30.3 C
București
luni, 22 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 91

Lasconi, despre TikTok: „Ar fi foarte bine să-l închidă măcar înainte cu o săptămână, două de alegerile prezidențiale”

Sursa: Facebook

Lidera USR Elena Lasconi are opinii despre absolut orice. Probabil a avut întotdeauna, însă de când candidează este mai la „vedere”.

Din postura de candidat la noile alegeri prezidențiale, Lasconi a explicat în weekend că ar trebui interzis TikTokul, mai precis că „ar fi foarte bine să-l închidă măcar înainte cu o săptămână, două de alegerile prezidențiale”.

În weekend, candidata USR la prezidențiale s-a plimbat prin țară în campanie electorală – înainte de campania electorală, cum se obișnuiește.

Ajunsă în județul Olt, Lasconi a vorbit și cu presa, ocazie cu care a mai scos câteva opinii personale. Una dintre acestea, referitoare la interzicerea TikTok, rețeaua socială unde s-a purtat cea mai mare parte din campanie electorală a fostului candidat pro-rus Călin Georgescu.

Și, din perspectiva sa, ar putea fi luată o decizie de închidere a rețelei înainte de alegerile prezidențiale, „atâta timp cât există riscul de a exista o influență statală și non-statală”.

Eu cred că ar fi foarte bine să-l închidă măcar înainte cu o săptămână, două de alegerile prezidențiale și după aceea să-i dea drumul. De ce spun lucrul acesta? Pentru că incompetența ne-a dus în punctul în care Curtea Constituțională a trebuit să ia această decizie de anulare alegerilor, de renumărare și de a scoate din competiție un candidat. Nu este normal să se întâmple asta. (…)

Eu sunt pentru libertatea de expresie și pentru democrație dar, atâta timp cât există riscul de a avea o influență statală și non-statală, cum ni s-a comunicat, eu cred că am putea să luăm o astfel de decizie. (…)

Eu am spus foarte clar, în ceea ce privește TikTok-ul, noi avem nouă instituții ale statului care ar trebui să se asigure că nu mai zburdă trollii și boții și că nu vom mai trece exact prin aceeași experiență de anul trecut. Dar încă nu ne asigură nimeni că vom fi în siguranță și că nu se va întâmpla exact același lucru la indigo, ca și anul trecut.

Tocmai de aceea, eu am propus că, dacă nu sunt în stare, să-și asume, pentru că noi avem exact aceeași șefi. Și, după cum l-ați auzit și pe Klaus Iohannis înainte de a demisiona, spunea că nu este nimeni responsabil. În afară de AEP, în toate celelalte instituții sunt exact aceiași șefi, nu s-a întâmplat absolut nimic.

Noi avem niște propuneri concrete prin care avem un proiect legislativ depus în Parlament, fake news-ul să fie dat jos în maxim 15 minute iar un mesaj care ar putea să fie manipulator se nu poate să fie distribuit mai mult de 150 de persoane. Există un proiect de lege, văd că încă stă la sertar”, a arătat Elena Lasconi, citată de Agerpres.

Claudiu Târziu, „săgeți” înspre George Simion: „Eu credeam că vom fi în stare să alcătuim un partid serios”

Sursa: Facebook

Este de notorietate de acum că sunt disensiuni între Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere AUR, și liderul formațiunii, George Simion.

Târziu nu pierde aproape nicio ocazie de a critica acțiunile întreprinse în ultimul timp de Simion, acesta taxând zilele acestea inclusiv mișcarea de protest anunțată pentru 26 martie, când, din nou, se solicită „turul 2 înapoi”.

Claudiu Târziu consideră că AUR nu are o traiectorie corectă și, din perspectiva sa, altele ar fi prioritățile formațiunii în acest moment. Într-o ultimă intervenție, acesta a criticat intenția lui George Simion de a organiza un protest pe 26 martie, cu ocazia zilei de naștere a lui Călin Georgescu, deoarece „am epuizat toate căile. Turul doi nu se va face”.

Târziu nu se ferește de critici dure. Cel puțin nu în ultima perioadă, acesta criticând inclusiv strategia ca George Simion și Anamaria Gavril să își depună ambii candidatura. La acel moment, Târziu a scris că „suntem pe marginea prăpastiei și așteptăm salvarea de la un cuplet binecuvântat de dl Călin Georgescu”.

Până la urmă, Gavrilă s-a retras, Simion e candidatul suveraniștilor, iar Claudiu Târziu explică faptul că AUR nu poate merge decât înainte cu actualele alegeri prezidențiale.

Atunci când faci un protest trebuie să ai o revendicare. Dacă revendicarea este turul doi, înapoi ea nu mai poate fi satisfăcută, nu mai poate fi onorată de către autorități pentru că e clar, s-au epuizat toate căile de atac împotriva deciziei de anulare a alegerilor de anul trecut, și intern, și extern, am mers la toate instanțele, am făcut proteste, am transmis partenerilor noștri externi, am epuizat toate căile. Turul doi nu se va face.

Dovadă este acest calendar al alegerilor care este în desfășurare și colegul meu, George Simion, este parte, este înscris în cursa pentru președinție. Cum să mai așteptăm turul doi, dacă noi așteptăm turul unu al alegerilor prezidențiale care se organizează din nou în 4 mai?(…)

Eu credeam, atunci când am intrat în politică, că vom fi în stare să alcătuim un partid serios, care să trateze serios problemele, care să aibă soluții și care să pună odată punct mascaradei politice care se prelungește de 35 de ani în România și care ne-a făcut și pe noi niște victime.

Noi am intrat în politică din revoltă și pentru a face ceva să schimbăm acest gen de a te preface că muncești pentru țară. Nu poți să faci o schimbare reală dacă folosești mijloacele celor pe care vrei să îi înlocuiești de la putere.

Cineva s-ar putea gândi că vei proceda la fel ca ei și fiind la putere. Noi nu vrem asta, noi vrem să fim diferiți de ei și în privința campaniilor pe care le facem, a promisiunilor pe care le facem și le onorăm, a modului în care guvernăm”, și-a explicat punctul de vedere Târziu, citat de B1 TV.

Bogdan Peșchir, arestat 30 de zile pentru coruperea alegătorilor, în legătură cu Georgescu; decizia finală se dă la curtea de apel

Sura: Facebook

Mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Aceasta a fost soluția judecătorilor în ceea ce îl privește pe Bogdan Peșchir, bănuit că ar fi finanțat ilegal campania ex-candidatului Călin Georgescu.

Peșchir este cercetat pentru coruperea alegătorilor, procurorii detaliind că acesta a „pompat” peste 800 de mii de dolari pe TikTok, pentru a influența sute de utilizatori „să voteze un anumit candidat alegerile prezidențiale organizate în anul 2024”.

Bogdan Peșchir a fost reținut de procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma perchezițiilor derulate săptămâna trecută, în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș.

În urma primelor cercetări, procurorii au comunicat că Peșchir este acuzat de coruperea alegatorilor prin mijloace de comunicare electronică în formă continuată – 265 acte materiale.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada 28.03.2024 – 31.01.2025, inculpatul a oferit suma de 879.521,13 USD, sub formă de gift-uri pe alicația TIK TOK (plăți efectuate prin aplicație în timpul unor sesiuni live ale utilizatorilor prin oferirea de puncte ce pot fi apoi convertite în sume de bani) și sumele de 302.547,87 de lei și 17.859,31 USD, prin transferuri efectuate prin aplicația REVOLUT (conturi bancare și portofele electronice de criptomonede), către 265 de persoane, în scopul determinării acestora să voteze un anumit candidat alegerile prezidențiale organizate în anul 2024”, detaliau procurorii.

Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au emis mandatul, însă Peșchir a contestat măsura, astfel că o decizie finală în ceea ce privește libertatea acestuia va fi luată la Curtea de Apel București:

Dispune arestarea preventivă a inculpatului PEȘCHIR BOGDAN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, în formă continuată, (265 de acte materiale), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.03.2025 şi până la data de 19.04.2025, inclusiv.

Respinge cererea inculpatului, formulată prin apărători aleși, de respingere a propunerii de luare a măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, de luare a măsurii controlului judiciar, ca neîntemeiată. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă nr. 40/UP/21.03.2025”.

Cristian Popescu Piedone: Luptăm pentru un consum corect și un viitor sigur pentru tineri!

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

București, 23 martie 2025 – Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, transmite un mesaj clar și hotărât: „Mergem înainte pentru cetățeanul corect și muncitor!”. Într-un demers susținut și plin de determinare, Piedone reafirmă angajamentul său ferm față de interesul public, în special față de protecția consumatorilor și a minorilor.

„Fără CETĂȚEANUL care s-a regăsit în mine și a crezut în mine, eu, Piedone – persoană publică, nu existam!”, afirmă președintele ANPC într-un mesaj încărcat de recunoștință și responsabilitate.

Control amplu în cluburile de noapte din București

În perioada 22-23 martie 2025, comisarii ANPC, coordonați direct de Cristian Popescu Piedone, au desfășurat o amplă acțiune de control în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Scopul: verificarea respectării legislației privind protecția consumatorilor în cluburile de noapte, cu accent pe prevenirea și combaterea vânzării de alcool și tutun către minori.

Au fost verificați 29 de operatori economici, fiind aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 357.000 lei. De asemenea, s-au dispus măsuri de oprire definitivă de la comercializare pentru 292 kg de produse alimentare și 16,5 litri de siropuri, în valoare totală de 24.600 lei.

Deficiențe grave constatate:

  • Suprafețe și echipamente cu rugină, vopsea exfoliată, praf și grăsime;
  • Hote, plite și panouri electrice cu depuneri masive de grăsime;
  • Agregate frigorifice murdare, cu chedere deteriorate;
  • Ustensile neprofesionale, uzate excesiv;
  • Paviment degradat;
  • Manipulare necorespunzătoare a gheții;
  • Produse cu termen de valabilitate expirat;
  • Lipsa etichetelor de identificare a produselor;
  • Neconformități în meniuri și lipsa gramajului la băuturi;
  • Utilizarea recipientelor fără marcaj metrologic sau sub volumul declarat;
  • Lipsa autorizațiilor de funcționare.

Localuri sancționate cu oprirea temporară a activității:

  • SC Black Spirit SRL – VINTAGE Club
  • SC All Trading Corporation SRL – Bucharest Garden Restaurant
  • Tychy Ametist SRL – Club EL DICTADOR
  • SC AID SRL – Club The Drunken Lords
  • La Brasserie Herăstrău SRL – Restaurant La Brasserie
  • Black Pearl Herăstrău SRL – Restaurant Kong
  • SC Royal Media Tehnic SRL – Restaurant Atmosphere

Activitatea acestora va putea fi reluată doar după remedierea completă a deficiențelor și îndeplinirea măsurilor impuse de comisarii ANPC.

Alarmă: minori surprinși consumând alcool

În timpul acțiunii, comisarii ANPC au descoperit o situație gravă: minori consumând băuturi alcoolice într-un restaurant, în cadrul unei petreceri organizate. Fapta a fost sancționată conform legii, iar Cristian Popescu Piedone a subliniat încă o dată că „protecția minorilor este o linie roșie care nu trebuie încălcată!”.

Pericolele reale ale consumului de alcool și tutun la vârste fragede

Consumul de alcool și tutun în rândul minorilor reprezintă un pericol major pentru sănătatea și dezvoltarea lor. Expunerea precoce la aceste substanțe poate duce la tulburări cognitive, probleme de comportament, dependență și scăderea performanțelor școlare. Mai mult, aceste comportamente riscante pot influența negativ întreaga viață adultă.

„Știu bine ce înseamnă nedreptatea și lupt de ani mulți împotriva ei”, declară Piedone, reafirmând că ANPC nu va tolera niciun abuz față de cetățean și mai ales față de copii.

Mesaj pentru România

Cristian Popescu Piedone încheie cu un apel sincer: „Aveți încredere în NOI! Muncim să fie bine… și în România! Pentru toți!”

Alexandra Dobre, Director General Adjunct DGASPC Sector 2, promovează sănătatea emoțională și implicarea tinerilor în politici publice

Dr. ALEXANDRA DOBRE, Dir.gen.adj DGASPC sector 2

București, 24 martie 2025 – Sala de Conferințe „Constantin Stere” din Parlamentul României a fost gazda mesei rotunde „Young Experts”, organizată în cadrul Proiectului FutURe, o inițiativă internațională care își propune să implice activ tinerii în dezvoltarea unui viitor sustenabil. Evenimentul a reunit factori de decizie, specialiști în sănătate și educație, psihologi, reprezentanți ai organizațiilor de tineret, dar mai ales vocea generației Z și a Millennials.

Acțiunea a fost sprijinită de Comisia pentru Sănătate din Senatul României, prin Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, care a subliniat necesitatea educației emoționale într-o societate dominată de tehnologie și rețele sociale.

Sănătatea emoțională – o prioritate a noii generații

Două studii europene prezentate în cadrul evenimentului – „Gen Z și Millennials – Sănătatea emoțională: Ce îi mișcă pe tinerii europeni?” și „Sustenabil sau nimic: Viitorul pe care și-l doresc Millennials și Generația Z din Europa” – evidențiază că 88% dintre tineri consideră sănătatea emoțională esențială, iar 76% reflectează constant la propria stare emoțională.

În România, peste 60% dintre tineri sunt îngrijorați de viitor, indicând inegalitățile sociale și lipsa de oportunități ca factori de stres majori.

Intervenții relevante și participare activă

Alexandra Dobre si Oussama Jabri

Printre participanți s-au numărat: Dr. Oussama Jabri, CEO Merck România, Dr. Alexandra Dobre, Director General Adjunct DGASPC Sector 2, Rareș Achiriloaie, Președintele Agenției Naționale pentru Politici în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor, Larisa Mezinu, Vicepreședinte CNAS, Dr. Horațiu Miclea, psihiatru, și reprezentanți ai mediului academic, ONG-urilor și instituțiilor publice.

Prof. Streinu-Cercel a avertizat cu privire la degradarea comunicării tinerilor și riscurile consumului de informație nesigură, încurajând utilizarea conștientă a tehnologiei.

Dr. Alexandra Dobre a susținut implicarea activă a tinerilor în formularea politicilor publice și a subliniat importanța colaborării intergeneraționale pentru un viitor incluziv. Cartea sa, „Orașe care inspiră”, prezentată în cadrul evenimentului, propune o viziune a comunităților centrate pe bunăstare emoțională.

Rareș Achiriloaie a insistat asupra faptului că investițiile în educație și sănătate mintală a tinerilor reprezintă cea mai rentabilă investiție socială pe termen lung.

Larisa Mezinu a informat că psihoterapia și consilierea psihologică sunt disponibile gratuit, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, încurajând tinerii să acceseze aceste servicii fără rezerve.

Concluzii și acțiuni ulterioare

Evenimentul a generat un raport post-eveniment, care sintetizează propunerile și soluțiile formulate și care va fi transmis instituțiilor relevante pentru implementare.

O platformă pentru viitor

„Young Experts” a fost mai mult decât o dezbatere – a fost o platformă de exprimare a preocupărilor reale ale tinerilor, oferind totodată un cadru de colaborare între generații pentru formularea unor politici publice sustenabile și echitabile.

Ponta este dezamăgit că Georgescu nu candidează: „Așa cred că e democratic, să candideze toată lumea”

Sursa: Facebook

Victor Ponta, unul dintre candidații independenți la alegerile prezidențiale, este ușor dezamăgit de turnura în ceea ce privește situația lui Călin Georgescu.

Chiar dacă practic ar fi împărțit o parte din același electorat, Ponta consideră că ar fi fost mai bine ca Georgescu să fie lăsat să candideze.

Explicațiile au fost oferite de Victor Ponta aseară, la B1 TV, unde fostul lidr al PSD și candidat la prezidențiale când a fost „bătut” de Klaus Iohannis a arătat că singurii care puteau decide erau românii.

Sunt și unii care zic bine că am scăpat, că nu mai e. Nu, nu-i așa, eu aș fi vrut să candideze toată lumea, așa cred că e democratic, să candideze toată lumea și românii să decidă prin vot, ‘domnule nu e bun X, e bun Y’”, a subliniat Victor Ponta pentru sursa citată.

În cadrul aceleiași emisiuni, Victor Ponta a lăsat a se înțelege că nu exclude varianta ca Georgescu să fie premier. Aceasta în condițiile în care, cel puțin în țara noastră, nu șeful statului propune premierul, ci coaliția de guvernare. Tot ce are de făcut președintele țării, oricare ar fi numele său, este să admită sau nu propunerea.

De 12 ani, n-am avut ocazia să vorbesc cu domnul Georgescu. Din ceea ce am văzut, din declarațiile pe care le-a făcut, cred că este un om patriot, nu știu care este competența de a conduce. (…) N-am vorbit cu domnia sa, dar nu exclud să vorbim”, a răspuns Ponta, atunci când a fost întrebat dacă este Călin Georgescu pe lista lui de posibili prim-miniștri.

Și, dacă este să analizăm alte declarații ale acestuia, am putea deduce că, în ceea ce îl privește, nu este convins că Georgescu s-ar face vinovat de ceva. Într-adevăr, Ponta a criticat modul de operare a grupării conduse de Horațiu Potra, despre care a spus că sunt „niște infractori”, punctând că „din moment ce, public, au îndemnat la mișcări armate împotriva României, trebuie să răspundă penal”.

Însă, personal, candidatul independent nu vede vreo legătură a lui Potra cu candidatul pro-rus Călin Georgescu. În ciuda informațiilor vizavi de „sponsorizările” pe are Potra i le-a făcut lui Georgescu, inclusiv în ceea ce privește plata închirierii mașinii cu care acesta din urmă se deplasa.

Sincer, nu mi-e evident. Vă supărați dacă vă zic adevărul? Mie nu mi-e evidentă și probabil că multor români nu le este evidentă”, a subliniat Ponta vizavi de legătura dintre Georgescu și Potra.

Cu vize, fără vize: SUA, sub administrația Trump, reanalizează ridicarea vizelor pentru români

Sursa: Facebook (AP Photo/John Minchillo)

Momentul istoric” despre care vorbeau politicienii, inclusiv liderul PSD Marcel Ciolacu în urmă cu câteva luni, s-ar putea să se transforme.

Este vorba despre ridicarea vizelor în Statele Unite ale Americii, care trebuia să aibă loc la finele acestei luni. În schimb, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA ar fi confirmat că reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver.

Informația a fost publicată de Hotnews, care a solicitat un punct de vedere după ce în presă a apărut informația că Administrația de la Washington discută posibilitatea de a amâna programul Visa Waiver pentru două luni în cazul României.

Și, conform Hotnews, zvonurile ar fi fost confirmate chiar de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. Cu toate acestea, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și ai Ambasadei României la Washington transmit că nu există în momentul de față comunicări oficiale privind modificarea datei.

Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

Se pare că singurii are au rămas „neinformați” oficial sunt reprezentanții Guvernului:

Guvernul nu a fost notificat cu privire la o revizuire a programului Visa Waiver. Noi am semnat toate acordurile, îndeplinim toate condițiile și suntem pregătiți să intrăm în program conform comunicarii inițiale (în jurul datei de 31 martie)”, a răspuns, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Pe de altă parte, MAE a transmis că, „dacă o să fie o întârziere, o să anunțe. E o administrație nouă, ceea ce poate duce la schimbări și care are o prioritate absolută pentru chestiuni legate de securitatea frontierei”.

România trebuia să devină al 43-lea participant la programul american de scutire de vize, după ce la 27 noiembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a confirmat că țara noastră a înregistrat în anul fiscal 2024 (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de refuz a vizelor de 2,61%, îndeplinind astfel unul dintre criteriile principale de acces în Programul Visa Waiver.

Aderarea la program însemna că românii nu mai aveau de susținut interviuri la un consulat al SUA, ceea ce face procedura mult mai puțin costisitoare și consumatoare de timp. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele actuale este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ ieșiri din SUA în acest interval și poate fi utilizată pentru vizite cu o durată de până la 90 de zile. Costul unei autorizații de călătorie este de 21 de dolari americani.

Iar în ianuarie, intrarea țării noastre în programul Visa Waiver a fost sărbătorită oficial – printr-un eveniment care a avut loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington.

Anchetă „abuzivă” la IPJ Mehedinți, după ce un agent a fost jignit de un superior pe care l-a oprit în trafic; sunt verificate mașinile agenților

Sursa: Google maps

Sindicatul Europol atrage atenția asupra unei situații din „sânul” Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, acolo unde inspectorul șef ar fi ordonat controale abuzive.

Totul, după un incident produs în trafic de șeful Centrului Operațional din cadrul IPJ Mehedinți, după ce acesta fusese tras pe dreapta. Însă, din ce relatează Europol, ancheta dispusă de șeful IPJ Mehedinți ar avea drept scop intimidarea polițiștilor și nicidecum aflarea adevărului referitor la incidentul produs.

În urmă cu câteva zile, Sindicatul Europol atrăgea atenția pe Facebook asupra comportamentului unuia dintre superiorii din cadrul IPJ Mehedinți, după ce acesta fusese oprit în trafic.

La acel moment, șeful Centrului Operațional din cadrul IPJ Mehedinți l-ar fi numit „drogat” și „bețiv” pe polițistul care îl oprise în trafic și care îl sancționase. Ba mai mult, acesta ar fi sunat 112 „pentru a reclama că a fost oprit de un agent aflat sub influența alcoolului și a drogurilor”.

Ieri, Europol a revenit asupra subiectului, atrăgând atenția că „la IPJ Mehedinți, șefii nu mai fac muncă de poliție, sunt ocupați ca până la 23.03.2025 să efectueze verificări ILEGALE”.

Din ce relata pe Facebook sindicatul, „un șef l-a făcut “drogat” și “bețiv” pe un agent de ordine publică, după ce acesta l-a sancționat pentru neportul centurii de siguranță și utilizarea unor folii neomologate pe geamurile autoturismului.

Episodul halucinant a fost provocat de comisarul-șef Mihai Titu Valentin (zis “MTV”), șeful Centrului Operațional din cadrul IPJ Mehedinți, care s-a arătat extrem de deranjat de faptul că un agent de ordine publică l-a oprit în trafic, exact ca pe orice alt cetățean.

După ce a primit procesul-verbal de sancționare, ofițerul superior a început să strige la polițist și să-l insulte, numindu-l “drogat” și “bețiv”. Orbit de furie și de aroganță, acesta a recurs la un gest surprinzător, sunând la 112 pentru a reclama că a fost oprit de un agent aflat sub influența alcoolului și a drogurilor – o încercare evidentă de intimidare a subalternului.

Mai mult decât atât, rămâne dificil de justificat ce făcea acest șef în timpul programului de lucru, la volanul autoturismului personal, prin oraș. Se vehiculează că, la nivelul conducerii IPJ Mehedinți, se fac eforturi pentru a “plăsmui” o învoire care să-l absolve de lipsa de la serviciu și, totodată, pentru a găsi scuze în privința comportamentului său deviant, total incompatibil cu principiile care ar trebui să guverneze profesia de polițist.

Din păcate, la nivel național, astfel de incidente devin tot mai frecvente, iar “dubla măsură” este aplicată constant în favoarea șefilor sau ofițerilor protejați de conducerea instituției.

Această abordare, tolerată de structurile superioare din IGPR, demonstrează că astfel de abateri sunt trecute cu vederea, iar cercetările sunt doar de fațadă. Probabil, și în acest caz, măsurile luate vor fi pur formale, pentru că principiul “corb la corb nu-și scoate ochii” funcționează în continuare cu succes”.

Însă se pare că lucrurie nu s-au oprit aici, după cum avea să relateze Europol într-o postare ulterioară:

Inspectorul șef al IPJ Mehedinți, evident „împuternicit”, a dispus măsuri de hărțuire a subalternilor, supărat că șeful Centrului Operațional a fost sancționat de către un agent de ordine publică pentru că nu purta centura de siguranță și avea aplicate folii neomologate.

Astfel, pentru a-și răzbuna șefii, cms. Șef Cîrcei Marian, împuternicit inspector șef, printr-o „Notă de sarcini” a dispus tuturor șefilor să verifice, fără nicio bază legală, dacă autoturismele deținute de subalternii lor sunt asigurate, au ITP-ul valabil și dacă au aplicate folii.

Deci nu contează dacă polițiștii folosesc sau nu autoturismele pe care le dețin. Nu contează că nu sunt opriți în trafic pentru a realiza un astfel de control. Nu contează că 90% dintre șefi nu au calitatea de „polițiști rutieri” pentru a constata astfel de fapte. Contează doar că împuternicitul a „ordonat” iar șefii lui, execută!

Acesta este managementul promovat de către conducerea Poliției Române. Sunt încurajați șefii la abuz de putere. La acțiuni de intimidare și hărțuire a personalului, pentru a le știi de „frică”. (…)

P.S. Tare ne temem că mâine, poimâine o să „ordone” să fie făcute verificări pentru a stabili dacă subalternii au plătite impozitele la zi, dacă sunt la zi cu plata ratelor la bancă sau dacă se închină când trec pe lângă troițe.

P.P.S. Chiar și împuternicitul inspector-șef Cîrcei are aplicate pe mașina de serviciu folii neomologate. Probabil că acum are timp, până dimineață, când va veni presa la poarta inspectoratului, să le dea jos”.

File de istorie prin ochii tinerei generații: mărturisirea credinței și memoria trecutului

Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri

Marele poet Mihai Eminescu spunea: „Cine uită trecutul, nu poate avea viitor”. În aceeași notă, Nicolae Iorga afirma: „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”. La aceste cuvinte pline de înțelepciune se adaugă și reflecția istoricului religiilor Mircea Eliade: „Neamul care își uită trecutul este condamnat să-l retrăiască sub alte forme, poate mai dureroase”.

În spiritul acestor adevăruri fundamentale, Patriarhia Română organizează anul acesta cea de-a XVII-a ediție a Concursului Național Catehetic, dedicat elevilor, având ca temă „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”. Prin această inițiativă, se urmărește păstrarea vie a moștenirii spirituale și istorice a Bisericii Ortodoxe Române, marcând 100 de ani de Patriarhat și oferindu-le tinerilor oportunitatea de a explora adevărurile credinței și istoriei noastre naționale.

Un concurs pentru educație și formare spirituală

Prin tematica propusă, elevii participanți vor descoperi:

  • Recunoașterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și procesul istoric al dobândirii rangului de Patriarhie;
  • Viața și misiunea Bisericii Ortodoxe Române în prezent, la 100 de ani de Patriarhat;
  • Provocările și biruințele Bisericii în ultimul secol;
  • Importanța duhovnicului în viața creștină și rolul său în îndrumarea credincioșilor.

În acest context, zece elevi din cadrul Structurii Cașolț a Școlii Gimnaziale Roșia, jud. Sibiu, îndrumați de doamnele profesoare Gabriela Ielciu și Adriana Hârjabă Căliman, împreună cu părintele Alexandru Dădîrlat, și-au început pregătirile încă din decembrie 2024, pregătindu-se intens pentru această competiție spirituală și educațională.

Activități menite să inspire și să educe

Elevii participă la cateheze susținute de preot în cadrul bisericii parohiale, unde sunt explorate subiecte legate de mărturisirea credinței și istoria Bisericii. De asemenea, concursul le oferă prilejul de a se exprima prin:

  • Compuneri, eseuri și referate pe tema concursului;
  • Mese rotunde și dezbateri pe teme istorice și religioase;
  • Serbări, expoziții și excursii tematice;
  • Cerc de literatură și colțul de fotografii;
  • Acțiuni filantropice, ca expresie a iubirii creștine.

Elevii din Cașolț, alături de coordonatorii lor, au ales să organizeze toate aceste activități și lucrează intens la proiectele lor. Catehezele se desfășoară în biserica satului, în timp ce elevii pregătesc picturi și colaje pentru expoziții ce vor fi organizate la biserică și la Biblioteca ASTRA din Sibiu.

Un element deosebit al acestui proiect îl reprezintă picturile-colaj realizate din semințe naturale, fiecare având o semnificație aparte. Alegerea acestui material simbolizează mărturisitorii credinței, care, asemenea semințelor, au rodit în pământul suferinței, lăsând o moștenire de nezdruncinat generațiilor următoare. În acest sens, va fi oficiată și o slujbă de pomenire (parastas) pentru mărturisitorii credinței, cei care au suferit în lagărele comuniste, iar în cinstea lor, va fi pregătită o colivă specială, reprezentând Rugul Aprins.

Excursii, întâlniri și activități spirituale

Tinerii vor avea ocazia să viziteze Aiud și Mănăstirea Sâmbăta de Sus, locuri de referință în istoria mărturisirii credinței, unde se vor întâlni cu un ieromonah a cărui familie l-a găzduit pe părintele Arsenie Papacioc în timpul prigoanei comuniste.

În cadrul școlii, se va organiza o masă rotundă, la care vor fi prezenți elevi, părinți și cadre didactice, pentru a dezbate teme despre credință și istorie, folosind tehnologia modernă pentru prezentarea lucrărilor.

Finala concursului: o întâlnire de suflet pentru tinerii creștini

La finalul competiției, întregul proiect, alături de materialele realizate, va fi evaluat la nivel eparhial, iar câștigătorii Premiului I din fiecare eparhie vor participa la etapa națională, unde vor fi premiați în cadrul unei festivități speciale, organizată pe 21 mai 2025.

Un pas spre viitor, cu rădăcini în trecut

Concursul nu este doar o competiție, ci o călătorie spirituală, menită să le ofere tinerilor o înțelegere profundă a credinței și istoriei românești. Fiecare activitate desfășurată reprezintă o formă de mărturisire a dreptei credințe, dar și o punte între generațiile trecute și cele viitoare.

Le dorim tuturor mult succes și binecuvântare în această frumoasă călătorie a cunoașterii și credinței!

Cristian Popescu Piedone duce ANPC la alt nivel: controale de noapte la depourile de tramvaie din București

Cristian Popescu Piedone

Într-o acțiune fără precedent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), sub conducerea președintelui Cristian Popescu Piedone, a desfășurat în noaptea trecută, începând cu ora 3:00, o serie de controale de amploare în depourile de tramvaie din București. Verificările, la care au participat peste 40 de comisari, au vizat siguranța și confortul călătorilor, punând sub lupă condițiile în care circulă mijloacele de transport public.

Acțiunea a vizat depourile Dudești, Giurgiului, Alexandria, Militari, Colentina și Victoria, în timp ce Depoul Titan a fost exclus din verificări, fiind momentan în reabilitare. Rezultatele? Dezastruoase!

Tramvaie învechite, pericole pentru călători

După o inspecție atentă, comisarii ANPC au descoperit o serie de nereguli grave, multe dintre ele cu potențial ridicat de a pune în pericol siguranța călătorilor. Deși numărul tramvaielor cu probleme era mult mai mare, doar 23 dintre acestea au fost retrase temporar din circulație pentru a nu bloca transportul public.

Printre principalele probleme identificate se numără:

  • Igienizare deficitară – interiorul vehiculelor murdar, cu acumulări de praf și reziduuri
  • Burdufuri deteriorate, afectând siguranța pasagerilor
  • Bare metalice cu vopsea exfoliată, expuse la coroziune
  • Tapițerie ruptă, afectând confortul călătorilor
  • Trape ruginite și murdare, cu risc de infiltrații
  • Geamuri acoperite de praf, reducând vizibilitatea
  • Prezența infiltrațiilor în interiorul tramvaielor
  • Chedere deteriorate, compromițând etanșeitatea vehiculelor
  • Radiatoare murdare, afectând calitatea aerului din interior
  • Parbrize fisurate, un real pericol pentru siguranța circulației
  • Pardoseli murdare, cu mucuri de țigări și ambalaje abandonate

Piedone cere măsuri ferme: amenzi și opriri temporare

În urma acestor deficiențe majore, ANPC a aplicat 8 amenzi, totalizând 130.000 lei. De asemenea, au fost înmânate 2 invitații pentru prestatorii de servicii de curățenie, pentru clarificări suplimentare cu privire la metodele utilizate.

Într-o decizie care confirmă seriozitatea controalelor, s-au impus măsuri complementare, prin care operatorul de transport public este obligat să remedieze toate problemele constatate într-un termen de până la 6 luni.

Cristian Popescu Piedone a transmis un mesaj clar și ferm: „Nu vom tolera neglijența! Transportul public trebuie să fie sigur, curat și conform normelor. Vom continua să monitorizăm și să sancționăm orice abatere care pune în pericol siguranța și confortul călătorilor.”

Mai mult, ANPC va informa instituțiile competente pentru a verifica inclusiv calitatea soluțiilor folosite de firmele de curățenie, suspectate că igienizează și dezinfectează fără nicio responsabilitate.

ANPC sub conducerea lui Piedone: acțiuni fără precedent

În ultima perioadă, sub conducerea lui Cristian Popescu Piedone, ANPC a devenit un organism activ, eficient și intransigent în fața abaterilor din domeniul protecției consumatorilor. Fie că este vorba de controale în piețe, restaurante, magazine sau mijloace de transport, instituția a demonstrat că nu ezită să ia măsuri dure atunci când interesele cetățenilor sunt afectate.

Această acțiune de noapte confirmă încă o dată că ANPC-ul lui Piedone nu este doar o instituție care reacționează la sesizări, ci una care își asumă un rol activ în impunerea unor standarde ridicate de siguranță și calitate.

Cu siguranță, transportul public din București nu va mai arăta la fel după această intervenție. Rămâne de văzut dacă măsurile impuse vor fi implementate sau dacă ANPC va fi nevoit să revină cu sancțiuni mai dure.

Crin Antonescu, despre primarul Sectorului 6: „Eu cred că domnul Ciucu minte”

Sursa: Facebook

Chiar dacă teoretic edilul Sectorului 6 al Capitalei este unul dintre susținătorii săi la prezidențiale, ca membru PNL, Crin Antonescu nu se ferește să îl catalogheze drept mincinos.

Afirmațiile lui Antonescu vin în contextul în care, recent, Ciprian Ciucu – care este și prim-vicepreședintele PNL, a scris într-un comentariu pe Facebook că Ilie Bolojan a ales să nu candideze la prezidențiale deoarece liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-ar fi opus unui astfel de scenariu și „pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”.

Crin Antonescu dezimte însă orice înțelegere între Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan, referitor la o candidatură a acestuia din urmă, deși Ciprian Ciucă a scris negru pe alb percepția sa.

Într-un comentariu la o postare pe Facebook, Ciucu a explicat că „Ilie Bolojan a ales să nu candideze pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”.

Nu au fost cuvinte aruncate la întâmplare, pentru că, într-un al doilea comentariu, întrebat fiind de un alt utilizator de ce a fost ales candidat Antonescu în detrimentul lui Bolojan, edilul a subliniat din nou că președintele interimar al țării nu a dorit să arunce „coaliția în aer” și să aducă „instabilitate guvernamentală înainte de alegeri, în acest context internațional dificil. Ciolacu nu a fost de acord, deci nu a riscat această aventură”.

S-a vorbit într-una despre asta, s-a dovedit că nu e adevărat. Uitați-vă: lucrurile sunt clare în legătură cu afirmația domnului Ciucu de ieri: ori domnul Ciucu minte, ori domnul Bolojan minte. Eu cred că domnul Ciucu minte.

Nu a cerut domnul Bolojan să candideze, nu a respins domnul Ciolacu chestiunea asta, nici nu era în măsură s-o facă. Deci, să se lămurească cine minte. Cereți-i părerea domnului Bolojan, eu asta vă spun.

Eu știu doar că domnul Bolojan este cel care a venit și în numele celorlalți colegi, după aceea împreună cu ei a propus această candidatură a mea”, a spus Crin Antonescu, citat de Agepres.

Potrivit aceleiași surse, Antonescu nu simte neapărat nevoie să fie susținut „în forță” de Bolojan, acesta explicând că „am nevoie doar de resursele mele și cine dorește să mă urmeze, mă urmează”.

Eu am un program, eu am niște idei, le prezint de peste o lună, nu am nevoie de un sprijin punctual sau un sprijin personal de la cineva anume. Am nevoie de sprijin de la toți”, a explicat Crin Antonescu.

Românii au de ales între 11 prezidențiabili; lidera POT s-a retras în favoarea lui Simion

Sursa: Captură video

Judecătorii Curții Constituționale a României au finalizat, miercuri, soluționarea tuturor contestațiilor care au fost depuse împotriva candidaturilor la prezidențialele din mai.

Și, chiar dacă Anamaria Gavrilă a trecut „testul” verificării dosarului de candidatură de către Biroul Electoral Central și al contestației depuse la CCR, aceasta s-a retras singură din cursă.

Momentan, pentru alegerile prezidențiale, ar trebui să fie 11 candidați. Deși nu sunt așteptate alte surprize, candidaturile rămân definitive astăzi, așa că mai rămâne de văzut. Apoi, pe 22 martie, se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot.

Ieri, CCR a luat în discuție ultimele 13 contestații, toate fiind respinsecu unanimitate de voturi”.

Au fost analizate astfel contestații împotriva deciziei BEC privind înregistrarea candidaturii lui Sebastian Constantin Popescu și a semnului său electoral la alegerile pentru Președintele României, a Anamariei Gavrilă, a lui George Simion, Daniel Funeriu, Silviu Predoiu și a lui Cristian Terheș.

În același timp, CCR a respins însă și contestațiile privind respingerea înregistrării candidaturilor independente a lui Gelu Drăgan, Constantin – Titian Filip, Remus Pricopie Remus și a Oanei Crețu.

După decizia CCR legat de dosarul său, Anamaria Gavrilă a anunțat triumfător că merge mai departe. Aseară, a arătat până unde: și-a retras candidatura, în favoarea lui George Simion.

Dragi români, a trebuit să luăm o decizie care să dea toată forța unuia dintre noi să câștige această luptă de restabilire a ordinii constituționale și justiției în România.

V-am spus de la bun început că nu este nici despre orgolii personale, nici despre mine și nici despre George Simion, ci despre România și despre a continua lupta pentru democrație alături de Călin Georgescu.

Tocmai de aceea, pentru a dărui mișcării suveraniste, susținută de români, cele mai multe șanse am ales să mă retrag din această cursă. Eu am făcut tot ce a depins de mine în această luptă și am încredere în decizia care a fost luată. Vă rog să aveți și voi încredere. Într-o campanie electorală contează mult resursele și fondurile de care dispune un partid.

POT și Anamaria Gavrilă au făcut maximum posibil pentru ca românii să rămână uniți în această misiune. Românii au arătat cât de fermi și deciși sunt în lupta de a-și urma liderul și de a-și alege singuri președintele.

Noi cei de la POT am asigurat certitudinea de a avea o a doua candidatură care să treacă prin filtrul CCR și BEC.
Dragi români, această misiune este despre noi toți și despre libertatea noastră. Doar uniți vom învinge!
Rămânem uniți, aceasta este puterea noastră!
”, a scris Anamaria Gavrilă pe Facebook.

Până la noi „ordine”, lista cu candidații la alegerile prezidențiale din 2025 îi înglobează pe Nicușor-Dan – independent, Crin Antonescu – susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR și minorități, Victor Ponta – independent, Elena Lasconi – USR, Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român, Lavinia Șandru – Partidul Umanist Social Liberal, George Nicolae Simion – AUR,
Silviu Predoiu – PartidulLiga Acţiunii Naţionale, Sebastian Popescu – Partidul Noua Românie, John-Ion Banu-Muscel -independent și Daniel Funeriu – independent.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
câțiva nori
30.3 ° C
31.1 °
30 °
53 %
4kmh
13 %
lun
30 °
mar
29 °
mie
28 °
J
31 °
vin
29 °

Ultimul articol

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Veștea

Adrian Veștea nu pierde timpul și se pregătește de funcția de premier. După ce ieri a depus în Parlament lista cabinetului și programul de...

Marea Britanie, fără premier; Keir Starmer și-a anunțat demisia

Demisie anunțată de premierul britanic Keir Starmer, într-o declarație în fața clădirii de pe Downing Street nr. 10. Premierul demisionar a explicat că fiecare decizie...

Bolojan, reconfirmat președinte al PNL; repercusiuni pentru cei care susțin Guvernul Veștea

Liberalii s-au întâlnit ieri, într-un congres, pentru a decide atât numele viitorului președinte al PNL, cât și măsurile care vor fi luate împotriva membrilor...