l-ar numi premier pe Ciolacu, cu „ochii închiși”:

După ce vedem rezultatele de la parlamentare și rezultatele forțelor politice de dreapta, nu exclud niciun scenariu. Acum nu l-aș nominaliza. Voi respecta ce scrie în Constituție.

Partidele politice care vor reuși să constituie o majoritate. Vedem rezultatele și în orice situație voi lua cea mai bună decizie pentru popor, nu pentru o formațiune politică”.

Chiar și așa, câteva momente mai târziu, fiind în discuție declarația lui Ciolacu vizavi de nominalizarea sa ca premier, Ciucă a exclus totuși acest scenariu, explicând și de ce:

Se alintă. Nu m-a sunat să îmi propună. Știți foarte bine că nu sunt un om conflictual, ci un om al echilibrului, dar când se depășește o limită a înțelegerilor între doi oameni și se repetă, este mai bine să se ia o pauză operativă.

Exclud total posibilitatea. Am spus de fiecare dată, niciodată nu am revenit pe o funcție pe care am încadrat-o. Am avut funcții la care nu m-aș fi gândit niciodată. E o chestiune de principiu și mi-am respectat principiile”, a afirmat Ciucă pentru sursa citată.

Liderul liberal a mai punctat și că, indiferent de ceea ce se întâmplă, apreciază că Ciolacu „spune că am avut o guvernare foarte bună”. Și, probabil din acest motiv, a făcut și o promisiune: „Niciodată nu o să vorbesc urât de Marcel Ciolacu, mai aruncăm câte o săgeată, că așa e în politică”.

Ministrul Burduja, despre plafonarea prețurilor la energie: „Românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta, nici de frica facturilor”

Sursa: Guvernul României

Guvernul ia în calcul să prelungească plafonarea preţului energiei, ceea ce înseamnă că măsura ar putea continua şi după martie 2025, dată până la care operează legea dedicată.

Subiectul a fost adus în atenție ieri în briefingul de presă care a urmat ședinței de Guvern de ministrul Investițiilor si Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Abia apoi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a luat cuvântul, dând câteva detalii.

Din ce a subliniat ministrul Câciu în intervenția sa, este vorba despre Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, adică cei incluși „în bazele de date pe care le avem cu privire la plafonarea prețului la energie pe care le are și ANRE-ul și Ministerul Energiei” – „în jur de 122.000 de gospodării”.

Iar Burduja a ținut să asigure că suntem „în siguranță”, punctând că este o dorință personală „să menținem măsuri de sprijin, de compensare și plafonare. (…) Urmează să discutăm și cu Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, ANAF, Comisia de Prognoză, INS-ul, ANRE-ul, bineînțeles, și vedem formula la care ajungem”.

Însă un răspuns concret poate fi dat „în orizontul lunii ianuarie”, dat fiind că nu depinde doar de voința țării noastre. Sau a ministrului Burduja:

România va fi în siguranță, deci românii nu vor tremura de frig în iarna aceasta și datorită eforturilor pe care guvernul le-a făcut și le face, nu vor tremura nici de frica facturilor, pentru că aceste facturi au rămas și rămân plafonate până la nivelul lunii aprilie, până la 1 aprilie anul viitor, dacă nu cumva vom putea să prelungim această formă de sprijin, compensarea/ plafonarea”, a declarat ministrul Burduja.

Însă, până una-alta, țara noastră cere încuviințare de la Comisia Europeană pentru prelungirea schemei de plafonare și compensare după aprilie 2025:

Una dintre solicitările comune ale României, Bulgariei și Greciei este continuarea suprataxării profiturilor unor producători, unor traderi, care exploatând aceste diferențe de piață, sigur că au venituri mai mari și profituri mai mari. Asta este o formă de a continua o schemă de compensare/ plafonare, să vedem în ce măsură vom putea să păstrăm plafonările la consumatorul final.

Am mai anunțat lucrul acesta pentru consumatorii vulnerabili din sectorul energetic categoric va exista o formă de sprijin și nu ne așteptăm să crească facturile, care în prezent pentru cei cu un consum mic, de sub 100 de KWh pe lună, sunt undeva la 42-45 lei, deci pare o sumă rezonabilă pentru cei mai mulți dintre noi. Nu înseamnă că nu există și români care nu-și permit chiar și această sumă mică. (…)

Actuala schemă e valabilă pentru toată lumea, în funcție de nivelul de consum, inclusiv martie anul viitor. În discuțiile cu Comisia Europeană, tocmai constatând situația de pe piața energiei europene, va fi una dintre solicitările noastre să putem continua anumite forme de sprijin, pentru că ele trebuie aprobate și de Comisia Europeană.

Iar în ceea ce privește, dacă nu se admite acest punct de vedere și trebuie să intervenim pe această schemă, garanția pe care noi o dăm este că românii care cu adevărat nu-și pot plăti aceste facturi vor avea tot sprijinul din partea Guvernului României, așa cum l-au avut și până acum.

Cum va arăta exact definiția acestui consumator vulnerabil din perspectiva consumului energetic – nu știu, nivelul de consum, mărimea gospodăriei, nivelul de venit, eficientizarea energetică a locuinței și alte criterii – vor fi definite într-un grup de lucru interministerial pe care l-am pornit. Avem un memorandum în avizare interministerială și undeva în luna ianuarie vom avea toate datele pentru modul în care va continua această schemă. (…)

Nu suntem singuri. În aceeași situație este și Grecia, și Bulgaria, și Ungaria. Aceste prețuri, trebuie să conștientizăm, chiar dacă ele nu se reflectă acum în facturile românilor și în facturile companiilor românești, dacă am lua toată energia de pe piața zilei următoare, mă întreb cum ar putea fi competitivă o companie din România plătind de trei ori, de cinci ori, de opt ori mai mult decât o companie din Franța sau decât o companie din Austria? Răspunsul este că nu se poate”, a explicat Sebastian Burduja.

Bugetar la o primărie din Timiș, mită pentru a intabula terenuri

Sursa: 123rf.com

Un funcționar angajat în cadrul unei primării din județul Timiș este acuzat de luare de mită în formă continuată, procurorii arătând că acesta solicitase mii de euro pentru a intabula câteva terenuri.

Funcționarul a primit o parte din banii ceruți, însă ce nu știa era că cel căruia îi promisese ajutorul, contra cost, îl denunțase. De aici, funcționarului public i s-a organizat un flagrant, fiind prins chiar când primea peste 1.400 de euro.

Așa a pornit ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, care momentan au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, chiar săpămâna aceasta.

În acest moment, inculpatul este bănuit că a comis inițial 3 acte materiale de luare de mită, iar ulterior, 2 acte materiale. Acum, procurorii arată că faptele acestuia s-au derulat de la începutul anului și până în luna septembrie:

În cursul lunilor ianuarie-februarie 2024, (…) în contextul efectuării de către martorul denunțător, în calitate de administrator al unei societăți, de demersuri pentru a intabula mai multe parcele situate pe raza unei comune din județul Timiș, i-a pretins acestuia din urmă suma totală de 4.200 euro pentru a întocmi adeverințe care să ateste posesia societății asupra parcelelor respective – act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, iar ulterior, în urma întocmirii adeverințelor respective, a primit suma totală de 4.200 euro în două tranșe de la martorul denunțător în același scop.

În data de 25.09.2024, același funcționar public, în timp ce se afla la domiciliul martorului denunțător, situat într-o comună din județul Timiș, i-a pretins acestuia din urmă suma de 2.900 euro în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv întocmirea unor adeverințe care atestă posesia societății administrate de martorul denunțător, asupra unor terenuri, iar ulterior, în data de 01.10.2024, în timp ce se afla la domiciliul martorului denunțător, inculpatul a primit de la acesta suma de 1.450 euro (prima tranșă din suma totală de 2.900 Euro) în același scop, și anume pentru întocmirea adeverințelor respective, fiind prins în flagrant cu această ocazie”.

Surpare a carosabilului între Năvodari și Lumina din cauza avarierii unei conducte de refulare

Foto: RAJA
Foto: RAJA

Astăzi, 3 octombrie 2024, carosabilul s-a surpat între orașul Năvodari și localitatea Lumina, din cauza unei avarii la o conductă subterană.

Conform primelor verificări, incidentul a survenit în contextul lucrărilor de extindere a rețelei electrice din zonă, realizate de o firmă privată de construcții contractată de distribuitorul de energie pentru acest proiect.

În timpul operațiunilor de forare orizontală pentru subtraversarea rețelei electrice, constructorul a avariat o conductă de refulare aparținând RAJA S.A.

Firma responsabilă fusese avertizată anterior de necesitatea respectării tuturor normelor și standardelor tehnice obligatorii în astfel de cazuri

De menționat că firma care execută lucrările de extindere a rețelei electrice deține avizul RAJA S.A. în vederea efectuării lucrărilor, document care a inclus informații clare cu privire la amplasarea rețelelor hidroedilitare în zonă și riscurile potențiale asociate. Conform reglementărilor în vigoare, dar și specificațiilor din aviz, constructorul avea obligația de a solicita asistența tehnică de la operatorul de apă, de a picheta conductele, de a stabili cu exactitate poziția acestora față de lucrările proiecte și de a realiza în zonă rețelelor hidroedilitae săpătura manual. Toate aceste măsuri de protecție erau absolut necesare pentru a preveni orice incident ce ar putea afecta infrastructura de apă și/sau de canalizare existentă. Cu toate acestea, specificațiile au fost ignorate, fapt ce a dus la avarierea conductei de refulare și surparea carosabilului”, au transmis reprezentanții companiei RAJA.

Lucrările de construcție desfășurate în proximitatea rețelelor de utilități trebuie să respecte norme stricte de siguranță

Neglijarea acestora poate avea consecințe grave, atât pentru infrastructură, cât și pentru comunitatea locală.

Responsabilitatea implementării procedurilor cade integral în sarcina constructorului, iar în acest caz, lipsa de prevenție și de protecție va atrage după sine asumarea responsabilității pentru daunele provocate.

Echipele RAJA S.A. se află deja la fața locului pentru a evalua pagubele și pentru a interveni în vederea remedierii situației.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.9 ° C
5 °
2.8 °
56 %
8.2kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...