17.5 C
București
sâmbătă, 20 iunie 2026
Acasă Blog Pagina 65

Șase dosare penale în urma protestelor de duminică; un bărbat reținut după ce a blocat A1

Nu mai puțin de șase dosare penale în urma protestelor din Piața Victoriei și de pe Autostrada A1. În același timp, polițiștii l-au ridicat și reținut pe un bărbat care blocase A1 București – Râmnicu Vâlcea.

Duminică au fost proteste în Piața Victoriei împotriva Guvernului Bolojan, fiind totodată manifestații și pe Autostrada A1.

Pe autostradă, șoferii a două camioane au blocat pentru câteva zeci de minute traficul, pe sensul Pitești – București, unul dinte ei s-a urcat pe cabină și a fluturat steagul tricolor. Iar astăzi, Poliția Română a transmis că un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost reținut.

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, la kilometrul 19, două ansambluri rutiere au rămas imobilizate pe benzile de rulare, în semn de protest.

Ajunși la fața locului, polițiștii au luat măsura devierii traficului rutier, de la kilometrul 23 al autostrăzii, către localitatea Bolintin-Deal, județul Giurgiu.

La scurt timp, cele două autotrenuri, ale căror conducători auto ar fi fost implicați în manifestația de protest, au fost extrase pe bandă de urgență. Astfel, traficul a fost reluat pe ambele benzi”, transmitea IGPR.

Pe de altă parte, polițiștii și jandarmii au întocmit șase dosare penale pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, fiind aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 72.942 de lei.

Dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului adunării publice, pentru nerespectarea locului și perimetrului destinat adunării publice”, se precizează într-un comunicat, citat de Agerpres.

Însă au fost efectuate verificări și în ceea ce privește protestele din fața guvernului – pentru identificarea și luarea măsurilor legale împotriva altor persoane care au provocat forțele de ordine, au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, au blocat căile de comunicație și au incitat la violență.

Masa de manifestanți a încercat în repetate rânduri să provoace dispozitivele de jandarmerie. Au blocat carosabilul pe bulevardul Kiseleff deja a doua oară.

Au venit cu o mașină încărcată la maximum cu saci cu cartofi pentru a-i distribui gratuit către manifestanți, lucru care poate prezenta un pericol asupra mulțimii pentru că pot fi aruncați atât asupra jandarmilor, cât și asupra celorlalți participanți.

De asemenea, în momentul în care jandarmii au încercat să oprească manifestanții de la blocarea carosabilului, întâi prin elemente de dialog, ulterior prin întregul dispozitiv, jandarmii au fost ultragiați și în acest moment menționăm faptul că Jandarmeria nu a folosit forța sau mijloacele din dotare și nu avem jandarmi răniți, însă se conturează câteva elemente ale infracțiunii de ultraj”, a precizat ieri purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, potrivit aceleiași surse.

Fifor critică Guvernul din care face parte, ca social democrat

Sursa: Facebook

Momentul în care PSD își va asuma măsurile de austeritate asumate de Guvernul Bolojan pare departe. Nu puțini sunt social democrații care se dezic de deciziile luate la nivelul guvernului din care fac parte și în care au inclusiv miniștri.

Iar una dintre vocile social democrate este și un fost ministru, Mihai Fifor, devenit tot mai vocal în ultima vreme.

De ceva vreme, social democrații au fost luați cu totul prin surprindere de măsurile pe care le-a luat sau urmează să le ia Guvernul Bolojan. Măsuri care, teoretic cel puțin, au fost discutate și agreate de partenerii pro-europeni ai coaliției de guvernare, printre care și… PSD.

În weekend, cel care conduce PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a transmis că programul „Anghel Saligny”, unul „vital” pentru comunitățile locale, este blocat de la Guvern, „în numele eternei cruciade împotriva deficitului bugetar”.

Iar susținerile nu au fost făcute pe la „colțuri” sau într-un cadru intim, al Guvernului Bolojan, format din reprezentanți PSD, PNL, USR, UDMR și minorități. Fifor și-a asumat criticile în mod public, pe pagina sa de Facebook, acolo unde a strâns peste 500 de reacții, un pic peste 190 de comentarii și câteva distribuiri.

Premierul anunță în pachetul al doilea reducerea fondurilor pentru „Anghel Saligny”. Un program vital pentru comunitățile locale – blocat de la guvern, în numele eternei cruciade împotriva deficitului bugetar.

Nu blocați dezvoltarea comunităților! Nu distrugeți viitorul copiilor noștri! Lăsați comunitățile în pace! Guvernul a decis ca doar proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare să mai primească finanțare.

Restul – adică mii de investiții esențiale pentru localitățile mici și mijlocii – vor fi amânate pe termen nedeterminat. Nu se mai pot asigura bani pentru toate investițiile, spune Guvernul. Așa arată, în realitate, „reforma” din administrație.

„Anghel Saligny” nu e doar un program. Este coloana vertebrală a dezvoltării locale. Înseamnă apă, canalizare, drumuri, alimentare cu gaz, școli, grădinițe. Înseamnă o economie în mișcare, locuri de muncă, firme care lucrează, salarii plătite.

România nu înseamnă doar urbanul mare. România reală înseamnă sate și comune care încă se luptă cu drumuri neasfaltate, cu lipsa rețelelor de apă, canalizare și gaz. România reală înseamnă comunități îmbătrânite, depopulate, care au nevoie de o ultimă șansă la dezvoltare. O șansă care acum e pusă în pericol.

România nu se construiește doar cu PNRR sau din birourile de la București. Se construiește de jos în sus – prin muncă, seriozitate și administrații locale implicate. Nu poți construi nimic durabil doar cu tăieri și taxe mai mari.

Fără investiții, fără lucrări, fără încredere – România se blochează. Ați mai testat asta în 2010!!! Opriți-vă. Regândiți. Ascultați România reală. Nu o abandonați din nou. Lăsați-o să trăiască. Lăsați-o să se dezvolte”, scrie Mihai Fifor.

Evaziune fiscală cu autoturisme second-hand; 7 administratori, plasați sub control judiciar

Foto: Economica.net
Foto: Economica.net

Șapte persoane, administratori ai unor societăți comerciale, au fost plasate sub control judiciar într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care prejudiciul reținut este de ordinul a milioane de lei.

Inculpații sunt acuzați de evaziune fiscală, infracțiune comisă în decursul a mai multor ani, sub „paravanul” comercializării de autoturisme second-hand.

Procurorii spun însă că inculpații aveau drept scop nu doar comercializarea de autoturisme, ci și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.

Și, pentru a proba acuzațiile, procurorii au dispus ca poliţiştii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice să efectueze 10 percheziţii domiciliare în și în județele Ilfov și Galați.

Astfel, au fost identificate și ridicate nu doar documente și înscrisuri, ci și sume de bani, respectiv 327.500 lei, 87.720 euro, 1.570 lire, aproximativ 300 grame de aur, 18 ceasuri de lux, precum și o cutie de artificii 390 focuri cu privire la care există suspiciunea că sunt interzise la deținere, 2 grame de plante susceptibile de a fi substanțe stupefiante, plus 59 parfumuri despre care există suspiciune că sunt contrafăcute.

Așa au ajuns cei 7 administratori să fie acuzați de evaziune fiscală și să fie plasați sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În plus, procurorii au dispus sechestru și poprire până la concurența sumei totale de 47.148.055,56 lei, care reprezintă obligație fiscală principală și aceesorie).

În sarcina celor 7 persoane fizice s-a reținut faptul că, în perioada 25.04.2017 – 25.03.2018, în calitate de administratori în fapt ai unei societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, au omis să evidențieze în declarațiile fiscale veniturile în cuantum total de 24.918.610,49 lei, ce provin din comercializarea pe teritoriul național a autoturismelor secound-hand achiziționate intracomunitar de către societate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 4.760.677,51 lei, din care 4.734.535,99 lei reprezentând TVA de plată și 26.141,52 lei reprezentând impozit pe profit.

De asemenea, în perioada 25.04.2017 – 25.03.2018, în calitate de administratori în fapt ai unei alte societăți, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, au omis să evidențieze în declarațiile fiscale veniturile în cuantum total de 14.923.245,96 lei, ce provin din comercializarea pe teritoriul național a autoturismelor secound-hand achiziționate intracomunitar de către societate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum total de 2.853.661,68 lei, din care 2.835.416,73 lei reprezentând TVA de plată și 18.244,95 lei reprezentând impozit pe profit”, detaliază procurorii bucureșteni.

Dumitru Dragoș „Dadu”, campionul de motociclism viteză la 15 ani: De la pistele MotoRC la WorldSBK, cu un wild card de excepție

Dumitru Dragoș Dadu - Foto arhiva personală

Performanță la cel mai înalt nivel: Dumitru Dragoș, campion MotoRC la 13 și 14 ani

Născut la București, Dumitru Dragoș evoluează în prezent alături de echipa RT#6. Dumitru Dragoș și-a descoperit pasiunea pentru motociclism la doar 11 ani, atunci când tatăl său l-a provocat să încerce pentru prima dată o motocicletă. De la primele ture într-o parcare de lângă București, Dadu a trecut rapid la performanță. În 2023, a debutat în competiții oficiale la clasa CFMOTO din cadrul campionatului MotoRC și a câștigat titlul de campion încă din primul an.

Confirmarea valorii nu a întârziat să apară: în 2024, Dadu a devenit din nou campion MotoRC la clasa CFMOTO și vicecampion național la aceeași categorie. A urmat o nouă reușită – titlul de campion național la clasa SSP300, obținut cu două etape înainte de finalul sezonului, iar acum își dorește să ajungă campion balcanic. Aceste rezultate îl poziționează ca unul dintre cei mai valoroși juniori ai motorsportului românesc.

Dumitru Dragoș Dadu și antrenorul Răzvan Teodorescu – Foto arhiva personală

Wild card la Yamaha bLU cRU R3 World Cup – ce înseamnă această realizare?

În lumea motorsportului, un wild card este un privilegiu rar: permite unui sportiv talentat să participe, pentru o etapă, într-o competiție internațională de top, chiar dacă nu face parte din grila completă a sezonului. Pentru Dumitru Dragoș, această șansă a venit în iulie 2025, la etapa de pe Balaton Park, Ungaria, în cadrul Yamaha bLU cRU R3 World Cup, organizată sub egida WorldSBK – unul dintre cele mai prestigioase campionate mondiale de motociclism viteză.

Accesul la această competiție a fost posibil datorită sprijinului italianului Marco Agostini, mecanic de top în WorldSBK și Moto2, care pregătește motociclete la nivel internațional. Marco nu este doar tehnician, ci un veritabil mentor pentru Dadu. Inițial, planul era participarea la o etapă din campionatul italian CIV – R3 Cup, însă datorită profesionalismului și relațiilor lui Agostini, Dadu a primit o invitație directă în bLU cRU R3 World Cup, printre cei mai rapizi piloți juniori din lume.

„Pentru mine, a fost un vis devenit realitate”, spune Dadu. „Nu mi-am imaginat vreodată că la 15 ani voi ajunge să concurez într-un campionat mondial, alături de cei mai buni.”

Dumitru Dragoș Dadu – Foto arhiva personală

De la accident la podium: povestea unui sportiv care nu renunță

Parcursul lui Dumitru Dragoș nu a fost lipsit de obstacole. În 2024, la o etapă din Grecia, un accident de tip „highside” i-a pus la încercare curajul și determinarea. Din fericire, a scăpat fără urmări serioase, iar motocicleta a putut fi reparată rapid. Astfel de momente nu l-au descurajat, ci l-au motivat să devină mai bun, să se concentreze pe antrenamente, tehnică și mentalitate de campion.

Dadu îmbină pregătirea fizică la sală cu pasiunea pentru informatică și fizică, știind că în motorsport, cunoașterea tehnică este la fel de importantă ca talentul și antrenamentul. Timpul liber îl împarte între antrenamente, ieșiri cu prietenii și studiu, menținând un echilibru care îl ajută să crească nu doar ca sportiv, ci și ca om.


Motociclismul de viteză în România: un model pentru tânăra generație

Prin rezultatele sale, Dumitru Dragoș devine un exemplu pentru tinerii care aspiră la performanță în motorsport. Sprijinul familiei, profesionalismul echipei RT#6 și colaborarea cu experți precum Marco Agostini au transformat pasiunea într-o carieră promițătoare. Ceea ce pentru mulți pare un vis greu de atins, Dadu a demonstrat că poate fi realitate prin muncă, disciplină și curaj.

În 2025, cu titluri naționale și internaționale la activ, Dadu rămâne concentrat pe obiectivul principal: să devină tot mai bun, să reprezinte România la cel mai înalt nivel și să inspire următoarea generație de campioni.

______________________________________________________________________________________________________________

Elite Performance: Dumitru Dragoș – Romania’s Rising Star in Motorcycle Racing, Wild Card in WorldSBK at Only 15

At just 15 years old, Dumitru Dragoș—known in the paddock as “Dadu”—is redefining what’s possible for junior riders from Eastern Europe. His rapid rise from local parking lots in Bucharest to the fiercely competitive tracks of international championships stands as proof that talent, determination, and world-class mentorship can overcome any boundary.


The Making of a Champion: From Bucharest to the National Podium

Born in Romania’s capital and trained by the professional RT#6 racing team, Dadu’s journey started at age 11 with a simple question from his father: “Do you want to try riding a motorcycle?” Within just a few years, that curiosity led him to the top of the MotoRC championship’s CFMOTO class, where he claimed the title in his very first season—an extraordinary feat for any rider, let alone one so young.

2024 brought even more confirmation of his abilities: another MotoRC championship, a national vice-champion title, and, in the highly competitive SSP300 class, the national champion crown secured with two rounds to spare. This season, Dadu is also fighting for the Balkan champion title—a goal that now seems within his reach. These results underline his status as one of Romania’s most accomplished junior racers and a true prospect for international success.


A Wild Card Dream: Competing on the World Stage in Yamaha bLU cRU R3 World Cup

In global motorsport, a “wild card” entry is a rare opportunity, reserved for the most promising young talents. It means a rider—often without the full season behind them—earns the chance to race against the world’s elite in an official championship round.

For Dadu, this honor came in July 2025 at the prestigious Balaton Park, Hungary, round of the Yamaha bLU cRU R3 World Cup, run as part of the legendary WorldSBK program. For any young athlete, it’s a career milestone; for a 15-year-old Romanian, it’s a testament to both personal and national progress in the sport.

Behind the scenes is Italian mechanic Marco Agostini, a renowned technician in both WorldSBK and Moto2. Marco not only prepares Dadu’s bikes to world standards, but also acted as his mentor and advocate. What began as a plan to race in Italy’s CIV R3 Cup became a life-changing opportunity: thanks to Marco’s professional network and belief in Dadu’s potential, a wild card spot in the global Yamaha bLU cRU R3 World Cup became reality.

“For me, it truly was a dream come true,” Dadu explains. “To compete at a world championship level at 15, alongside the fastest young riders from all over the globe—it’s an experience I never dared to imagine.”


Resilience: From Setbacks to Success

Dadu’s journey hasn’t been without its challenges. In 2024, a highside crash during a Greek round tested his determination and courage. He escaped unharmed, and the episode only strengthened his resolve—illustrating the resilience and mental strength needed at the top of international motorsport.

Beyond the racetrack, Dadu is passionate about computer science and physics—disciplines that help him understand the mechanics and dynamics that give him an edge on the bike. His daily routine is a blend of rigorous physical training, academic curiosity, and time spent with friends—an example of the well-rounded development that sets apart the champions of tomorrow.


A New Role Model for Young Racers in Eastern Europe

Dumitru Dragoș is more than a champion; he’s become a symbol of what young athletes from emerging motorsport nations can achieve. His journey, supported by a dedicated family, a professional Romanian team, and world-class mentors like Marco Agostini, shows that global success is within reach with hard work, discipline, and the right support system.

Now, with both national and international titles to his name, Dadu stays focused on constant improvement and aims to represent Romania with honor at the highest level. His story inspires not only aspiring racers at home, but also reminds the international paddock that real talent knows no borders.

‘Nea Ilie și lupta demnității la Centrul de zi Alzheimer din Sectorul 1: Când bătrânețea nu mai înseamnă singurătate

DGASPC Sector 1 - Centrul de zi alzheimer

Într-un București prea grăbit să-și mai privească bătrânii, există totuși locuri unde demnitatea vârstei a treia este mai mult decât un slogan. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 (DGASPC S1) și-a asumat, discret, dar hotărât, misiunea de a nu-i lăsa pe seniori pradă uitării. Printre nenumăratele sale servicii sociale, un reper de umanitate și inovație s-a conturat: Centrul de Zi Alzheimer, un adevărat laborator de speranță pentru cei ce se luptă cu una dintre cele mai nemiloase boli ale bătrâneții.

Un centru pentru memorie, viață și speranță

Coordonat de Helene Radu, un profesionist cu vocație și tact, Centrul de Zi Alzheimer din Sectorul 1 nu este un azil clasic, ci o poartă către normalitate pentru cei diagnosticați cu demență sau alte tulburări cognitive. Aici, fiecare beneficiar găsește sprijin medical, psihologic, activități cognitive, fizioterapie și mai ales comunitate – un colac de salvare real într-o lume în care prea des bătrânețea se traduce prin izolare.

Helene Radu știe că fiecare poveste contează, iar fiecare zi la centru e o victorie în lupta cu boala. Sub îndrumarea ei și a echipei, seniorii primesc consiliere, participă la exerciții menite să le păstreze mintea trează, se bucură de socializare, de activități recreative și, nu în ultimul rând, de respectul pe care îl merită după o viață de muncă. Pentru mulți, drumul până aici a fost presărat cu singurătate, nesiguranță și teamă. Dar la Centrul Alzheimer din S1, bătrânețea capătă sens și valoare.

Alzheimerul – boala care fură identități

Boala Alzheimer nu este doar o provocare medicală, ci și una socială. Această formă de demență, care afectează milioane de oameni anual la nivel global (inclusiv zeci de mii de români), înseamnă pierderea lentă a memoriei, a orientării, a sinelui. În România, statisticile arată o creștere continuă a cazurilor, pe fondul îmbătrânirii populației. Pentru cei afectați, fiecare zi poate fi o bătălie cu uitarea, iar pentru familii – un maraton al răbdării și compasiunii.

De aceea, existența unui centru specializat ca cel din Sectorul 1 devine vitală. Sprijinul specializat înseamnă mai mult decât tratament: este o luptă pentru demnitate, pentru păstrarea unui sens, pentru a-i ajuta pe seniori să rămână, atât cât se poate, ei înșiși. Consilierea psihologică, logopedia, activitățile cognitive moderne și sprijinul unei echipe dedicate fac diferența între abandon și speranță.

Nea Ilie – povestea unui erou discret

Printre beneficiarii acestui centru se numără și ‘nea Ilie, 92 de ani, fost jurnalist și om al administrației, un simbol al demnității tăcute. Locuiește pe Ion Mihalache, într-un apartament plin de cărți și amintiri. Deși boala îi încearcă trupul, mintea și umorul îi rămân la fel de vii. ‘Nea Ilie nu acceptă să fie victima neputinței – își dorește independență, participă activ la activitățile centrului, aduce optimism în jur și inspiră pe toți cei care îl cunosc.

Fost condeier la „România liberă” și „Teleormanul”, Ilie a dus mereu lupta pentru adevăr, corectitudine și bun simț. Știe ce înseamnă să nu alergi după senzațional, ci să cauți sensul din spatele fiecărei întâmplări. Știe să asculte, să întrebe, să lumineze încăperi cu vorba și cu prezența lui caldă. Acum, la 92 de ani, rămâne un model nu doar pentru colegii de generație, ci și pentru tinerii care trec prea repede prin viață fără să observe detaliile care contează.

Își păstrează umorul, privește lumea cu luciditate, ajută cât poate și pe alții și, mai ales, se simte „viu”. La Centrul Alzheimer din S1, Ilie a găsit nu doar sprijin specializat, ci și o nouă familie – oameni care îl respectă, îl provoacă, îl admiră. Prin el, centrul capătă chip, iar lupta cu boala devine mai ușoară pentru toți.

O lecție pentru întreaga comunitate

Asemenea locuri și asemenea oameni sunt dovada că bătrânețea nu trebuie să însemne izolare sau abandon. Prin DGASPC S1 și Centrul Alzheimer, comunitatea dă înapoi puțin din ceea ce seniorii au oferit zeci de ani: grijă, educație, sprijin. E o dovadă că statul, când e condus cu minte și inimă, poate face diferența acolo unde contează cel mai mult.

Pentru Ilie și pentru ceilalți ca el, fiecare zi la centru nu e doar o nouă bătălie câștigată împotriva uitării, ci și o reamintire a valorii pe care o aduce vârsta și experiența. Ei nu cer milă, ci respect. Nu caută aplauze, ci sens. Într-o lume care uită repede, centrul și oamenii ca Ilie țin aprinsă flacăra memoriei colective.

La mulți ani, ‘nea Ilie!

Mâine este Sfântul Ilie. E ziua lui, dar și a tuturor celor care poartă cu demnitate acest nume. Să-i urăm „La mulți ani!” nu doar ca pe o formalitate, ci ca pe o recunoaștere a rezistenței, a umorului, a forței de a merge mai departe, indiferent de încercări.

Într-o societate care încă își caută reperele, poveștile ca ale lui ‘nea Ilie – și locurile ca Centrul Alzheimer din Sectorul 1 – sunt dovada că speranța nu moare niciodată. Ba din contră: devine model.

Piedone, noi controale pe litoral: alimente expirate, bucătării murdare și pline de gândaci

Continuă controalele pe litoral, unde comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, conduși de Cristian Popescu Piedone, sunt departe de a pune punct acțiunilor.

Nu pentru că nu au „ce face” în alte zone, ci pentru că aici, în plin sezon estival, neregulile care pun în pericol sănătatea consumatorilor sunt la tot pasul.

Ieri, ANPC a suspendat temporar activitatea a 9 societăți, fiind verificate restaurante, hoteluri, pensiuni și parcuri de distracții din stațiunile de la malul mării. Măsura de suspendare a fost luată pe o perioadă cuprinsă între 0 și 6 luni, în funcție de deficiențe.

Iar deficiențele au fost sintetizate într-o postare chiar de către președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone: gândaci, mizerie, mucegai, alimente alterate și condiții improprii de depozitare a mărfii, de congelare, temperată improprie de păstrare a alimentelor sau frigidere în care erau păstrate.

La unii agenți economici, „a înflorit” salcâmul în bucătărie. La alții, se miră și proprietarul ce mizerie poate să aibă în blocul alimentar. Nici joi, 17 iulie, lucrurile nu au stat altfel ca în restul zilelor de control.

Aceeași mizerie, aceleași alimente expirate sau bucătării murdare și pline de gândaci au fost tabloul unei noi zile de control pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor”, se arată în postare.

În postare se detaliază totodată și societățile cu activitate sistată temporar:: ARES STAR SRL – Autoservire Cristal Eforie Nord, marfă retrasă pentru distrugere 45kg/ 3.359lei, un avertisment și amendă 15.000 lei; II MAMUT GHIULNAR Costinești, HOTEL OBELISC SRL Costinești, UGUI AVM SRL- Turkish Grill Venus, marfă retrasă pentru distrugere 14kg/667,5 lei, amendă 15.000 lei; SOLARIS SRL- Mangalia/ Venus/ Saturn; NADKYA PUB SRL- Mangalia, marfă retrasă pentru distrugere 12.270kg/637,57 lei, amendă 10.000 lei; MERCUR SRL- Mangalia, 50kg/ 2643,5 lei, amendă 20.000 lei; VERNICOL ACTIV SRL- Autoservire AYLIN Venus, marfă retrasă pentru distrugere 244,6 kg/6679,5 lei și amendă 10.000 lei; DISCO DUNĂREA SRL – Vama Veche/2 Mai.

Totodată, o precizare este și aceea că au mai fost sancționate și alte societăți „prestatoare de servicii similare, care au scăpat fără să le fie oprită activitatea. SC EVOMAR TRADITIONAL (TERASA ARDELENEASCĂ), Eforie Nord, s-au confiscat 45 KG/ 5361 LEI, s-a dat un avertisment și o amendă de 15.000 lei. SC RYAYA SKY SRL Saturn, unde s-au confiscat 67 kg/1.114 lei de marfă și s-a dat o amendă de 8.000 lei (nu a putut prezenta autorizația de funcționare)”.

Furtună în București: o femeie a murit și două persoane au fost rănite

Sursa: Facebook

Zi încărcată pentru pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în urma furtunii de ieri din București și din împrejurimi.

Aceasta după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod roșu, pentru Municipiul București și județul Ilfov, furtuna cauzând probleme serioase.

Vântul a spulberat efectiv copaci în Capitală, ceea ce a dus la necesitatea intervenirii în sute de situații de urgență. Astfel, conform IGSU, s-a intervenit pentru evacuarea apei din 3 case, 49 curți, 11 beciuri/subsoluri (1 agent economic) și de pe 1 stradă, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a 83 imobile (2 instituții publice), precum și pentru degajarea a 24 stâlpi de electricitate și a 555 copaci prăbușiți pe carosabil.

În urma acestor situații, 186 de autoturisme au fost avariate, mai precizează IGSU. Pompierii au gestionat în Capitală 388 de intervenții în urma cărora au fost degajați 359 de copaci, iar alte 130 de intervenții au fost gestionate în Ilfov, cele mai multe fiind în Otopeni (35 cazuri), Mogoșoaia (21 cazuri), Ștefănești (18 cazuri) și Voluntari (17 cazuri).

Au fost avariate 153 de autoturisme, o femeie din Otopeni a murit iar două persoane au fost rănite, după ce au fost lovite de crengi sau copaci căzuți din cauza vântului puternic.

Victimele au fost evaluate medical la fața locului și transportate ulterior la spital, conștiente (…) Datorită efortului susținut al pompierilor ISUBIF, pe parcursul nopții, au fost soluționate cele mai multe din solicitările primite din partea cetățenilor, referitoare la copacii căzuți pe carosabil sau autoturisme”, a transmis ISU – București Ilfov.

Problemele nu s-au terminat, pentru că și în prezent sunt în desfășurare acțiuni în Capitală, în Mogoșoaia, Voluntari și în Buftea, pentru degajarea copacilor căzuți fie pe carosabil, fie pe autoturisme sau fire electrice.

În urmă cu o oră, IGSU transmitea că „efecte semnificative au fost înregistrate în localitatea Otopeni (județul Ilfov), unde o femeie în vârstă de 49 de ani, aflată în locuința sa de la etajul 5 al unui bloc cu regim de înălțime P+5, a fost lovită de elemente de acoperiș desprinse de la un imobil învecinat. Echipajele de intervenție sosite la fața locului au constatat decesul acesteia.

Totodată, în municipiul București, două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de crengi sau copaci căzuți din cauza vântului puternic. Victimele au fost evaluate medical la fața locului și transportate ulterior la spital, conștiente.

Circulația rutieră a fost temporar afectată, circulându-se cu dificultate, pe autostrada A1/GR (km 23) din cauza unui indicator de circulație și a crengilor căzute pe carosabil.

Traficul aerian a fost temporar afectat, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar aproximativ 15 aeronave, care trebuiau să aterizare pe Aeroportul Internațional Otopeni, au fost dirijate să mai rămână în aer, aterizând cu întârziere.

Este important de menționat că, în acest moment, nu au fost raportate persoane blocate sau situații medicale de urgență care să nu poată fi gestionate din cauza condițiilor meteorologice. De asemenea, nu există întreruperi în alimentarea cu energie electrică”.

Chestionare despre siguranța, punctualitatea și curățenia în trenuri, prețul călătoriei sau facilitățile din gări

Foto: CFR România
Foto: CFR România

Transportul feroviar și cel de marfă sunt sub „lupa” Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței.

Instituția a lansat două chestionare – unul dedicat pasagerilor care utilizează transportul feroviar, iar al doilea – utilizatorilor serviciilor de transport feroviar de marfă – care pot fi completate până în septembrie.

Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar vrea să știe cam cât de mulțumiți sunt utilizatorii serviciilor feroviare, concluziile urmând a fi utilizate pentru elaborarea Monitorului Feroviar, ediția 2025.

Însă pentru soluționarea problemelor identificate, „CNSDF va formula și transmite autorităților competente recomandări (…) în limita atribuțiilor conferite de legislația în vigoare”.

Așa că s-a dat „start vot”: pe de o parte, chestionarul pentru pasageri conține întrebări despre siguranța, punctualitatea și curățenia în trenuri, prețul călătoriei, facilitățile din gări și conexiunea cu alte moduri de transport, iar chestionarul pentru companiile care utilizează serviciile de transport feroviar de marfă vizează criteriile care stau la baza alegerii acestui tip de transport, comparativ cu celelalte moduri (rutier/naval/aerian), competitivitatea, costurile înregistrate și termenele de livrare ale mărfurilor.

De asemenea, în cadrul celor două chestionare, utilizatorii au posibilitatea să prezinte și eventualele deficiențe ale transportului feroviar.

Completarea fiecărui chestionar durează aproximativ cinci minute și nu necesită autentificarea/înregistrarea cu o adresă validă de e-mail.

Cele două chestionare, disponibile în format Google Forms, sunt publicate pe pagina web a Consiliului Concurenței, www.consiliulconcurentei.ro, și a Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, www.consiliulferoviar.ro și pot fi completate până la data de 14.09.2025”, precizează Consiliul Concurenței.

(VIDEO) Control ANPC pe litoral: 5 unități închise, amenzi și mizerie în spațiile de producție

Captură video: Facebook/Cristian Popescu Piedone
Captură video: Facebook/Cristian Popescu Piedone

În cadrul Comandamentului Litoral 2025 din 16 iulie, coordonat de președintele Cristian Popescu Piedone, s-au derulat 63 de acțiuni de control.

În urma acestora, au fost aplicate 54 de amenzi-308.000 lei și 28 avertismente. În egală măsură, s-a dispus confiscarea unei cantități de alimente, în vederea distrugerii, în valoare de 6.991 lei.

Comandamentul Litoral 2025: Amenzi, închideri și confiscări după controalele ANPC în unități de alimentație și cazare

Asupra a 5 dintre unitățile verificate s-a dispus măsura închiderii temporare până la îndeplinirea tuturor condițiilor legale de funcționare.

Operatorii economici continuă să “pice examenele” ANPC atunci când vine vorba de respectarea legii consumatorului, cât și de respect față de acesta”, se arată în comunicatul ANPC.

Potrivit imaginilor, comisarii de la Protecția Consumatorilor au dispus închiderea unităților de cazare și de alimentație publică cu probleme grave, ca urmare a situației constatate.

Printre neregulile identificate la unitățile de cazare și de alimentație publică au fost:

  • Spațiu de producție neigienic;
  • Pavimente deteriorate;
  • Pânze de păianjen;
  • Lipsa de procesare în spațiu închis și autorizat;
  • Procesau legumele afară, în condiții de temperatură și igienă improprii.

Se va redeschide când tot spațiul va fi igienizat și reamenajat conform legislației în vigoare”, au mai punctat comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Elena Udrea câștigă în fața DNA: prima zi de libertate

Sursa: Facebook

Gabriela Elena Udrea, fostă ministră, fostă politiciană de succes cândva, este acum și fostă deținută.

Astăzi, Tribunalul Prahova a decis ca aceasta să fie eliberată după ce fusese condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în aprilie 2022, în dosarul „Gala Bute”

Mai bine de două săptămâni au trecut de când Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiţionată formulată de persoana condamnată Udrea Elena Gabriela” și a dispus „liberarea condiţionată a persoanei condamnate Udrea Elena Gabriela, în prezent deţinută în Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, din executarea pedepsei”.

Procurorii anticorupție au atacat însă sentința de mai sus, cauza fiind judecată, definitiv, astăzi. Iar Tribunalul Prahova a decis să respingă „contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 1202 din data de 01.07.2025 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, privind pe intimata UDREA ELENA GABRIELA, ca nefondată”.

Așa că, tot astăzi, Elena Udrea a ieșit pe poarta penitenciarului:

E minunat. Mă simt minunat. În primul rând îi mulțumesc din Dumnezeu că această încercare s-a terminat. A fost mult. E greu și o lună aici, în penitenciar. (…) Am considerat o încercare a lui Dumnezeu prin care am trecut tot cu puterea Lui. Îi mulțumesc fetiței mele că a rezistat în toată perioada aceasta, că a venit aici de 150 de ori. Așa au trecut aproape patru ani din copilăria ei. Toate sărbătorile și cel mai important moment din viața ei și a trecut în penitenciar ca să fie alături de mine”, a spus Elena Udrea, la ieșirea din penitenciar, citată de Știri pe Surse.

Săgeți de la liderul PSD înspre ministrul USR al Fondurilor Europene

Sursa: Facebook

E departe de a fi lapte și miere în coaliția de guvernare.

Iar unele disensiuni ies în spațiul public, cum este și cea legată de nemulțumirile liderului PSD Sorin Grindeanu la adresa ministrului USR al Fondurilor Europene. Totul, după ce Dragoș Pîslaru a adus în discuție pierderea fondurilor europene în construcția A8.

În acest moment suntem într-o situaţie în care proiecte de cam 6,3 miliarde de euro sunt, din perspectiva analizelor tehnice, proiecte care nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 sau care nu îndeplinesc procedurile. Deja avem o diferenţă, de la 15 miliarde minus 6,3, adică 8,7 miliarde euro care ar rămâne în PNRR, la care se adaugă un pachet de măsuri legate de rezilienţă”, spunea Dragoş Pîslaru.

Fapt care l-a nemulțumit grav pe Sorin Grindeanu, dat fiind că autostrăzile – și în general infrastructura – sunt proiectele sale cele mai importante, din perioada (parcă mai ieri era) când conducea Ministerul Transporturilor. Așa că a sărit în apărarea… sa.

În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii -în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite.
Nu pot să nu mă întreb, aşa cum mulți români s-au sesizat deja, ce-o fi fost în mintea domnului ministru Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declarațiile sale aşa pare…
”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Ieri, ministrul Fondurilor Europene a scris mai pe larg „despre PNRR, aplicat și pe cifre”, punctând că exita „un risc major: România risca să piardă 7,8 miliarde de euro din PNRR”.

Dragos Pîslaru a scris și despre motive – anume negocieri lungi cu „Comisia Europeană și care nu conduceau la niciun rezultat”. Însă nu totul este sumbru, scrie mai departe ministrul Pîslaru:

În urma vizitei la București a delegației Comisiei Europene conduse de către doamna Céline Gauer, pot confirma următoarele vești bune: Nu pierdem bani nerambursabili. Din proiectele cu risc de eliminare de pe componenta de împrumut, am repus în negociere investiții în valoare de 2,5 miliarde Euro pentru care am demarat analize suplimentare și proceduri de accelerare, care să permită finalizarea lor înainte de august 2026. Am convenit, în premieră, ca în PNRR să fie introduse instrumente financiare prin Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), astfel încât companiile de utilitate publică să poată accesa capital fără a depinde exclusiv de bugetul de stat.

Da, rămân proiecte în valoare de 6,3 miliarde euro care nu mai pot fi finanțate din PNRR. Nu pentru că am renunțat la ele, ci pentru că timpul și lipsa de acțiune din trecut nu mai pot fi întoarse.
Este momentul ca aceste întârzieri și greșeli să fie asumate onest de către cei responsabili. Nu este rolul meu să judec sau să dau vina pe cineva, dar este responsabilitatea mea să spun lucrurilor pe nume și să lupt pentru soluții reale, nu cosmetizări politice.

Pentru cei care încearcă să distorsioneze mesajele mele sau să transforme o analiză tehnică într-un pretext de atac politic: Nu am spus că se opresc autostrăzile. Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare – iar ele vor fi folosite.

PNRR nu este pierdut. Dar trebuie muncă serioasă, asumare și mai ales coerență în fața partenerilor europeni.
La finalul acestei zile, vreau să le mulțumesc echipei PNRR din MIPE pentru efortul lor susținut, precum și colegilor miniștri și ministerelor de linie pentru colaborarea excelentă.

Sunt mândru că România s-a prezentat demn și profesionist în fața Comisiei Europene și că împreună, ca o echipă unită, avem o șansă reală să renegociem planul până la finalul lunii iulie și să îl ducem mai apoi la capăt, la termen, pentru binele românilor.
Nu mai este timp de pierdut. E timpul să facem curățenie, să lucrăm profesionist și să maximizăm șansa unică pe care o avem cu banii europeni
”.

Institutul „Matei Balş”, firma care se ocupa de situaţiile de urgenţă și o angajată, urmăriți penal în dosarul incendiului din 2021

Foto: Digi24

Noi informații, oficiale, în cazul incendiului în 29 ianuarie 2021 izbucnit la parterul Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Capitală.

Mai precis, vizavi de dosarul penal deschis după tragicul eveniment care a avut ca urmare decesul mai multor pacienţi internaţi, precum şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V, împreună cu sistemele şi echipamentele aferente.

Acum, procurorii spun că Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, firma care avea contract cu spitalul pentru servicii pentru situaţii de urgenţă, administratorul acesteia şi şefa Biroului de achiziţii şi contractare sunt urmăriţi penal pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi abuz în serviciu.

Inițial, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, fiind preluat în aceeaşi zi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Iar pe parcursul anchetei au decedat încă 22 de pacienţi care fuseseră internaţi în Pavilionul V:

Institutul Național de Medicină Legală a efectuat autopsiile medico-legale asupra cadavrelor victimelor și astfel s-a putut stabilit că, din cele 26 de persoane decedate, 17 au decedat fără legătură de cauzalitate cu incendiul, iar pentru 9 persoane s-a stabilit că decesele lor sunt în legătură de cauzalitate cu expunerea la incendiul din data de 29.01.2021”, detaliază procurorii.

Așa că, în iunie anul acesta s-a dispus schimbarea încadrării juridice, noua încadrare fiind cea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, având ca urmare decesul a 9 persoane, precum și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V, a echipamentelor și sistemelor aferente.

Totodată, au fost cercetate și 17 infracțiuni de ucidere din culpă, fără legătură cu incendiul, însă „procurorii au dispus clasarea cauzei (…), ca urmare a faptului că faptele cercetate nu erau prevăzute de legea penală, precum și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat cu privire la infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”.

De aici, în acest moment, urmărirea penală se derulază împotriva a mai multor persoane fizice și juridice:

Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. dr. Matei Balş”, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Pe fondul lipsei agentului termic în unitatea sanitară, contrar normelor privind apărarea împotriva incendiilor, Institutul a permis şi tolerat, prin intermediul angajaţilor, introducerea în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, fără ca anterior unitatea sanitară să identifice, evalueze şi evidenţieze zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentraţii mari de oxigen sanitar.

Tolerarea utilizării aparatelor externe de încălzit în saloanele destinate pacienţilor dependenţi de oxigenoterapie a făcut posibilă trecerea aerului îmbogăţit cu oxigen şi populat cu scame de origine textilă prin elementul radiativ al unei aeroterme amplasate în salonul 63 situat la parterul Pavilionului V, cu consecinţa aprinderii scamelor care apoi au fost expulzate incendiate, producându-se astfel incendiul din data de 29.01.2021, ora 05.05, care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane şi distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a Pavilionului V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase «Matei Balş», precum şi a instalaţiilor şi echipamentelor din clădirea respectivă, deşi, faţă de situaţia concretă existentă la momentul izbucnirii incendiului (saloane cu aport crescut de oxigen administrat pacienţilor cu COVID-19), unitatea sanitară trebuia şi putea să prevadă că folosirea surselor externe de căldură într-un mediu cu concentraţie ridicată de oxigen creează condiţiile pentru producerea unui incendiu.

Societatea comercială Midan Fire Exit S.R.L., pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Societatea în cauză a încheiat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” două contracte și acte adiționale având ca obiect servicii pentru situații de urgență de categoria C1 (P1), prestând servicii pentru situații de urgență fără a deține aviz pentru sectorul de competență și fără resursă umană și bază materială (…).

Prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situații de urgență, Midan Fire Exit S.R.L. a creat o stare de pericol pentru siguranța unității sanitare și a pacienților, cu consecința imposibilității asigurării unei intervenții oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05:05, sau cel puțin de limitare a consecințelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă, deși, față de situația concretă și de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic și prezența aerotermelor în saloanele cu aport crescut de oxigen administrat pacienților cu COVID-19), trebuia și putea să prevadă că intervenția unui singur pompier neechipat corespunzător și fără dotări specifice nu este nici oportună și nici conformă.

Dănilă Mihăiţă, pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

În calitate de administrator în fapt al societății comerciale MIDAN FIRE EXIT S.R.L., a încheiat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” două contracte și acte adiționale având ca obiect servicii pentru situații de urgență de categoria C1 (P1), prestând servicii pentru situații de urgență fără a deține aviz pentru sectorul de competență și fără resursă umană și bază materială.

Prin prestarea neconformă a serviciilor pentru situații de urgență, Dănilă Mihăiță a creat o stare de pericol pentru siguranța unității sanitare și a pacienților, cu consecința imposibilității asigurării unei intervenții oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05.05, ori cel puțin de limitare a consecințelor incendiului care a avut ca urmare dezastrul materializat în moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă, deși, față de situația concretă și de notorietate existentă la momentul izbucnirii incendiului (lipsa agentului termic și prezența aerotermelor în saloanele cu aport cr.escut de oxigen administrat pacienților cu COVID-19), trebuia și putea să prevadă că intervenția unui singur pompier neechipat corespunzător și fără dotări specifice nu este nici oportună și nici conformă.

Totodată, Dănilă Mihăiță, în calitate de cadru tehnic în domeniul apărării împotriva incendiilor, angajat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, nu a identificat pericolele de incendiu care pot să apară la nivelul unității sanitare, fiind de notorietate prezența în unitatea sanitară a surselor externe de încălzire, astfel cum era obligat, obligație menționată și în fișa postului (pompier).

Astfel, cadrul tehnic a ignorat prezența surselor externe de încălzire, fără a identifica, evalua și evidenția zonele cu risc ridicat unde se pot acumula concentrații mari de oxigen sanitar.

Ilie Simona Corina Gabriela, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

În calitate de Șef Birou Achiziții publice și Contractare în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Bals, având atribuții de întocmire a contractelor pentru servicii, de verificare cu privire la întocmirea corectă a angajamentelor bugetare și legale și a dosarului achiziției directe, în acord cu legislația în vigoare, a semnat un contract în valoare de 242.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 11 luni) și un act adițional, în valoare de 66.000 lei fără TVA (22.000 lei/lună x 3 luni) cu societatea Midan Fire Exit S.R.L., având ca obiect achiziția de prestări servicii de intervenție pentru situații de urgență, cu nesocotirea pragului valoric legal stabilit pentru achiziția directă de servicii, de 135.060 lei, fără TVA, în afara condițiilor de eficiență economică și socială și cu nerespectarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, producând o pagubă materială în dauna Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, reprezentând contravaloarea sumelor achitate în baza contractului și actului adițional (285.999,06 lei fără TVA), o vătămare a intereselor celorlalți operatori economici, care au fost privați de dreptul de a depune ofertă sau solicitare de participare în urma publicării unui anunţ de participare în cadrul procedurii, și un folos corelativ în favoarea societății Midan Fire Exit S.R.L. și implicit a administratorului în fapt Dănilă Mihăiță.

Prin încheierea contractului sus-menționat cu societatea Midan Fire Exit S.R.L., care nu îndeplinea condițiile prevăzute de OMAI nr. 75/2019 pentru prestarea serviciilor de tip C1 (P1), în sensul că societatea nu era avizată pentru sectorul de competență, nu avea resursele umane și materiale necesare, Ilie Simona-Corina-Gabriela a creat o stare de pericol pentru Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și pentru pacienți, materializată în imposibilitatea asigurării unei intervenții conforme și oportune de stingere a incendiului produs în data de 29.01.2021, ora 05.05, ori cel puțin de limitare a consecințelor incendiului, care a avut ca urmare moartea a 9 persoane și distrugerea, degradarea și aducerea în stare de neîntrebuințare a Pavilionului V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, precum și a instalațiilor și echipamentelor din clădirea respectivă”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer fragmentat
17.5 ° C
17.8 °
17.2 °
84 %
1.3kmh
83 %
S
32 °
D
32 °
lun
30 °
mar
26 °
mie
28 °

Ultimul articol

Fritz, declarat definitiv în conflict de interese, rămâne președinte al USR

Dominic Fritz, cu probleme definitive nu doar în ochii Agenției Naționale de Integritate, dar și fără dreptul de a mai fi primar, rămâne în...

Tabăra premierului PNL desemnat, în procese cu partidul

După o primă victorie repurtată înn instanță de tabăra premierului desemnat Adrian Veștea împotriva unor decizii luate de PNL, reclamanții continuă să conteste autoritatea...

Sorin Grindeanu: „Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea”

Poate nimeni nu s-ar fi așteptat, dar liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl apreciază pe premierul desemnat Adrian Veștea. Cu toate acestea, Grindeanu afirmă că susținerea...