3 C
București
miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 65

Omenirea, obosită și divizată – ne întoarcem la esențial sau ne afundăm și mai mult?

John Hain

Se întâmplă ceva straniu în lume. Oamenii sunt mai conectați ca niciodată, dar și mai epuizați. Informația circulă cu viteza luminii, dar confuzia crește. Muncim mai mult, dar simțim că progresăm mai puțin. Trăim într-o epocă a abundenței, dar stresul și anxietatea ating cote istorice. Cum am ajuns aici?

Burnout-ul, boala secolului XXI

Dacă înainte munca era doar o parte a vieții, azi a devenit aproape întreaga noastră existență. Cultura „hustle”, glorificarea suprasolicitării, presiunea de a fi mereu productiv – toate ne-au transformat în oameni obsedați de eficiență, dar goliți de sens.

Statistici recente arată că:

  • Peste 50% dintre angajați la nivel global spun că se simt epuizați și copleșiți.
  • Generația Z și millennials sunt cele mai afectate – trăiesc în nesiguranță economică, dar sunt și generațiile care își pun cele mai multe întrebări despre sensul vieții.
  • Chiar și cei care au succes material se simt goi – banii nu mai sunt suficienți pentru a umple un gol existențial.

Burnout-ul nu mai este doar despre muncă în exces, ci despre un stil de viață care nu mai face sens.

Diviziunea socială crește. O lume împărțită în tabere

În loc să găsim soluții, ne certăm mai mult ca niciodată.

  • Politica? O luptă constantă între „noi” și „ei”.
  • Societatea? Tot mai polarizată, fiecare tabără convinsă că deține adevărul absolut.
  • Familia? Mulți nu mai pot discuta nici măcar cu rudele apropiate fără să izbucnească un conflict pe subiecte ideologice.

Suntem atât de prinși în disputele de moment, încât uităm lucrurile esențiale: suntem oameni, trăim pe aceeași planetă, avem aceleași nevoi fundamentale.

În România, această diviziune începe să capete o formă concretă. Frustrarea acumulată în ultimii ani explodează în mișcări sociale care iau amploare. Oamenii sunt tot mai nemulțumiți de direcția în care merge țara, iar protestele devin din ce în ce mai vocale. Mulți se întreabă: unde duce tot acest val de revoltă? Este o simplă descărcare de tensiune sau începutul unei schimbări reale?

Minimalismul și reîntoarcerea la esențial – o reacție la haos

În mijlocul acestui tăvălug de suprastimulare, oboseală și conflicte, unii oameni au început să apese pe frână.

  • Minimalismul prinde avânt – nu doar în design sau în numărul de obiecte pe care le deții, ci în modul de a trăi.
  • Oamenii caută să reducă zgomotul mental – mai puține notificări, mai puține știri negative, mai puțină toxicitate digitală.
  • Deconectarea digitală devine un nou lux – cei mai bogați oameni ai lumii nu mai vor tehnologie în casele lor. Ironia? Exact ei ne-au vândut „viitorul digital”.

Ce urmează?

  • Companiile încep să își dea seama că trebuie să schimbe ceva. Vor investi mai mult în wellbeing, dar oare e destul?
  • Vor crește mișcările sociale și protestele – oamenii sunt tot mai frustrați, iar sistemul pare tot mai rupt de realitate.
  • Oamenii vor începe să se întoarcă la lucrurile simple – natură, liniște, conexiuni reale.

În România, situația devine tot mai tensionată. Protestele se intensifică, iar nemulțumirea socială atinge puncte critice. Oamenii nu mai acceptă pasiv deciziile politice și economice care le afectează viața, iar întrebarea care plutește în aer este: până unde se va merge? Asistăm la începutul unei reforme sociale sau la o criză care va adânci și mai mult diviziunea?

Trăim într-un moment de cotitură. Oamenii sunt obosiți de stres, de nesiguranță, de un sistem care pare că nu îi mai reprezintă.

Rămânem prinși în acest ciclu de epuizare și diviziune sau începem să ne punem întrebările care contează cu adevărat?

Siguranța online pentru seniori: program național de educație cibernetică, un pas esențial împotriva escrocheriilor digitale

Sesiune SECURITATE CIBERNETICA. Initiere pentru Seniori 2025 a doua editie

București, 21 februarie 2025

Peste 100 de seniori au participat la cea de-a doua sesiune a Programului Național „SECURITATE CIBERNETICĂ. Inițiere pentru Seniori”, un proiect esențial pentru educarea și protecția persoanelor vârstnice în fața amenințărilor digitale. Programul, organizat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în colaborare cu ICI București – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, își propune să ofere seniorilor instrumentele și cunoștințele necesare pentru a naviga în siguranță în mediul online.

O nouă sesiune de instruire pentru protecția seniorilor în mediul digital

Evenimentul, desfășurat la „Mille 18 Events” din București, a abordat subiecte esențiale precum prevenirea fraudelor online, protecția datelor personale, securizarea dispozitivelor și recunoașterea tentativelor de phishing. Participanții au avut ocazia să aprofundeze informațiile prezentate la prima sesiune și să învețe noi strategii pentru combaterea atacurilor cibernetice.

Printre temele discutate s-au numărat:
Principalele tipuri de escrocherii cibernetice și metodele de prevenire
Protecția împotriva fraudelor online
Resurse oficiale pentru raportarea incidentelor de securitate
Instrumente pentru localizarea dispozitivelor pierdute sau furate
Tipuri de parole sigure și sfaturi pentru memorarea acestora
Măsuri de protecție împotriva atacurilor prin rețelele sociale

Participanții au primit informații detaliate despre cum să raporteze incidentele de securitate cibernetică la autorități precum Poliția (112), banca emitentă a cardului sau platforma națională PNRISC-DNSC (telefon 1911, www.pnrisc.dnsc.ro).

ICI București: Un partener strategic pentru educația cibernetică a seniorilor

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), cel mai important institut de cercetare în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor din România, continuă să fie un partener cheie al acestui proiect. Angajamentul institutului pentru incluziunea digitală a seniorilor a fost recunoscut prin distincția „eInnovation” la Gala Premiilor eFinance – ediția XXII.

Protecția online depinde de alegerile pe care le facem zilnic”, au subliniat specialiștii ICI București, oferind participanților sfaturi esențiale pentru evitarea celor mai frecvente greșeli de securitate cibernetică, printre care:
🔹 Evitarea utilizării aceleiași parole pentru mai multe conturi
🔹 Atenție la rețelele Wi-Fi publice atunci când se accesează informații sensibile
🔹 Verificarea atentă a expeditorului emailurilor suspecte înainte de a accesa link-uri

Extinderea programului: Sesiuni de instruire în marile orașe din România

Programul „SECURITATE CIBERNETICĂ. Inițiere pentru Seniori” va continua să se desfășoare atât în București, cât și în marile orașe din țară, oferind persoanelor vârstnice oportunitatea de a dobândi cunoștințe esențiale despre protecția în mediul digital.

Într-o lume tot mai digitalizată, seniorii devin tot mai dependenți de internet pentru gestionarea conturilor bancare, plata facturilor, cumpărături online și comunicarea cu familia. Cu toate acestea, lipsa de experiență îi face ținte sigure pentru atacatorii cibernetici, iar acest program le oferă instrumentele necesare pentru a evita fraudele și tentativele de phishing.

Educația cibernetică – Un pilon esențial pentru siguranța seniorilor

„Seniorii noștri se descurcă foarte bine cu rețelele sociale și comunicarea prin email sau WhatsApp, însă mulți au devenit victime ale atacurilor cibernetice. De aceea, este crucial să dobândească cunoștințele necesare pentru a evita capcanele mediului online. Tentativele de phishing și escrocheriile digitale sunt în creștere, iar vârstnicii trebuie să învețe cum să recunoască semnele unui atac informatic și să se protejeze eficient.” – a declarat Alexandra Dobre, Președinte Fondator al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Într-o societate din ce în ce mai conectată, educația cibernetică devine o necesitate absolută, iar proiectul „SECURITATE CIBERNETICĂ. Inițiere pentru Seniori” este un pas esențial pentru siguranța și bunăstarea generației vârstnice.

Cu sprijinul specialiștilor în securitate cibernetică și al autorităților locale, sesiuni de instruire vor fi organizate periodic în toată țara, oferind seniorilor cunoștințele necesare pentru a naviga în mediul digital în siguranță.

Inițiator al unei mișcări extremiste din Craiova, trimis în judecată

Sursa: Captură video Facebook

Dosar penal și rechizitoriu emis pe numele lui Marian Motocu, un extremist de dreapta din Craiova, cunoscut în mediul online mai ales ca inițiator al mișcării extremiste „41 pentru România”.

Bărbatul este acuzat oficial de incitare la ură sau discriminare în formă continuată (26 de acte materiale); promovarea în public de idei, concepţii sau doctrine antisemite, în formă continuată (29 acte materiale); utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (27 acte materiale), dar și negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia prin intermediul unui sistem informatic în formă continuată (19 acte materiale).

Marian Motocu este de altfel cunoscut și după ce l-a amenințat pe profesorul de istorie Marcel Bartic, după cum explică acesta pe Facebook:

Legionarul Motocu, inițiatorul mișcării extremiste „41 pentru România” și participant la evenimentul de comemorare de la Tâncăbești, a fost trimis în judecată.

Printre materialele video găsite de anchetatori la domiciliul respectivului anchetatorii au găsit și o filmare în care Motocu apare alături de, aplauze, vă rog, da, exact, Călin Georgescu.

Domnu’ Georgescu, candidat la cea mai înaltă funcție în stat, este filmat alături de un extremist, trimis în judecată pentru antisemitism, propagandă legionară, calomnii și amenințări cu moartea.
Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești, nu? Parcă așa era vorba aia.

În concluzie, se poate și oleacă de dreptate în țara asta. Cu răbdare și nervii tari”.

Din ce detaliază acum procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, „în perioada 10.04.2022 – 07.12.2024, inculpatul M.M. a publicat 29 de videoclipuri pe o platformă de socializare în cadrul cărora și-a incitat urmăritorii la ură şi violenţă faţă de evrei, a promovat doctrine antisemite, a utilizat simboluri legionare şi a negat Holocaustul, având ca scop racolarea urmăritorilor săi pentru coagularea unui nucleu cu orientare dreapta sub cupola unei „mișcări naționale” al cărei lider este, solicitând și primind în acest sens donații financiare de la urmăritorii săi”.

Pe 18 decembrie 2024, polițiștii din Craiova au descins la locuința lui Marian Motocu și l-au reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de incitare la ură sau discriminare în formă continuată, iar la distanță de o zi s-a solicitat arestarea preventivă.

La acel moment, Judecătoria Craiova a respins „ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă a inculpatului MOTOCU MARIAN, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în dosarul de urmărire penală nr. 2226/P/2023, înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub dosar nr. 37330/215/2024”, dispunând „luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu”.

Astfel, acestuia i s-a interzis să își părăsească domiciliul, având și câteva obligații: „a) să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana denunțătoare Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, pe nicio cale.

Impune inculpatului să respecte obligaţia de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv de a nu posta pe niciun site de socializare mesaje asemănătoare ca conținut cu cele pentru care este acuzat inculpatul”.

După aceasta însă, Tribunalul Dolj a dispus ca Motocu să fie plasat sub control judiciar. Urmarea a fost că, pe 15 ianuarie, pe Facebook a apărut o nouă pagină, al unui Marian Motocu din Corabia, care trăiește în Craiova, iar ultima postare este de ieri, ocazie cu care a avertizat „serviciile”.

Bolojan își completează echipa cu un nou consilier prezidențial

Sursa: Administrația Prezidențială

Ilie Bolojan, președintele interimar al țării, și-a numit ieri un nou consilier prezidențial.

Pe lângă alte activități ca șef al statului, pe pagina Administrației Prezidențiale suntem anunțați că „președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat joi, 20 februarie 2025”, o serie de decrete.

Trei la număr, însă două dintre decrete privesc aceeași persoană. Astfel, a fost semnat un prim decret „privind rechemarea domnului Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Berna”, urmat de decretul „pentru numirea în funcția de consilier prezidențial pentru Politică Externă a domnului Bogdan Mazuru”.

În vârstă de 63 de ani, Bogdan Mazuru a fost, înainte de Revoluție, inginer automatist la Combinatul Chimic Giurgiu și la Centrul de Calcul al Institutului Național pentru Meteorologie și Hidrologie, București. După ce a căzut regimul comunist în România, absolventul Facultății de Automatică din cadrul Universității Politehnice București a făcut un curs de specializare, la Academia Diplomatică a MAE german, Berlin si Bonn și așa, în 1991, pentru 5 ani, a deținut funcția de secretar III/ secretar II, la Direcția Planificare Politică, Ministerul Afacerilor Externe.

Între 1995 – 1996 a fost director adjunct la Direcția Uniunea Europeană – Ministerul Afacerilor Externe, apoi a intrat cu dreptul în diplomație: între 1996 – 1998 a fost secretar I, la Ambasada României la Washington DC, 1998 – 1999 prim colaborator, Misiunea României la NATO, Bruxelles, 1999 – 09/2000 director general în Ministerul Afacerilor Externe, 09/2000 – 12/2000 prim colaborator, ambasada României la Washington DC, 12/2000 – 06/2001 însărcinat cu afaceri a.i., la Ambasada României la Washington DC.

Din 2001 a fost ambasador, prima oară ca șeful Misiunii României la NATO, Bruxelles, apoi reprezentant Permanent al României la NATO, Bruxelles, în RF Germania, Berlin. A avut o pauză din ambasade între 2009 și 2010, când a deținut funcția de secretar de stat pentru afaceri europene, la Ministerul Afacerilor Externe.

Apoi a revenit din nou: 2010 – 2015 ambasador al României în Republica Franceză, Paris; 2015 – mai 2021 ambasador al României în Republica Austria, Viena, din mai 2021 – ambasador al României în Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein, Berna.

Totodată, din iunie 2023, acesta a fost numit consilier onorific al prim-ministrului, reprezentant special al Guvernului României pentru
promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului și a xenofobiei.

Magistrații, despre atacurile asupra lor: „Astfel de atitudini trebuie combătute cu orice ocazie”

Magistrații reacționează după atacurile verbale aduse asupra lor de către doamna europarlamentar Diana Șoșoacă.

Lidera SOS nu a considerat nimic în neregulă să îi atace cu invective pe magistrați, în spațiul public, iar concluzia ar fi că „astfel de atitudini trebuie combătute cu orice ocazie”.

Ieri, în ședința Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a luat în discuție apărarea reputaţiei şi independenţei profesionale a procurorilor, cu explicația că, anterior, „în mediul public au apărut filmări și declarații făcute de doamna europarlamentar Diana Şoşoacă, promovate prin intermediul paginii proprii de social media”.

Mai precis, eurodeputata Diana Șoșoacă, lidera SOS România, a reacționat cu violență în limbaj după ce a aflat că poliția s-a autosesizat la scandalul pe care doamna l-a făcut, cu o zi în urmă, în sediul Curții Constituționale a României (CCR). Parchetul General a deschis o anchetă, iar Diana Șoșoacă l-a atacat direct pe procurorul general al României, Alex Florența, jignindu-i totodată pe magistrați, într-un live făcut de aceasta pe când se afla în aeroport.

Șoșoacă a catalogat magistrații drept „niște putori ordinare”, „mizerii ordinare”, „inculți”, „hoți”, „prostituate intelectuale și juridice”. Vizavi de procurorul general, Șoșoacă i-a transmis: „Auzi, mă, Florențo, auzi, toți ăștia, procurorii de la Parchetul General, toate parchetele, vedea-te-aș înecat în ciorba lui Stan de la Curtea Constituțională. Sunteți niște mizerii ordinare, care ați distrus această țară. (…) Arestați-mă, mă, fac ceva pe voi”.

Totodată, lidera SOS a avut invective și la adresa președintelui CCR, pe care l-a numit „om de nimic, incult juridic”. De aici, Secția pentru procurori a CSM a concluzionat că „limbajul folosit în aceste postări este unul impropriu, prin utilizarea unor cuvinte ofensatoare la adresa unui corp profesional care are menirea să apere interesele generale ale societății, într-un context socio-politic deosebit de complicat”, explicând, dacă mai era nevoie, și de ce:

Utilizarea unor expresii precum „sunteţi incompetenți, inculți, hoți, sunteți nişte mizerii ordinare” sau „faptele pe care le faceți de trădare, corupție, dosare la comandă” sunt de natură să lezeze grav reputația profesională a tuturor procurorilor, dar și independența sistemului judiciar în ansamblul său.

Secţia pentru procurori din cadrul CSM consideră că astfel de atitudini trebuie combătute cu orice ocazie, pentru a nu crea în rândul opiniei publice impresia că poziţiile adoptate de anumite persoane în social media exprimă adevărul, în realitate acestea exprimând opinii strict personale și instigând la nerespectarea legii și a unor norme minime de conviețuire socială, specifice societăților civilizate.

Lăsarea nesancționată a unor asemenea manifestări este de natură să afecteze reputația profesională a procurorilor și să creeze o imagine distorsionată în societate a activității pe care aceştia o desfăşoară.

Menționăm că procurorii, ca orice magistrați, sunt supuși rigorilor legii, iar activitatea de aplicare a legii poate crea nemulțumiri persoanelor față de care se desfășoară proceduri specifice”.

ANPC lovește din nou: nereguli șocante în Sun Plaza! Restaurante și hipermarketuri, prinse cu produse expirate, mizerie și gândaci

Cristian Popescu Piedone - Președinte ANPC
Cristian Popescu Piedone - Președinte ANPC

Românii au dreptul la siguranță alimentară! Sub dispoziția directă a Președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, un control de amploare desfășurat pe 20 februarie 2025 în Sun Plaza, Sector 4, a scos la iveală abateri grave în restaurante, fast-food-uri și supermarketuri. Ce s-a descoperit este absolut revoltător!

Inspectorii ANPC au verificat 24 de operatori economici, aplicând 33 de amenzi contravenționale în valoare totală de 398.000 lei și 2 avertismente. De asemenea, 9 unități au fost sancționate cu oprirea temporară a activității până la remedierea problemelor.

Cantități uriașe de produse neconforme retrase:
364 de produse (18.192 lei) – retrase temporar de la comercializare
486 kg de produse alimentare (28.587 lei) – retrase definitiv

Analize microbiologice și fizico-chimice au fost efectuate pentru produse suspecte, pentru a verifica dacă siguranța alimentară este respectată.


Restaurante și magazine din Sun Plaza – Mizerie, Produse Expirate și Igienă dezastruoasă!

Controlul ANPC a scos la iveală nereguli șocante, inclusiv:
🚨 Produse alimentare cu stare termică schimbată – risc major pentru sănătate
🚨 Depozitarea alimentelor direct pe paviment – încălcare gravă a normelor sanitare
🚨 Sisteme de ventilație pline de murdărie și impurități
🚨 Tăvi de coacere și ustensile de bucătărie acoperite de reziduuri arse
🚨 Echipamente frigorifice neigienizate, cu depuneri de gheață
🚨 Lipsa etichetelor în limba română pentru produsele alimentare
🚨 Mâncare expusă în spațiu deschis, neprotejată de praf și insecte

Aceste abateri sunt un pericol real pentru sănătatea consumatorilor, iar operatorii economici care au ignorat legea au fost sancționați drastic.


Lista Operatorilor Sancționați: Numere Mari, Probleme și Mai Mari!

🔴 Restaurante Fast-Food și Gelaterii:
Mesopotamia – Sos alb depozitat la temperatură neconformă, echipamente frigorifice murdare, storcător de fructe neigienizat (10.000 lei)
Dristor Kebab – Produse alimentare cu stare termică schimbată, chedere depreciate (10.000 lei)
KFC – Recipiente deteriorate, agregate frigorifice pline de murdărie, lipsa registrului de igienizare (5.000 lei)
Burger King – Lipsa Autorizației de Funcționare pentru 2025 (Avertisment)
Pizza Hut – Ventilație plină de impurități, grătare cu vopsea exfoliată, temperaturi incorecte de păstrare a alimentelor (8.000 lei)
Kungfu King – Produse păstrate în condiții improprii, ustensile de bucătărie neprofesionale, prezența gândacilor vii și morți în spațiile de depozitare (40.000 lei)
Cartofisserie – Hota plină de ulei ars, ustensile de bucătărie deformate, ulei uzat (5.000 lei)
Rustic – Preparatele calde și reci păstrate la temperaturi incorecte (10.000 lei)
Tasse de Café – Paviment murdar, mobilier degradat, lipsa informării despre alergeni în produsele alimentare (20.000 lei)
Starbucks – Produse păstrate în vitrine murdare, sifoane de podea neigienizate, mobilier uzat și deteriorat (30.000 lei)
Sushi Concept – Produse fără etichete de identificare, ingrediente păstrate în condiții improprii (10.000 lei)


🔴 Hipermarketuri și Supermarketuri:
Auchan România – Rastele și vitrine frigorifice neigienizate, ulei de prăjire suprautilizat, produse fără etichete în limba română (98.000 lei)
Mega Image – Produse depozitate în condiții neconforme, legume cu modificări organoleptice (30.000 lei)
România Hypermarche (Cora) – Produse expirate la raioanele de patiserie, gastronomie și măcelărie, temperaturi de păstrare incorecte, lipsa informațiilor de siguranță pentru produsele cosmetice și electrocasnice (75.000 lei)


Oprirea Activității pentru 9 Unități!

🔥 ANPC a dispus oprirea temporară a activității pentru mai multe restaurante și magazine din Sun Plaza, inclusiv:
🚫 Dristor Kebab
🚫 Moulind’Or
🚫 Strong Mind
🚫 Societatea de Dezvoltare Comercială Sun Plaza
🚫 Starbucks
🚫 Cora
🚫 City Taste Zoomserie
🚫 Kungfu King

Aceste unități nu vor putea funcționa până la remedierea completă a deficiențelor.


Cristian Popescu Piedone: „Vom continua aceste controale, indiferent cine este afectat!”

Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a transmis un mesaj ferm către operatorii economici care pun în pericol sănătatea românilor:

„Nu vom tolera astfel de abateri. Restaurantele și hipermarketurile trebuie să respecte legea și să ofere consumatorilor produse sigure. Românii trebuie să știe că au autorități care îi protejează. Vom continua aceste controale, indiferent cine este afectat!”


Concluzie: ANPC nu se oprește!

🚨 Sun Plaza, un focar de probleme grave în siguranța alimentară!
🚨 Restaurantele și hipermarketurile sancționate, activități suspendate!
🚨 ANPC promite controale continue pentru protecția consumatorilor!

Dacă aceste lanțuri mari de restaurante și magazine cred că pot continua să încalce legea, ANPC le demonstrează că acele vremuri s-au terminat.

Românii merită produse sigure și servicii de calitate – iar cine nu respectă asta va plăti prețul!

GALERIE FOTO: Nereguli grave descoperite de Președintele ANPC la mai multe rețele de magazine din domeniul retailului la nivel național

Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC, a transmis că a demarat un control operativ în incinta Mall AFI Cotroceni, sectorul 6, pentru a verifica respectarea legislației în vigoare de către operatorii economici ce activează în domeniul alimentației publice.

În cadrul acestui control, au fost inspectați 30 de operatori economici, fiind constatate o serie de neconformități grave, care pun în pericol siguranța și sănătatea consumatorilor.

Printre acestea se numără:

  • Prezența dăunătorilor în blocul alimentar;
  • Utilizarea de produse și proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentație publică;
  • Lipsa igienizării corespunzătoare a echipamentelor de expunere a produselor și a pavimentului;
  • Agregate frigorifice deteriorate;
  • Lipsa informării corecte în meniurile scurte și detaliate;
  • Produse cu data limită de consum depășită;
  • Produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;
  • Lipsa echipamentelor cu verificare metrologică.

Ca urmare a acestor constatări, ANPC a aplicat sancțiuni în valoare totală de 506.000 lei și a acordat 4 avertismente.

De asemenea, 348.2 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare pentru a preveni punerea în pericol a sănătății publice. În plus, operatorii economici care nu au remediat imediat neconformitățile au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea acestora.

Președintele ANPC a publicat lista operatorilor economici sancționați:

  •  1. ZOOMSERIE PLAZA S.R.L.
  •  2. OZKARDES SRL (Taksim)
  •  3. HANA GROUP PREMIUM SRL – SUSHI CONCEPT
  •  4. AMREST FOOD SRL (Burger King)
  •  5. REX CONCEPTS PLK ROMÂNIA SRL
  •  6. AL CAMINETTO DI AM SRL – SUSHI TORI
  •  7. CARTOFISSERIE S.A.
  •  8. RRL GELATO SRL
  •  9. MATTEO GRUP SRL – PIZZA BONITA
  •  10. ICE ROLL AND COFFE 3D SRL
  •  11. HAPPY TODAY SRL
  •  12. YUMM CORPORATION SRL
  •  13. KUNGFU KING SRL
  •  14. ART BURGER SRL – HESBURGER
  •  15. EVER TOGETHER SRL
  •  16. EUROGLASS GROUP SRL – The Corner
  •  17. AUCHAN ROMÂNIA SA

În cadrul controalelor efectuate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) din dispoziția Președintelui Cristian Popescu Piedone, au fost verificate mai multe rețele de magazine din domeniul retailului la nivel național, cu următoarele rezultate parțiale pentru primele trei zile ale controlului:

CAFFEROUR ROMÂNIA

  • 18 magazine verificate
  • 34 amenzi aplicate, în valoare de 236.000 lei
  • 2 opriri temporare a prestării de servicii
  • Opriri temporare produse în valoare de 3.703 lei
  • Opriri definitive produse în valoare de 22.436 lei

AUCHAN ROMÂNIA

  • 9 magazine verificate
  • 11 amenzi aplicate, în valoare de 110.000 lei
  • Opriri definitive produse în valoare de 4.493 lei
  • Opriri temporare produse în valoare de 4.809 lei

METRO CASH & CARRY

  • 1 magazin verificat
  • 2 amenzi aplicate, în valoare de 10.000 lei
  • Opriri definitive produse în valoare de 560 lei
  • Opriri temporare produse în valoare de 1.230 lei

PROFI ROM FOOD

  • 24 magazine verificate
  • 30 amenzi aplicate, în valoare de 154.000 lei
  • 2 opriri temporare a prestării de servicii
  • Opriri definitive produse în valoare de 3.600 lei
  • Opriri temporare produse în valoare de 547 lei

REWE ROMÂNIA

  • 31 magazine verificate
  • 10 amenzi aplicate, în valoare de 135.000 lei
  • 3 opriri temporare a prestării de servicii
  • Opriri definitive produse în valoare de 9.088 lei
  • Opriri temporare produse în valoare de 476 lei

KAUFLAND ROMÂNIA

  • 23 magazine verificate
  • 47 amenzi aplicate, în valoare de 399.000 lei
  • Opriri temporare produse în valoare de 11.480 lei
  • Opriri definitive produse în valoare de 14.343 lei

LIDL DISCOUNT

  • 33 magazine verificate
  • 27 amenzi aplicate, în valoare de 158.000 lei
  • 3 opriri temporare a prestării de servicii
  • Opriri temporare produse în valoare de 6.899 lei
  • Opriri definitive produse în valoare de 5.908 lei

MEGA IMAGE

  • 4 magazine verificate
  • 5 amenzi aplicate, în valoare de 24.000 lei, și un avertisment
  • Opriri definitive produse în valoare de 2.080 lei
  • Oprirea temporară a prestării de servicii în zona GASTRO pentru toate cele 4 magazine verificate.

Au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman o cantitate de 1531 kg.

În cadrul acțiunii de control, au fost prelevate produse pentru analize microbiologice și chimice de la operatorul economic MLS Invest Trading SRL ChopStix, incluzând preparate din carne de pui cu legume, pui cu bambus și alge wakame.

Totodată, au fost prelevate produse alimentare și de la operatorul economic Auchan România SA:

Carne de porc avem 266 kg, valoare 1281 lei, paste de tomate 155 bucăți -787 lei, pește 19,93 kg -1126 lei, gheață 12 kg -41,4 lei, conserve de pește 141 bucăți 459 lei, Textile 41 bucăți -149,28 lei, făină, orez, zahăr .

Produsele vor fi verificate din punct de vedere al siguranței alimentare în laboratoare acreditate și autorizate.

În urma verificării hipermarketului Auchan România SA, ANPC a constatat multiple neconformități, printre care:

  • Rastele neigienizate cu strat de arsură consistent și aderent
  • Ulei de prăjire cu grad ridicat de utilizare
  • Produse alimentare fără etichete de identificare și caracterizare
  • Nerespectarea temperaturilor de păstrare a preparatelor alimentare calde
  • Agregate frigorifice neigienizate
  • Prezența dăunătorilor
  • Produse electrice de joasă tensiune fără traduceri în limba română
  • Produse cosmetice fără avertismente și instrucțiuni în limba română

În urma acestor constatări, aproximativ 199,26 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 98.000 lei, iar măsurile de remediere a deficiențelor au fost impuse cu termene clare.

ANPC va continua monitorizarea și verificarea operatorilor economici pentru a asigura respectarea normelor sanitare și de siguranță alimentară, protejând astfel drepturile consumatorilor și asigurând un mediu sigur și sănătos pentru toți cetățenii.

Europarlamentar român, discurs elegant la adresa magistraților. Aceștia sunt „incompetenți, inculți, hoți, mizerii ordinare, satane de bolșevici”

O nouă ieșire „în decor” a liderei SOS, Diana Șoșoacă.

Doamna Șoșoacă nu se dezminte cu nicio ocazie și, indiferent de poziția pe care o ocupă – ca a fost parlamentar iar acum, europarlamentar – aruncă cu vorbe jignitoare și, pe alocuri, cu amenințări, la adresa politicienilor, dar și a magistraților.

Ieri, eurodeputata Diana Șoșoacă, lidera SOS România, a reacționat cu violență în limbaj după ce a aflat că poliția s-a autosesizat la scandalul pe care doamna l-a făcut, cu o zi în urmă, în sediul Curții Constituționale a României (CCR).

Şoşoacă a dat buzna, luni, la Curtea Constituţională, unde s-a certat cu secretarele că „nu ştiu unde e şeful lor”, şi anume judecătorul Attila Varga, după care a dat buzna în biroul lui Gheorghe Stan.

Având în vedere tot ce s-a întâmplat în această perioadă, cu lovitura de stat dată de CCR, am dori să ştim şi noi de ce pe salarii de 650 milioane de lei, aveţi un coleg care nu vine la servici, Marian Enache nu vine la servici, şi, încălcând întreaga Constituţie a României, judecaţi un om pentru delict de opinie, exact ca în perioada stalinistă şi sovietică. Luaţi bani degeaba, toată Curtea Constituţională.

Sunteţi una dintre cele mai corupte instituţii din România. (…) Vreau să ştiu şi eu dacă veţi anula hotărârea de interdicţie a candidaturii mele la Preşedinţia României”, i-a spus Şoşoacă lui Gheorghe Stan.

De aici, Parchetul General a deschis o anchetă, iar Diana Șoșoacă l-a atacat direct pe procurorul general al României, Alex Florența, jignindu-i totodată pe magistrați.

Totul a fost live pe Facebook, în timp ce lidera SOS era în aeroport: „Cum plec din țară, cum satanele astea de bolșevici fac niște nefăcute, crezând că mă sperie pe mine. Pe mine nu mă sperie nimeni, mă! Eu îl am pe Dumnezeu alături de mine și cu asta basta. (…) domnu procuror… ăsta-i Florența, nu? N-ați vrea dumneavoastră, înainte să mă căutați pe mine, să-i căutați ouăle lui Năstase? Alea pline de bani? (…) Să căutați Tezauru și să vedeți cine l-a ascuns tot în România, pentru a face un mare scandal?”, și-a început Șoșoacă discursul.

Nu pot să spun decât atât, și atenție ce vă spun: procurorii României, cu mici excepții, sunteți niște putori ordinare. Puteți să mă arestați!. (…) Va afla întreaga lume de ce mizerii ordinare sunteți! Sunteți incompetenți, sunteți inculți, sunteți hoți, sunteți niște prostituate intelectuale și juridice, sunteți niște mizerii ordinare, care ați distrus țara asta. (…)

S-a depus o reclamație la poliție? Păi fir-ar mămicuța voastră nenorocită care v-a făcut pe voi de ordinari, câte plângeri la poliție sunt depuse de către români?. Fir-ar mama voastră de nemernici și putori ordinare, plătite cu zeci de milioane de lei pe lună, sute de milioane de lei pe lună. Voi îmi faceți mie, reacționați la o plângere, a cui, mă, a celor mai nenorociți, nici măcar magistrați, așa ziși judecători de la CCR. Bă, voi sunteți precum vă e numele, CCR, adică de un mare rahat. (…)

Auzi, mă, Florențo, auzi, toți ăștia, procurorii de la Parchetul General, toate parchetele, vedea-te-aș înecat în ciorba lui Stan de la Curtea Constituțională. Sunteți niște mizerii ordinare, care ați distrus această țară. Sunt singurul om care are curajul să vă spună în față. Arestați-mă, mă, fac ceva pe voi. (…)

Auzi, mă, Marian Enache, băi, om de nimic, incultule juridic care faci pe președintele Curții Constituționale. (…) Băi, spelunci ordinare ce sunteți, de la CCR și de la Parchetul General și din toate parchetele, fac ceva pe voi, bă!”, a amenințat, cu eleganța sa consacrată, europarlamentarul.

În plus, Diana Șoșoacă a mai adus aminte și de un alt scandal în care este implicată, vizavi de modul în care îi aduce laude dictatorului Nicolae Ceaușescu:

Și apropo, mai faceți-mi astăzi un dosar: Nicolae Ceaușescu, erou național! Corneliu Zelea Codreanu, erou național! Mareșalul Antonescu, erou național! Na, mă, fir-ați ai dracu, trei dosare penale astăzi”.

În urmă cu câteva zile, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunța că a făcut un „denunț penal la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, condamnat pentru genocid”.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Șoșoacă, privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război”, prevăzută și pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002.

Reamintim că, în data de 11.02.2025, Diana Iovanovici Șoșoacă a avut o intervenție de aproximativ 1 minut și jumătate în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceaușescu, afirmând că: „Nimeni nu l-a egalat vreodată”.

Redăm mai jos transcrierea discursului, astfel cum a fost difuzat pe canalele media naționale și internaționale:

„Vorbiți aici (în plenul Parlamentului European, n.n.) pentru prima dată despre creștini, dar când am ridicat icoana în Plenul Parlamentului European, m-ați sancționat. Când am vorbit și am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acțiuni care au dus la crime în pandemie, din nou m-ați sancționat. Vorbiți acum să apărați creștinii.

Cum să apărați creștinii din țările arabe, când dumneavoastră acuzați toate țările arabe? Nu îi respectați, nu îi cunoașteți. Nici pe perși, nici pe arabi. Îi discreditați pe Trump, îl discreditați pe Putin, sunteți în război cu toată lumea.

Vreți strategii? Vă dau un sfat. Uitați-vă la politica lui Nicolae Ceaușescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă (subl.n.). A reușit să pună la aceeași masă Israelul și Palestina și a adus pacea în regiune.

De aceea Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, și de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen”, se preciza într-un comunicat de presă.

La acel moment, IICCMER avertiza că „astfel de manifestări nu trebuie privite ca simple exerciții de nostalgie sau ca o încercare inofensivă de rescriere a trecutului, ci ca simptome ale unei gândiri periculoase, care sfidează sacrificiile celor care au luptat pentru democrație. Într-o Europă construită pe lecțiile tragice ale totalitarismului, promovarea unor astfel de idei trebuie ferm sancționată, nu doar prin reacția societății civile, ci și printr-o atitudine responsabilă din partea instituțiilor europene și românești”.

Cristian Diaconescu: Rusia a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență, plus retragerea SUA din România și Estul Europei

sursă foto: Facebook Cristian Diaconescu

Fost candidat „curat” la prezidențiale și numit acum de Ilie Bolojan șef al cancelariei sale, Cristin Diaconescu a vorbit pe „șleau” despre situația în care se află țara noastră, în contextul discuțiilor dintre Rusia și Statele Unite ale Americii.

Dat fiind că Donald Trump a promis că va rezolva războiul declanșat de Rusia în Ucraina, acesta poartă discuții intense inclusiv cu oamenii lui Vladimir Putin, despre un soi de împărțire a sferelor de influență.

Cam aceasta s-ar putea traduce din declarațiile pe care Cristian Diaconescu le-a făcut aseară, la Antena 3. Discuția avea în centru negocierile SUA-Rusia, care s-au derulat la Riad.

Aici, delegația rusă a cerut o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România, însă „Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu.

E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americani. (…)

Atâta vreme cât concluzia părții americane este aceea că Rusia nu a dat semnale pentru o construcție pozitivă, din perspectiva solicitării Moscovei privind regimul de sancțiuni, SUA nu va ridica regimul de sancțiuni. Situația va evolua. (…)

Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997. Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții de securitate, urmând ca, privind situația din aceste zone, să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoașterea unei zone de influență a Rusiei.

Nu e interpretarea mea, e declarația lor. În egală măsură, evident, această proximitate a NATO ar fi din perspectiva Rusiei necesar a fi limitată cât se poate de mult pentru a-și rezolva problemele de adâncime strategică, adică ei să-și împingă sursa de amenințare, pentru că așa au consacrat-o în opinia publică. (…)

Am fost informați, are o relevanță din ce privește relevanța României. Le-am primit, nu le-am cerut noi. Statele Unite au refuzat, în acest moment. (…) Deschiderea privind Moscova e doar temporară, cum spun americanii, să avem în vedere că e un început și nu un sfârșit. Evident încetarea războiului în Ucraina ca să nu mai moară oameni e clar o soluție pe care și-o dorește toată lumea. Consecințele ulterioare nu se rezolvă într-o zi, într-o săptămână sau o lună.

America nu va periclita relația cu UE din perspectivă economică, strategică, de stabilitate, sunt multe cifre din acest punct de vedere în favoarea dezideratelor Rusiei, exclus. Să fim atenți la nuanțe. (…) Vor fi nuanțe care să genereze probleme pe termen scurt, dar nu se va pune această situație. Ceea ce va conta pentru că suntem într-o regiune relevantă, va fi să ne facem înțeleși partenerilor noștri, unii dintre ei fiind dincolo cu un ocean înre noi, în ce privește interesul din acest moment privind cooperarea și sprijinirea României pentru ca în condițiile în care acest lucru nu se întâmplă situația ulterioară să fie mult mai complicată, inclusiv pentru Washington, din punctul de vedere al unei expansiuni a Rusiei.

Deci, din acest punct de vedere, nu se pune problema unei alegeri de acest tip, dar se pune problema controlării dialogului, a înțelegerii anticipate care ar putea fi urmările. Sigur, se așteaptă de la România nu doar să se vorbească ci să se cunoască și niște stări de fapt. Insistăm și vom reuși să fim și la Washington, și în Europa și în Turcia și în Polonia. (…)

Poziția României e cât se poate de consecventă în condițiile în care vom avea un proiect comun european și euroatlantic care să fie incluziv pentu România. Din această perspectivă, suntem parte a dialogului, iar ultima care decide este Ucraina. Retorica publică nu ține cont de decizii, sunt mult diferențe dintre ce rezultă din declarații și care e contextul real.

E evident că așa cum și-a dorit din februarie 2022, Rusia nu poate desființa Ucraina, deci trebuie să existe o formulă tranzitorie. În Coreea e armistițiu de 40 de ani. Ce vreau să spun e că e greu de anticipat cum se va rezolva totul. Nu se poate, cât se poate de simplu spus, acorda unui stat nuclear valoarea de precedent prin atacarea unui alt stat și schimbarea frontierelor.

Retorica poate să aibă mai multe ținte, dar din punct de vedere al parcursului, Donald Trump a anunțat această deschidere către Rusia, a scos Moscova din blocajul diplomatic în care se afla, oferindu-i o oportunitate. Dacă Rusia nu va înțelege sau va intra în logica de escaladare pentrua obține mult mai mult, Trump va schimba atitudinea peste noapte”, a declarat Cristian Diaconescu pentru sursa citată.

Polițist din Mehedinți și un instructor auto, condamnați definitiv de instanță

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, dar și un instructor auto din acest județ, au fost condamnați împreună într-un dosar.

Hotărârea, pronunțată la Curtea de Apel Craiova, este definitivă, după ce judecătorii au respins „ca nefondate” „apelurile formulate de inculpaţii Mirigel Cristian Marian şi Bobia Gabriel”.

Faptele care au dus la condamnarea agentului de poliție și a instructorului auto au fost comise în urmă cu aproape 5 ani. Cauza a fost trimisă în instanță în decembrie 2021, ulterior ambii inculpați fiind găsiți vinovați – omul legii pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, iar instructorul pentru complicitate la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual și complicitate la uz de fals.

Pedepsele sunt diferite, pentru că, în timp ce condamnarea de 2 doi ani şi 5 cinci luni de închisoare aplicată agentului de poliție a fost suspendată, sentința instructorului auto a fost de 4 ani şi 5 luni închisoare, cu executare, pe considerentul că acesta era recidivist.

Condamnă pe inculpatul Mirigel Cristian Marian la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Aplică inculpatului Mirigel Cristian Marian, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Aplică inculpatului Mirigel Cristian Marian pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Cod penal, respectiv: a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

Constată că cele trei infracţiuni comise către inculpatul Mirigel Cristian Marian au fost săvârşite sub regulile concursului de infracţiuni. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 5 luni, reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse, urmând ca pedeapsa rezultantă finală să fie în cuantum de 2 ani şi 5 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani pentru inculpatul Mirigel Cristian Marian.

Pe durata termenului de supraveghere va obliga inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Drobeta-Turnu Severin sau Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți pe o perioadă de 90 zile.

Condamnă pe inculpatul Bobia Gabriel la pedeapsa de la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la abuz în serviciu. Aplică inculpatului Bobia Gabriel, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Aplică inculpatului Bobia Gabriel pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) Cod penal, respectiv: a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnă pe inculpatul Bobia Gabriel la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual. Condamnă pe inculpatul Bobia Gabriel la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals. Constată că infracţiunile comise de inculpatul Bobia Gabriel sunt săvârşite sub regulile concursului de infracţiuni. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă un spor de 5 luni reprezentând o treime din totalul celorlalte două pedepse, urmând ca pedeapsa rezultantă finală să fie în cuantum de 2 ani şi 5 luni închisoare.

Constată că cele trei infracţiuni din prezenta cauză comise de inculpatul Bobia Gabriel sunt concurente şi aflate în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 126/2017 din 28 iunie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 665/02.05.2018 a Curţii de Apel Craiova. Revocă suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 126/2017 din 28 iunie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 665/02.05.2018 a Curţii de Apel Craiova.

Adaugă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare aplicată în prezenta cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 126/2017 din 28 iunie 2017 a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 665/02.05.2018 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca inculpatul Bobia Gabriel să execute pedeapsa rezultantă finală de 4 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie”, se arăta în sentința Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, care a rămas definitivă.

Ancheta care a dus la acuzarea și mai apoi la condamnarea celor doi a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, actele de procedură penală fiind derulate de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți. Așa s-a stabilit că agentul de poliție își încălcase atribuțiile de serviciu pentru a-l „acoperi” pe instructorul auto, despre care se bănuia că era băut în momentul în care ieșise pe traseu cu elevii școlii de șoferi.

În data de 22 februarie 2020, în jurul orei 20.04, inculpatul agent de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic la intersecția DN56A cu DN6 (în localitatea Șimian, județul Mehedinți) un autoturism inscripționat cu însemnele unei școli de șoferi, ca urmarea a unei sesizări telefonice la SNUAU 112 cu privire la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

La momentul opririi, autoturismul era condus de o personă de sex feminin – elevă în procesul de instruire practică în vederea obținerii permisului de conducere, aceasta fiind însoțită de inculpatul instructor auto pe scaunul din dreapta față și de alte două persoane pe bancheta din spate.

Agentul de poliție a testat-o cu aparatul alcooltest doar pe eleva aflată la volan, nu și pe instructorul auto, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu stabilite prin lege.

Pentru a crea aparența de legalitate a activităților sale, în vederea acoperirii conduitei abuzive, contrare legii, agentul de poliție a printat rezultatul unui test (un bon) în care a consemnat în mod nereal că testarea cu aparatul alcooltest a instructorului auto a avut loc, înscrisul menționat fiind semnat de cel din urmă deși acesta cunoștea că atestă împrejurări nereale și că înscrisul va fi folosit de către polițist ulterior.

În continuare, polițistul a raportat pe cale ierarhică faptul că evenimentul semnalat prin SNUAU 112 nu se confirmă, întocmind și alte înscrisuri oficiale în care a consemnat aspecte nereale, respectiv împrejurarea că l-a testat cu aparatul alcooltest pe instructorul auto, atât într-un proces-verbal, cât și și raportul cu propunere de clasare a lucrării. Aceste înscrisuri le-a folosit (împreună cu bonurile printate ca urmare a testărilor efectuate cu aparatul alcooltest) pentru a clasa astfel lucrarea generală deschisă la nivelul postului de poliție cu privire la evenimentul semnalat prin SNUAU 112”, detaliază DGA.

Trump îl face praf pe Zelenski, Ciolacu forțat să plece, Sorosistii atacă, iar CCR schimbă regulile jocului: România, prinsă între haos și manipulare

Europa

Cineva TREBUIE să arunce prosopul! Ajunge! România a fost batjocorită suficient! Ne-au vândut, ne-au mințit, ne-au transformat într-o piață de desfacere, într-un teren de joacă pentru interesele marilor puteri, iar liderii noștri? Marionete de carton care doar execută ordine!

Astăzi e clar: nu mai avem guvern, nu mai avem opoziție, și parcă nu mai avem nici suveranitate! Totul e o piesă de teatru ieftină, iar noi suntem spectatorii proști care plătesc biletul cu taxe, cu scumpiri, cu umilință.

Macron habar n-are, dar România stă în genunchi la Paris

Securistul Petrov a zis-o clar despre summitul de la Paris: „Nu m-aș fi dus la așa ceva. L-am trimis pe Bolojan acolo să afle ce? Pentru că oricum Macron nu știe nimic.” Și ce credeți? Marinărașul pare să aibă dreptate!

Macron e un președinte slab, într-o țară care arde, care nu mai controlează străzile din propriile orașe, dar România continuă să se gudure pe lângă el ca un câine flămând. De ce? Pentru că suntem conduși de politicieni fără coloană vertebrală, care preferă să fie aplaudați la Bruxelles, decât să își apere țara.

Trump îi spune dictator lui Zelenski. Europa tremură. România ce face?

Cât timp în România suntem ocupați cu mizeriile de la București, în lume se întâmplă ceva cu adevărat uriaș. Donald Trump îl face praf pe Zelenski, spunând că este „un dictator fără alegeri” și că, dacă nu se mișcă repede, „nu va mai avea o țară”.

Și uite cum America începe să-și schimbe tonul, iar Europa, ca o domnișoară cu genuri, dar fără sex, face atac de panică. Atenție, oameni buni! Trump e la putere, s-a terminat cu ordinul de ascultare de la Bruxelles și Berlin. Rusia nu mai e „inamicul”, ci devine partener, iar România, prinsă la mijloc, nu are niciun plan. Pare că și de data asta vom fi de partea greșită a ușii!

În loc să avem o strategie proprie, în loc să ne asigurăm că România nu mai e doar un teritoriu de tranzit pentru interese străine, noi continuăm să ne comportăm ca niște slugi care cer aprobare.

Ciolacu, pe făraș – Sistemul își caută altă marionetă

Și în timp ce România se pregătește să fie sacrificată pe tabla de șah a marilor puteri, la București se joacă altă piesă de teatru. Ieftin. Ciolacu pare că e pe făraș.

Se zvonește că PSD îl împinge afară, iar el le-a comunicat deja primarilor că zilele lui sunt numărate. Ce urmează? Crin Antonescu!

Asta înseamnă un singur lucru: aceiași oameni, altă etichetă. Credeați că scăpați de băieții din spatele cortinei? Nici gând.

Soros iese la lumină. Propaganda și „dresajul” deontologilor ghiocei

Și ca tabloul să fie complet, mașinăria de spălare pe creier funcționează la turație maximă.

CTP și Cătălin Striblea (domnii, ca să fie corect, să nu fie incorect) au trecut la nivelul următor: acum trebuie să ni se bage pe gât că George Soros e „băiat bun”, iar noi suntem „proști” că nu înțelegem asta. Dar nu mai bine îi declarăm pe ei prea deștepți pentru noi?! Veninul cu care vorbesc cei doi despre ce NU e bine în societatea românească mă face să cred că și asta ar putea fi o formă de extremism. Dar NU la deontologii ghiocei!

Asta e faza finală a manipulării: când ți se spune în față că realitatea nu e așa cum o vezi tu, ci cum ți-o explică propaganda.

Cine îndrăznește să pună întrebări? E nebun.
Cine spune că există interese ascunse? E conspiraționist.
Cine vrea transparență? E extremist.

Dacă nu crezi ce-ți spune sistemul, înseamnă că trebuie să fii reeducat!

Diana Șoșoacă la Washington. E pe bune sau doar altă mutare pe tablă?

Și acum vine surpriza: Diana Șoșoacă merge la Washington pentru întâlniri cu oficiali americani. Ce se întâmplă aici?

Dacă e „anti-sistem”, de ce o primesc americanii?
Dacă e cu sistemul, de ce își face imagine de rebelă?
Sau poate se pregătește altă mutare?

Poate Washingtonul își caută altă voce care să preia nemulțumirea populară. Poate vor să creeze o opoziție de fațadă, care să controleze revolta românilor, dar fără să schimbe nimic cu adevărat.

Tot ce vedem acum nu e întâmplător. Se testează limitele românilor.

💥 Cât de mult pot fi manipulați?
💥 Cât de ușor pot fi controlați?
💥 Când o să explodeze cu adevărat?

Dacă nu ne trezim acum, România va deveni un permanent experiment. Ne vor pune orice reguli vor, ne vor lua orice drepturi vor, iar noi vom continua să stăm în genunchi.
Cine controlează România? Noi, românii, sau interesele din afară?
Mai avem conducători sau doar marionete care execută ordine?

Întrebarea nu e ce va face sistemul. Întrebarea e ce vom face noi?

ANPC – haos alimentar în AFI Cotroceni! Restaurantele și Auchan, prinse cu produse expirate și gândaci

Gandaci Auchan AFI Cotroceni

Situație revoltătoare în AFI Cotroceni! În urma unui control operativ de amploare, inspectorii ANPC au descoperit nereguli șocante în rândul operatorilor economici care activează în sectorul alimentației publice. Prezența dăunătorilor, produse expirate, igienizare precară și echipamente frigorifice defecte sunt doar câteva dintre problemele grave care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

AFI Cotroceni – un pericol pentru sănătatea publică

Sub dispoziția directă a Președintelui ANPC, Cristian Popescu Piedone, inspectorii au verificat 30 de operatori economici din cadrul centrului comercial AFI Cotroceni. Rezultatele sunt de-a dreptul alarmante:

  • Dăunători în bucătăriile restaurantelor
  • Produse expirate folosite în prepararea mâncării
  • Echipamente frigorifice neigienizate și defecte
  • Produse fără etichete de identificare și caracterizare
  • Informare înșelătoare în meniurile restaurantelor

În urma acestor încălcări flagrante, ANPC a aplicat sancțiuni în valoare totală de 506.000 lei și a emis 4 avertismente. Peste 348 kg de produse alimentare au fost retrase de la comercializare, pentru a preveni expunerea consumatorilor la pericole majore.

Restaurante celebre, prinse în nereguli grave

Lista operatorilor sancționați include nume sonore din industria HoReCa:

Burger King (AMREST FOOD SRL)
Hesburger (ART BURGER SRL)
Cartofisserie S.A.
Sushi Tori (AL CAMINETTO DI AM SRL)
Taksim (OZKARDES SRL)
Chopstix (MLS Invest Trading SRL)
The Corner (EUROGLASS GROUP SRL)
Auchan România SA

Aceste unități și-au suspendat activitatea temporar până la remedierea problemelor.

Auchan România, prins cu produse expirate și mizerie în depozite

Inspectorii ANPC nu s-au oprit doar la restaurantele din AFI Cotroceni. Hipermarketul Auchan România a fost supus unui control riguros, iar rezultatele sunt șocante:

  • Produse expirate pe rafturi
  • Rastele neigienizate, acoperite de un strat gros de arsură și grăsime
  • Ulei de prăjire folosit peste limitele admise
  • Produse electrice și cosmetice fără etichete în limba română
  • Prezența dăunătorilor în spațiile de depozitare

Ca urmare a acestor abateri grave, 199 kg de produse au fost retrase de la vânzare, iar Auchan a fost amendat cu 98.000 de lei.

Piedone: „Nu vom tolera batjocura față de consumatori”

În urma acestor descoperiri revoltătoare, Cristian Popescu Piedone a transmis un mesaj clar:

„ANPC va continua să monitorizeze și să verifice fiecare operator economic care pune în pericol sănătatea românilor. Nu vom tolera abateri care pun în pericol siguranța publică. Așa cum supermarketurile și restaurantele cer respect din partea consumatorilor, așa trebuie să ofere și ele respect, respectând legea!”

ANPC promite noi controale și sancțiuni drastice

Acțiunile ANPC nu se vor opri aici. Restaurante, supermarketuri și lanțuri de retail vor fi supuse unor controale riguroase pentru a asigura respectarea normelor sanitare și protejarea consumatorilor.

România nu mai este un teren de joacă pentru marii retaileri și lanțurile de fast-food! ANPC arată că legea trebuie respectată, iar cei care refuză să o facă vor fi sancționați drastic!

Crin Antonescu, planuri: „Dacă aș fi președinte…”

Sursa: Facebook

Candidatul coaliției de guvernare PSD&PNL&UDMR+minorități are planuri pentru când va fi președinte, dacă ar fi.

Crin Antonescu preia parte din discursul extremisto-suveranist vizavi de mândria de a fi român și asigură că, în calitate de șef al statului, ar cere socoteală celor care știrbesc acest ideal.

Ieri, Crin Antonescu a fost întrebat ce ar face în primul și în primul rând, dacă ar fi președintele României. Ei bine, Antonescu a răspuns că… ar vorbi la telefon.

Lăsând glumele la o parte, Crin Antonescu a precizat că primul lucru pe care l-ar face ar fi să-l sune pe Elon Musk, având în vedere ultimele postări ale acestuia din urmă.

Am văzut o postare a domnului Elon Musk despre România, în care spune că merită să fie suverană. Dacă aș fi președinte, primul lucru pe care l-aș face ar fi să-l sun și i-aș spune că da, România merită să fie suverană, că este suverană din 1877, dacă domnia sa nu știe, că este un stat unitar din 1918, dacă domnia sa nu știe și că deci, sub acest aspect, mulțumim, n-avem nevoie de nimic.

Adică suntem un stat suveran demult, suveranitatea este consacrată de Constituția României în vigoare și de tratatele internaționale și sigur că acest lucru este ca urmare a meritelor pe care această națiune le-a avut, a sacrificiilor pe care această națiune le-a făcut pentru a dobândi această suveranitate. Nu e nevoie să ni-l dea cineva prin Twitter”, a explicat Crin Antonescu, potrivit Agerpres.

Miliardarul Elon Musk, liderul Comisiei pentru eficiență guvernamentală din SUA (DOGE) și unul dintre cei mai influenți susținători ai președintelui american Donald Trump, a preluat o postare a paginii Inevitable West care anunța „BREAKING: Călin Georgescu anunță că, în prima zi ca președinte, va interzice întreaga rețea Soros în România”, cu mențiunea proprie că „România își merită propria suveranitate”.

Ce a zis Călin Georgescu? Ca de obicei, a făcut afirmații fără a aduce și probe în sprijin. Nu că ar conta pentru adepții săi: „Din punctul meu de vedere, în prima zi oficială, toată rețeaua Soros va fi interzisă personal de către mine. (…) Se cunosc, îi știm deja”.

De altfel, postarea lui Musk vine la doar câteva zile distanță de atacul vicepreședintelui american JD Vance la adresa României, care, prezent la conferința de securitate de la Munchen, a declarat că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unor „suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3 ° C
3.3 °
2.7 °
94 %
8.2kmh
100 %
mie
6 °
J
2 °
vin
3 °
S
4 °
D
3 °

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...

Președintele Nicușor Dan a revenit în țară și anunță că a citit sesizările primite din partea magistraților, așa cum au fost transmise după documentarul...