3.9 C
București
luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 93

PNL se dezice de fostul ministru Tătaru, după ce acesta a fost acuzat de luare de mită

Sursa: Facebook

Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunțat că îl trage pe „linie moartă” pe ex-ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

Cel puțin momentan, date fiind acuzațiile pe care procurorii anticorupție i le aduc fostului ministrului Tătaru.

Simplu deputat PNL în prezent, Nelu Tătaru este acuzat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași de zeci de fapte de luare de mită.

În plus, DNA face cunoscut și că „în cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”.

Însă, în ceea ce îl privește pe medicul Tătaru, ale cărui acuzații au legătură cu primirea de bani și de diverse foloase materiale ca medic al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, Ciucă a anunţat ieri că acesta a fost eliberat din funcţia de preşedinte al filialei PNL Vaslui şi de la conducerea Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Deputatul Nelu Tătaru, la propunerea mea, a fost eliberat din funcţia de preşedinte de filială şi, desigur, la nivelul grupului se vor lua măsuri pentru a vacanta poziţia de preşedinte al Comisiei de Sănătate”, a spus liderul PNL după o ședință a Biroului Național al Partidului.

Totodată, Ciucă a afirmat că Tătaru „nu are cum să mai rămână candidat” la parlamentare și că, după măsurile luate vizavi de acesta, conducerea PNL Vaslui va fi preluată interimar de Varujan Vosganian.

În ciuda acuzațiilor, ieri, la ieșirea din sediul DNA, Nelu Tătaru s-a declarat – cum altfel – nevinovat: „Nu am cerut și nu am condiționat niciodată actul medical (…) În timpul meu, pentru pacienții mei, am făcut tot ce trebuie.

Sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic. Nu am solicitat și nu am condiționat actul medical. (…) Aș vrea să văd și eu probele video. Mă întreb, de ce nu s-a organizat un flagrant?”.

Cu toate acestea, oficial, DNA subliniază într-un comunicat că „există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale”.

Ciolacu, încrezător: „România va adera anul acesta la Schengen terestru”

Sursa: Parlamentul European

Pas cu pas, România va intra – în cele din urmă – în Schengen. Ori mai devreme sau mai târziu, s-ar spune.

Cert este că ieri, premierul PSD Marcel Ciolacu a asigurat că anul acesta „România va adera la Schengen terestru”.

De altfel, cam aceasta ar fi procedura, dat fiind că țara noastră momentan a primit accept să fie membru cu drepturi depline doar în ceea ce privește frontierele aeriene şi maritime. Aceasta din martie anul în curs, însă promisiuni privind integrarea în absolutul Schengen tot sunt. Cum au fost și până la eliminarea controalelor la frontierele aeriene (aeroporturi) și maritime (porturi la Marea Neagră).

Discuția făcută de Marcel Ciolacu a fost făcută în contextul în care astăzi se va desfășura Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI). Iar Ciolacu a asigurat că subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre „se află pe agendă”, admițând totuși că sunt doar discuții și că „nu este un vot”.

Știţi la fel de bine ca şi mine că de abia s-au terminat alegerile din Austria. Şi era foarte puţin probabil că Austria îşi va schimba părerea, după numai câteva zile de la alegeri. Sunt într-un contact cu cancelarul Nehammer, să vedem ce majoritate se creează în Austria, şi mai este un JAI, parcă pe 11 – 13 decembrie.

Eu sper, ca până atunci, să se lămurească foarte mult lucrurile. (…) România va adera anul acesta la Schengen terestru”.

Potrivit agendei oficiale a JAI, într-adevăr printre punctele aflate astăzi în dezbatere se află și Spațiul Schengen:

Miniștrii vor face un bilanț al situației generale a spațiului Schengen. Comisia va prezenta Barometrul Schengen, un raport bianual care analizează evoluțiile înregistrate, precum și amenințările și evoluțiile emergente din spațiul Schengen. Miniștrii vor desfășura un schimb de opinii cu privire la punerea în aplicare a priorităților ciclului anual al Consiliului Schengen. Discuția se va axa pe prioritatea legată de creșterea rezilienței frontierelor noastre externe.

Președinția va prezenta de asemenea situația actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România. La 30 decembrie 2023, Consiliul a decis să elimine controalele de la frontierele aeriene și maritime cu Bulgaria și România. Pentru a se stabili data eliminării controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România este nevoie de o altă decizie a Consiliului”.

Proiect PSD: Curtea Constituțională, fără atribuții legate de aprobarea candidaturilor la prezidențiale

După discuțiile tot mai intense din spațiul public privind implicarea PSD în soluția Curții Constituționale de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă, social democrații vor cumva să dovedească faptul că sunt cu „mâinile curate”.

Pentru aceasta, la Camera Deputaților au ajuns două proiecte de lege care vizează scoaterea CCR din circuitul aprobării candidaturilor la prezidențiale, detalii fiind făcute publice de vicepreședintele Senatului, social democratul Robert Cazanciuc.

De altfel, anterior, și liderul PSD Marcel Ciolacu anunța că este nevoie de o amplă reformă a CCR, deoarece „procedura actuală transformă CCR într-o instanță care nu îi oferă celui în cauză dreptul la apărare sau recurs”.

Așa că, zis și făcut. În doar două zile, Cazanciuc anunță victorios că s-au „produs” proiecte, dat fiind că „dreptul la apărare și la un proces echitabil este un drept fundamental câștigat în 1989, bazat pe principiile și valorile europene pe care ni le-am asumat și ca membrii ai Uniunii Europene”:

Am depus la Camera Deputaților, o inițiativă pentru modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea Președintelui României și a Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Prin aceste modificări urmărim asigurarea dreptului la un proces echitabil în care părțile să poată fi prezente la desfășurarea procedurii jurisdicționale și să își susțină cauza.

Cu toate că CCR are atribuțiile unei instanțe de drept comun, în care părțile ar trebui să aibă garanțiile unui proces echitabil, în primul rând a dreptului la apărare, judecarea de către plenul Curții a contestațiilor referitoare la candidaturi se face în procedura uzuală a unei instanțe constituționale, fără prezența părților, ceea ce poate fi apreciat ca o încălcare a garanțiilor conferite de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Această modificare are și rolul de a păstra activitatea CCR în vârful ierarhiei instituționale a statului român, ținând cont de poziția acestei instanțe supreme în arhitectura administrativă a României, de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui țării, care nu înseamnă a desfășura o activitate jurisdicțională cu caracter tehnic, ci semnifică abilitarea dată de Constituție de a verifica modul în care organismele implicate în procedura electorală au respectat dispozițiile constituționale și legale în materie”.

Un locotenent colonel și un maior, acuzați de fapte de corupție

emilia sercan amenintare
DNA

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au avut câteva săptămâni încărcate, la finalul cărora au trimis în judecată un locotenent colonel în retragere și un maior, în două dosare distincte.

Cercetările în cele două cauze vizează infracțiuni mai vechi și, potrivit DNA, locotenent colonelul este acuzat de trafic de influență, în timp ce maiorul – de luare de mită. Cadrele militare au fost trimise în judecată în stare de control judiciar, iar acuzațiile aduse vor fi analizate de judecătorii Tribunalului Militar București.

În ceea ce îl privește pe inculpatului locotenent colonel (r.) Ionel Iordache, la data faptei comandant al UM 02286 Bascov – Depozitul 100 carburanți-lubrifianți „Valea Argeșului”, faptele imputate au legătură cu acțiunile pe care acesta le-a întreprins, timp de aproape un an, pentru ca o subalternă să „prindă” un alt post decât cel pe care îl ocupa la acea dată.

Totul, pentru bani, dar și pentru alte beneficii, de „natură intimă”. Concret, DNA precizează că „în perioada 15 decembrie 2022 – 05 aprilie 2023, inculpatul Iordache Ionel, în calitate de comandant al UM 02286 Bascov, ar fi pretins unei subalterne (martoră în cauză) sume cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de euro pentru a interveni pe lângă superiorii săi din comisia de selecție astfel încât aceasta să fie transferată pe o funcție superioară, respectiv aceea de subofițer de stat major.

În concret, la sfârșitul anului 2022 ar fi fost vacantat un post de „subofițer de stat major” la un sector logistic. Postul urma să fie ocupat prin transfer de la o altă structură a unității militare, condiția obligatorie de studii fiind „nivelul postliceal”. Inculpatul Ionel Iordache ar fi modificat criteriile de selecție, retrogradând nivelul de studii de la postliceal la cel liceal pentru a favoriza persoana menționată anterior, care nu îndeplinea condițiile de ocupare a postului.

Astfel, inculpatul ar fi modificat în statutul de organizare atât nivelul studiilor cerute, cât și coeficientul de salarizare. La data de 21 martie 2023, prin demersurile întreprinse de inculpatul Iordache Ionel pe lângă membrii comisiei de transfer, subalterna favorizată de inculpat ar fi obținut transferul pe postul respectiv de subofițer de stat major.

Pentru încadrarea în funcția respectivă a subalternei, inculpatul Iordache Ionel i-ar fi cerut acesteia pe lângă sumele de bani menționate anterior și foloase de natură nepatrimonială constând în sosirea la muncă în ținută civilă și cu părul desfăcut, prezentarea de fotografii ce o surprind pe aceasta în ipostaze din viața personală și acceptarea unor atingeri fizice de natură intimă”.

În ceea ce îl privește pe cel de-al doilea inculpat, DNA face cunoscut că numele acestuia este Marius Ilie Pîntea, iar infracțiunile puse în sarcină s-au petrecut pe când militarul avea gradul de maior și ocupa funcția de șef al personalului în cadrul Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației – UM 01668 București.

Iar faptele acestuia au avut legătură tot cu o angajare: „în data de 31 august 2023, inculpatul Pîntea Marius-Ilie ar fi primit în numerar suma de 2.300 de euro de la inculpatul M.V., pentru ca acesta să-i faciliteze angajarea în cadrul unității militare respective pe un post de personal civil contractual.

Ulterior, inculpatul Pîntea Marius-Ilie i-ar fi dat asigurări acestuia că va fi angajat în calitate de civil în cadrul unității militare respective, însă ar fi amânat de mai multe ori să îi spună o dată exactă când se va concretiza.

În acest context, inculpatul M.V. ar fi solicitat în mod repetat inculpatului Pîntea Marius-Ilie să-i restituie suma de 2.300 de euro remisă anterior, iar acesta din urmă i-ar fi promis restituirea banilor primiți în acest scop, urmând ca situația să se încheie amiabil.

Persoana respectivă nu a fost angajată pe niciun post în cadrul unității militare unde își desfășoară activitatea inculpatul Pîntea Marius-Ilie.
În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 2.300 de euro ridicate de la inculpatul Pîntea Marius-Ilie cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul acestuia.

Anterior, pe parcursul urmăririi penale, procurorii militari au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției inculpatul M.V., persoană fizică fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită”.

Decorații de la Iohannis pentru mai multe cadre didactice din țară

Sursa: Facebook

Klaus Iohannis a ținut ieri o ceremonie la Palatul Cotroceni, pentru a sărbători educația.

Adevărat, Ziua Educației a fost sâmbătă, 5 octombrie, dar fiind weekend, Iohannis a semnat la acea dată câteva decrete de decorare, anunțul oficial fiind că ceremonia de înmânare a distincțiilor se va ține marți.

Adică ieri, pe 8 octombrie, când, din ce a detaliat Klaus Iohannis pe Facebook, i-a decorat „pe directorii, învățătorii și profesorii unor instituții de învățământ din țară”.

Potrivit postării, distincțiile au fost acordate „pentru a onora, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, realizările remarcabile ale școlilor pe care le reprezintă

Educația a fost una dintre temele fundamentale ale mandatelor mele, pentru că, așa cum am spus mereu, reprezintă temelia pe care se dezvoltă o națiune. Performanța școlară a elevilor și a profesorilor nu se mai măsoară doar prin note.

Școala este chemată acum să răspundă unei misiuni complexe, să pregătească elevii nu doar profesional, ci și să devină cetățeni activi, care au un parcurs de succes pe o piață a muncii extrem de dinamică. Și avem astfel de școli, care cu adevărat educă tinerii pentru a deveni adulți responsabili, echilibrați și îi sprijină să se dezvolte emoțional și intelectual, pentru a-și realiza apoi pe deplin potențialul.

Îmi doresc ca distincția primită astăzi să reprezinte în primul rând o recunoaștere a faptului că munca este răsplătită, că merită, întotdeauna, să alegi calea mai lungă, dar satisfăcătoare a dezvoltării temeinice”, scria ieri Iohannis.

Oficial, anunțul legat de decorare a apărut pe site-ul Administrației Prezidențiale odată cu mesajul transmis de șeful statului de Ziua Educației. Astfel, au fost conferite Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer – Colegiilor Naționale „Ferdinand I” din Municipiul Bacău, Județul Bacău; „Liviu Rebreanu” din Municipiul Bistrița, Județul Bistrița-Năsăud; „Silvania” din Municipiul Zalău, Județul Sălaj; „Gheorghe Lazăr” din Municipiul Sibiu, Județul Sibiu; „Samuel von Brukenthal” din Municipiul Sibiu, Județul Sibiu.

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor au primit Colegiile Naționale „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Municipiul Arad, Județul Arad; „George Coșbuc” din Orașul Năsăud, Județul Bistrița-Năsăud; „August Treboniu Laurian” din Municipiul Botoșani, Județul Botoșani; „Dr. Ioan Meșotă” din Municipiul Brașov, Județul Brașov; „Radu Negru” din Municipiul Făgăraș, Județul Brașov; „Székely Mikó” din Municipiul Sfântu Gheorghe, Județul Covasna; „Vasile Alecsandri” din Municipiul Galați, Județul Galați; „Ion Maiorescu” din Municipiul Giurgiu, Județul Giurgiu; „Decebal” din Municipiul Deva, Județul Hunedoara; „Roman-Vodă” din Municipiul Roman, Județul Neamț;
Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din Municipiul Alexandria, Județul Teleorman; Școlilor Gimnaziale Vladimirescu din Comuna Vladimirescu, Județul Arad; „Scarlat Longhin” din Comuna Dofteana, Județul Bacău; „Aurel Peia” din Comuna Ezeriș, Județul Caraș-Severin; „Mihail Sadoveanu” din Orașul Întorsura Buzăului, Județul Covasna; „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din Comuna Sihlea, Județul Vrancea; Școlii Gimnaziale din Comuna Perieți, Județul Ialomița; Școlii Gimnaziale din Comuna Tămășeni, Județul Neamț; Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Islaz, Județul Teleorman și Școlii Profesionale „Anastase Simu” din Comuna Cireșu, Județul Brăila.

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer au primit Colegiile Naționale „Elena Cuza” din Municipiul București; „Horea, Cloșca și Crișan” din Municipiul Alba Iulia, Județul Alba; „Zinca Golescu” din Municipiul Pitești, Județul Argeș; „Ienăchiță Văcărescu” din Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița; Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgoviște, Județul Dâmbovița; Școlilor Gimnaziale „Iuliu Maniu” din Comuna Vințu de Jos, Județul Alba; nr. 1 din Comuna Vârciorog, Județul Bihor; Școlii Gimnaziale din Comuna Gălbinași, Județul Buzău; „Mihai Vodă” din Comuna Mihai Viteazu, Județul Cluj; Școlii Gimnaziale din Comuna Viișoara, Județul Cluj; Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Unirea, Județul Călărași; „Benkő József” din Comuna Brăduț, Județul Covasna; Școlii Profesionale Viziru, din Comuna Viziru, Județul Brăila; Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Municipiul Cluj-Napoca, Județul Cluj; Liceului Tehnologic nr. 1 din Comuna Corod, Județul Galați; Școlii Gimnaziale nr. 16 din Municipiul Galați, Județul Galați; Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Cosoba, Județul Giurgiu; Școlii Gimnaziale nr. 7 din Municipiul Giurgiu, Județul Giurgiu; Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Municipiul Orăștie, Județul Hunedoara; Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna 1 Decembrie, Județul Ilfov; Școlii Gimnaziale „Veniamin Costachi” din Comuna Sinești, Județul Iași; Colegiului Național „Gheorghe Țițeica” din Municipiul Drobeta-Turnu Severin, Județul Mehedinți; Școlii Gimnaziale din Comuna Viișoara, Județul Mureș; Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Municipiul Târgu Mureș, Județul Mureș; Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” din Municipiul Ploiești, Județul Prahova; Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Municipiul Ploiești, Județul Prahova; Școlii Profesionale „George Coșbuc” din Comuna Medieșu Aurit, Județul Satu Mare; Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Municipiul Satu Mare, Județul Satu Mare; Școlii Gimnaziale din Orașul Ocna Sibiului, Județul Sibiu; Școlii Gimnaziale „Aurel Decei” din Comuna Gura Râului, Județul Sibiu; Colegiului Național „Petru Rareș” din Municipiul Suceava, Județul Suceava; Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Municipiul Timișoara, Județul Timiș; Școlii Gimnaziale din Comuna Dumbrăvița, Județul Timiș; Școlii Gimnaziale din Comuna Hamcearca, Județul Tulcea; Școlii Gimnaziale „Ion C. Constantinescu” din Comuna Roești, Sat Cueni, Județul Vâlcea; Școlii Gimnaziale „Ion Murgeanu” din Comuna Zorleni, Județul Vaslui; Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Municipiul Focșani, Județul Vrancea; Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Municipiul Focșani, Județul Vrancea.

Totodată, a fost conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler Colegiului Național „Grigore Moisil” din Municipiul București;
Școlii Gimnaziale nr. 79 din Municipiul București; Școlii Gimnaziale „Gabriel Brola” din Comuna Buteni, Județul Arad; Școlii Gimnaziale „Nae A. Ghica” din Comuna Rucăr, Județul Argeș; Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Municipiul Pitești, Județul Argeș; Colegiului Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” din Municipiul Bacău, Județul Bacău; Școlii Gimnaziale „Iosif Vulcan” din Comuna Holod, Județul Bihor; Colegiului Național „Petru Rareș” din Orașul Beclean, Județul Bistrița-Năsăud; Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din Comuna Prejmer, Județul Brașov; Colegiului Național „Ana Aslan” din Municipiul Brăila, Județul Brăila; Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Satul Dumbrăvița, Comuna Ibănești, Județul Botoșani; Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Municipiul Călărași, Județul Călărași; Școlii Gimnaziale nr. 2 din Comuna Borcea, Județul Călărași; Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” din Comuna Mihai Viteazu, Județul Constanța; Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Orașul Techirghiol, Județul Constanța; Școlii Gimnaziale „Ion Mareș” din Comuna Vulcana-Băi, Județul Dâmbovița; Școlii Gimnaziale din Comuna Rojiște, Județul Dolj; Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Municipiul Târgu Jiu, Județul Gorj; Liceului Teoretic Novaci din Orașul Novaci, Județul Gorj; Liceului Pedagogic „Benedek Elek” din Municipiul Odorheiu Secuiesc, Județul Harghita; Școlii Gimnaziale „Hadrian Daicoviciu” din Comuna Orăștioara de Sus, Județul Hunedoara; Școlii Gimnaziale din Comuna Platonești, Județul Ialomița; Școlii Gimnaziale „Ionel Perlea” din Comuna Ograda, Județul Ialomița; Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Municipiul Iași, Județul Iași; Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” din Comuna Brănești, Județul Ilfov; Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Satul Ghermănești, Comuna Snagov, Județul Ilfov; Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Orașul Seini, Județul Maramureș; Școlii Gimnaziale „Dr. Victor Babeș” din Municipiul Baia Mare, Județul Maramureș; Școlii Gimnaziale Eșelnița din Comuna Eșelnița, Județul Mehedinți; Școlii Gimnaziale din Comuna Pogăceaua, Județul Mureș; Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru” din Comuna Tașca, Județul Neamț; Liceului Teoretic „Ion Gh. Roșca” din Comuna Osica de Sus, Județul Olt; Școlii Gimnaziale „Învățător Dinu Nicolae” din Comuna Dumbrava, Județul Prahova; Colegiului Național „Nichita Stănescu” din Municipiul Ploiești, Județul Prahova; Școlii Gimnaziale nr. 1 din Comuna Valcău de Jos, Județul Sălaj; Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Municipiul Timișoara, Județul Timiș; Școlii Profesionale „Danubius” din Municipiul Tulcea, Județul Tulcea; Școlii Gimnaziale „Constantin Parfene” din Municipiul Vaslui, Județul Vaslui.

Semnale către PNL, din partea PSD: „România are nevoie de stabilitatea celor două partide mari”

Chiar dacă liderul PNL Nicolae Ciucă a anunțat că a rupt orice relație cu PSD și că menține coaliția doar pentru a-i ține pe social democrați „în frâu”, din tabăra cealaltă nu vin declarații la fel de belicoase.

Ieri, la B1 TV, social democratul Florin Spătaru, consilier de stat în Cancelaria Prim-ministrului, a subliniat că, pentru binele țării, este nevoie de un consens PSD&PNL, mai ales având în vedere rezultatele alegerilor europarlamentare. Și, am zice noi, datorită deciziei ca cele două formațiuni să candideze cu o listă comună.

Totul în contextul în care Nicolae Ciucă, supărat din cauza deciziei Curții Constituționale în cazul candidaturii Dianei Șoșoacă, pe care a legat-o de influența PSD, a anunțat că actuala „coaliție de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”.

Să nu ne pripim, totuși, ar fi mesajul venit din tabăra social democrată. „Noi ne-am exprimat punctul de vedere legat de un premier care a avut experiența guvernamentală, a condus Guvernul, am discutat împreună care e strategia pe termen lung și în mod normal ar trebui să continue un astfel de proiect. Nu ne schimbăm peste noapte.

Nu o să venim să vă spunem că vrem să facem o alianță cu AUR, spunem în continuare că ținând cont de preferințele electoratului, din ceea ce am văzut din alegerile locale și europarlamentare, România are nevoie de stabilitate și are nevoie de cele două partide, în ciuda disensiunilor de care vorbim, are nevoie de stabilitatea celor două partide mari pentru a putea merge într-un proeict pe termen lung, că vorbim de patru ani, de opt ani. De ce? Ne bate războiul la graniță”, a opinat Spătaru, pentru sursa citată.

Ce urmează, este greu de spus. Între timp, Ciucă transmite pe toate canalele, inclusiv pe Facebook, că ar vrea „un guvern de dreapta” și că speră „ca toate formațiunile politice să vină să sprijine PNL”, dat fiind că, în opinia sa, formațiunea pe care o conduce „este cea mai puternică forță de dreapta care poate să învingă PSD”.

Iar în una dintre cele mai recente postări de pe Facebook, liderul PNL a transmis că o invită pe președinta USR, Elena Lasconi, dar „și pe reprezentanții USR la sediul Partidului Național Liberal pentru a discuta despre viitorul țării”.

Însă Lasconi momentan se lasă greu, ar rezulta tot dintr-un răspuns pe Facebook: „E clar. Onoarea, curajul și respectul sunt doar vorbe goale pentru ostașul din fruntea PNL.

Am ascultat ce a spus domnul Ciucă, dar nu prea e clar ce invitație adresează. Să ne vedem să bem o cafea sau de ce? Bem cafea în timp ce PSD și Ciolacu anulează democrația din România și invalidează candidați?

Oricum, negocierile nu se fac prin intermediul mass media.
Dacă domnul Ciucă e serios, să se mai gândească puțin la cât de mult rău face PSD la guvernare de mână cu PNL-ul condus de același Iohannis care ne-a dat afară de la guvernare ca să-și facă jocurile.

Dacă domnul Ciucă vrea, pe bune, să se lepede de PSD, să ne vedem în Parlament, la discuții serioase. Sau îl așteptăm să vină cu semnăturile la noi la sediu. Altfel, ce face domnul Ciucă e balet politic.

Și apropo de balet, mă întreb ce discută domnul Ciucă mâine cu filialele PNL, dacă tot le-a convocat. Poate un plan despre cum să pară că-s în opoziție în vreme ce împart puterea cu PSD?
Neserioasă abordare, domnule general. Lucrurile sunt simple, cam ca în militărie: e da sau nu, la dreapta sau la stânga. Deci, domnule Ciucă, ce alegeți: banii și puterea sau poporul?
”.

Funcționar din Mangalia, arestat după ce a „traficat” pentru mii de euro o bucată de plajă pe litoral

sursă foto: DNA

Un funcționar public din Mangalia a fost arestat preventiv și trimis în judecată, după ce s-a descoperit că a solicitat și primit mii de euro pentru a facilita desfășurarea de acte de comerț pe plajă, fără avizele necesare.

Inculpatul era în postura de a face demersurile nelegale dat fiind că deține funcția de conducere a unei societăți aflate în subordinea Consiliului Local Mangalia.

Iar procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța – arată că Dorinel Colgiu, ca director al SC Goldterm SA, a strâns din activitățile ilegale în jur de 15.000 de lei. Mai mult, acesta a și fost prins în flagrant, în decursul acestei veri, moment în care a și fost arestat preventiv.

Acum, dosarul directorului-inculpat a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Iar judecătorii au admis zilele trecute „cererea formulată de DNA-ST Constanţa şi de inculpatul Colgiu Dorinel.

Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Colgiu Dorinel – prin încheierea nr.496/P/JDL din 16 iulie 2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestarea preventivă nr.7/P din 16.07.2024 emis de Curtea de Apel Constanţa la data rămânerii definitive a prezentei şi plasarea în arest la domiciliu.

Inculpatul Colgiu Dorinel are obligaţia de a nu părăsi imobilul din (…), fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are şi următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii nominalizaţi în citativul rechizitoriului.

Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Desemnează Poliţia oraş Bragadiru, jud.Ilfov, ca autoritate de verificare periodică a măsurilor şi obligaţiilor inculpatului. Măsurile dispuse se comunică către Poliţia oraş Bragadiru”.

Tot la Tribunalul Constanța se va discuta și referitor la menținerea măsurilor asiguratorii, dat fiind că în decursul anchetei a fost dispus sechestrul asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparțin lui Colgiu.

Aceasta pentru că, din ce detaliază DNA, „în perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior.

În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local.

Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Atât de mult urâți România?

Ziarul de Investigații - Foto Lucian Curelariu Banderas

În timp ce ”eroul național martir” al zilelor noastre e născut de CCR, iar neputința USR-ului e ca o muscă sâcâitoare, Ciolacu reușește, din nou, să puncteze. Și asta spre marea dezamăgire a „dreptei” care nu mai știe dacă trebuie să plângă sau să râdă. De parcă decizia CCR în cazul Iovanovicei ar fi fost scânteia care să-i aprindă pe useriști într-o revoluție a ideilor. Dar nu, ei nu s-a prins că politica e un loc în care supraviețuiesc doar cei care știu să să gândească (!!) pe termen lung. Ei rămân în bula lor de „visători”, sperând că poate după alegeri vor mai prinde patru ani plătiți degeaba.

Cât despre Camala de Câmpulung, ce a fost în mintea ei când a ridicat vocea-i prezidențială către PNL, sperând că se vor alinia ca niște soldăței în spatele ei? Poate și-a imaginat că poate dicta politica națională așa cum dicta USR-ul când era în floare COVID-ul atât de iubit de ei. Ei bine, greșit! Și mai greșit este că ”tinerii frumoși și liberi” încă nu realizează că USR-ul este ca o gașcă de liceu, dar fără lider, doar cu șefi care se ceartă pe cine ia ultimul sandwich. Dar, cel ce-l va lua, e bine să știe că va stinge și lumina!

USR-ul, dacă ar fi fost cu adevărat interesat de România și Români, ar fi avut un ton critic, dar moderat, poate chiar constructiv. Ar fi venit cu soluții. Dar nu, de îndată ce au simțit mirosul de sânge, au sărit în online, dând ultimatumuri și bătând din picioare ca niște copii râzgâiați. Și PNL-ul? Ei bine, ei au înțeles lecția. O noapte cu USR-ul și riscul de a te trezi violat politic nu mai e o idee bună. Lasă această posibilitate pentru după alegeri!

Așa că la ce mai e bun USR-ul acum? Poate doar pentru a le reaminti celor de la PNL că, după alegeri, PSD-ul va fi din nou partenerul de nădejde. La urma urmei, parcă nici nu a trecut mult de când liderii lor spuneau că vor continua să „doarmă împreună” în Guvern și Parlament. Adică nimic nou sub soare!

Între timp, noi, restul, ne uităm cu groază cum inflația își face de cap prin buzunarele românilor, iar Nicușor scumpește gigacaloria, spunând că a lucrat „din greu” la rețeaua de termoficare. Norocul nostru e că vom avea zăpadă anul ăsta, spre bucuria copiilor, pentru că în afară de frig și facturi mai mari, altceva nu pare să ne aștepte. Și, când va veni vremea jurămintelor pentru „grija pentru țară”, acești impotenți intelectual vor fi tot acolo, cu salariile lor de invidiat, râzând de noi și explicându-ne de la înălțimea inteligenței lor, că TVA-ul trebuie mărit, că Țara trece printr-o situație deosebit de dificilă, că trebuie să fim uniți și solidari! Noi, nu ei!

România, prinsă din nou la mijloc între interesele unor măscărici care se luptă pentru propriul viitor, în timp ce noi suntem pe margine, privindu-ne viitorul furat cât om mai avea din el… Și ce vor moșteni copiii noștri? Nimic altceva decât un circ politic ieftin, pentru că, până la urmă, asta știm să cerem. Circ ieftin! Și devine tot mai clar că suntem din ce în ce mai buni la asta.

Lasconi, despre „ruptura” de PSD, anunțată de liderul PNL: „Încearcă să manipuleze românii”

Sursa: Facebook

E clar că toți candidații la alegerile prezidențiale încearcă să își atragă alți și alți simpatizați, dar și că a început de ceva timp o campanie electorală „ascunsă”.

Iar lidera USR Elena Lasconi nu este departe de jocuri politice, mai ales că și-a găsit un nou subiect – ruperea coaliției cu PSD, anunțată de președintele PNL Nicolae Ciucă.

Nu e chiar o despărțire, așa cum a fost cea de USR, dat fiind că PNL rămâne la guvernare… cu PSD. Iar acest lucru este taxat de Elena Lasconi, care subliniază că, personal consideră că ultimele declarații, Ciucă „încearcă să manipuleze românii”.

România, nu te lăsa păcălită!
Mesajul domnului Ciucă în care ne anunță că a rupt coaliția cu PSD reprezintă o nouă fraudă morală prin care încearcă să manipuleze și să păcălească românii.

Ciucă doarme acum așa cum și-a așternut. Ciucă a ales acest parteneriat cu PSD și cu Ciolacu. Ciucă a ales să danseze cu diavolul. Făcând asta, s-a alăturat unei lungi liste de lideri roșii, antidemocrați, corupți și eșuați care au făcut rău României în ultimii 35 de ani.
Ciolacu, Geoană, Ciucă. Trei fețe ale aceluiași sistem corup construit de PSD. Au învățat de la cei mai buni. Au învățat de la Iliescu, de la Năstase, de la Dragnea.

Nu vă lăsați păcăliți! Braț la braț, Ciucă și Ciolacu stau în spatele acestei decizii prin care se încearcă ducerea în turul 2 a celuilalt candidat al Moscovei, rămas, surprinzător, în cursă.
Sunt singurul candidat la președinție care poate pune capăt sistemului corupt construit și consolidat de actualii politicieni în ultimii 35 de ani.

Sunt singurul candidat care poate duce România către un viitor mai liber, mai prosper și mai democratic.
Vino alături de mine în această luptă! Acum este momentul să ne apărăm democrația și să salvăm România. Este nevoie de acțiune azi, nu mâine!
”, transmite Lasconi pe Facebook, aidoma lui Ciucă, printr-un clip video.

Primarul din Turda, în conflict de interese

Sursa: Facebook

Agenția Națională de Integritate a făcut public faptul că l-a prins pe primarul din Turda – județul Cluj, cu ceva probleme la capitolul pe care îl analizează.

Mai precis, acesta s-ar fi aflat în conflict de interese pe perioada întregului mandat care tocmai ce se încheie.

Însă, din ce detaliază primarul Cristian Octavian Matei, personal nu știe nimic, în sensul că nu a fost informat depsre modul în care s-a finalizat ancheta ANI.

Oficial, ANI precizează însă că acesta, în calitate de primar al municiiului Turda, în perioada exercitării mandatului (2020 – 2024), „a semnat la data de 17 februarie 2022 un contract de asistență juridică, încheiat între Primăria Municipiul Turda și o societate civilă de avocați cu care persoana evaluată, în calitate de persoană fizică, a încheiat anterior un contract de asistență juridică”.

Matei a mai câștigat un mandat de primar, după ce la alegerile din această vară a obținut, în calitate de candidat PNL, 5785 voturi. Și, în ceea ce îl privește, primarul PNL lasă de înțeles că va contesta raportul, deși acesta nu i-a fost comunicat:

Până în prezent nu mi-a fost comunicat niciun raport de către ANI, în cadrul căruia să se fi reținut vreo stare de conflict de interese, sens în care nu am cunoștință despre existența vreunei constatări despre o asemenea situație. În egală măsură, orice raport întocmit de ANI se supune analizei instanței de judecată, iar doar în baza unei hotărâri judecătorești definitive se poate aprecia dacă există sau nu stare de conflict de interese.

Mai mult, orice conflict de interese, și dacă ar fi aplicat, nu conduce la afectarea exercitarii atribuțiilor și a funcției de primar, acesta rămânând în continuare în exercitarea mandatului deplin pe care îl deține”.

Nu doar primarul din Turda ar fi încălcat prevederile legislației privind integritate, ci și alți aleși locali din țară, mai precizează ANI.

Este vorba despre Linica Stan, consilier local în cadrul CL Mangalia, care „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2021, întrucât, exercită simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia și o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.

De asemenea, menționăm faptul că la data de 13 aprilie 2023, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul lui STAN LINICA, întrucât, În calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică. Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități

Și Toader Balaj din Satu Mare este în atenția ANI, deoarece „în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la adoptarea unor Hotărâri ale C.L. Racșa privind aprobarea unor protocoale de colaborare între comuna Racșa și o Asociație în cadrul căreia fiul acestuia deține calitatea de membru, în vederea organizării unor evenimente”, în timp ce alesul local Ion Scurtu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 ianuarie 2021 – 01 februarie 2023, întrucât, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului com. Puiești, jud. Vaslui”.

Ciucă, supărat pe PSD, dar se sacrifică: „Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze”

Sursa: gov.ro

Adio, dar rămân cu tine – ar fi mesajul transmis de Nicolae Ciucă, lider al PNL și candidat al formațiunii la prezidențiale, spre partenerii social democrați de guvernare.

Practic, am putea spune că este un sacrificiu pe care îl face Ciucă, care, din nou deranjat de PSD, a anunțat că a încheiat orice dialog… dar le rămâne alături pentru a guverna împreună.

Mesajul lui Nicolae Ciucă a fost făcut public ieri, într-un clip postat pe Facebook, în care se face referire la faptul că Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursa pentru prezidențiale ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale a României.

Totuși, chiar dacă peste hotărârea CCR a venit a doua zi și o decizie a Biroului Electoral Central, liderul PSD este convins că Dianei Șoșoacă i s-au pus bețe în roate de către PSD, care controlează judecătorii Curții Constituționale.

Iar Ciucă este de neclintit, semnând mesajul „cu onoare și credință”:

Dragi români, încă o dată, nu comentez decizia CCR, dar consecințele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democrația din România. Pentru prima dată în istoria României o majoritate de cinci judecători din care patru numiți de PSD a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic.

Acest lucru mă preocupă pe mine și cred că pe orice cetățean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere și comportamentul de partid-stat.

Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituții de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla și România nu va intra total pe mâna PSD. Este o datorie de onoare și credință față de țara noastră. Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile.

Sigur că PSD și-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă pentru a reintroduce cota progresivă, pentru a subordona justiția și instituțiile statului, pentru a direcționa resursele financiare ale bugetului în acțiuni populiste și către lientela de partid. Acest lucru nu s eva întâmpla. Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze pe direcția pe care au luat-o”.

„Fabrică” de dosare de daune, în Argeș; trei persoane au fost reținute

bani

Trei persoane din Argeș, printre care și un inspector de daune, au intrat în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, după ce au existat informații potrivit cărora aceștia „fabricau” dosare de daune pentru accidente rutiere fictive.

Ieri, ofiterii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală și Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare trei mandate de aducere privindu-i pe cei 3 suspecți, iar după audieri, aceștia au fost reținuți.

În prezent, anchetatorii fac cercetări pentru luare de mită în formă continuată și dare de mită în formă continuată, pentru fapte comise începând cu anul 2022.

Potrivit DGA, „unul din cei 3 suspecți – inspector de daune, colaborator al unor societăți de asigurare, a pretins și primit de la cel de-al doilea suspect sume de bani, cu titlu de mită, atât pentru sine, cât și pentru a-i remite celui de-al treilea suspect – reprezentant al unei societăți de daune și riscuri din asigurări, pentru ca primul suspect să întocmească dosare de daună pentru accidente rutiere care în realitate nu au avut loc, iar cel de-al treilea suspect să aprobe acordarea despăgubirilor de la societățile de asigurare în baza dosarelor de daună prezentate de inspectorul de daune.

Astfel, inspectorul de daune a remis prin transferuri bancare către reprezentantul societății de daune și riscuri din asigurări mai multe sume de bani cu ocazia aprobării de către acesta a plăților pentru fiecare dosar de daună.

Potrivit înțelegerii dintre aceștia, cei doi suspecți care se ocupau de întocmirea și aprobarea dosarelor de daună trebuiau să primească, în prealabil, de la celălalt suspect un procent de 25% din valoarea despăgubirilor care urmau a fi aprobate”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
3.9 ° C
5 °
2.8 °
56 %
8.2kmh
0 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
2 °
J
0 °
vin
3 °

Ultimul articol

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...

Noul ministru al Economiei, previziuni: 2026, anul în care „punem cărămizile viitoarei dezvoltări”

Abia numit - prin rocadă - ministru al Economiei, Ambrozie Irineu Darău a vorbit, zilele acestea, despre previziunile economice pentru România. Într-un interviu acordat Digi...